Ruth Bell Graham – O viaţă trăită bine, partea I

Soţia marelui evanghelist contemporan Billy Graham, Ruth Bell Graham s-a născut şi a murit în aceeaşi lună – iunie, doar la 87 de ani distanţă. Ruth Bell a venit pe lume în China, la 10 iunie 1920. A plecat la Tata pe 14 iunie 2007. Ne uităm în urmă la viaţa ei, imaginându-ne cum ar fi cea de-a 91-a aniversare a ei. Toţi care au cunoscut-o pe Ruth, ştiau că ea Îl iubea pe Isus şi că iubea oamenii. În scrisul ei, vorbitul, cât şi prin simplele ei acte de atenţie – la vecini, prieteni sau oricine avea nevoie de îndrumare – ea demonstra dragostea şi mila Salvatorului pe care ea L-a întâlnit pentru prima dată când era încă o fetiţă în China.

Acasă în China

Creştinii fericiţi, spunea o dată Ruth, erau parte din modul ei de trăire. Părinţii ei, Dr. Nelson şi Virginia Bell, au fost misionari medicali la spitalul Love&Mercy din Tsingkiangpu, China, în anii grei din 1916 , până ce a început al II-lea Război Mondial.

În ciuda mediului în care trăia, zâmbetele şi cântările nu lipseau din casa familiei Bell, situată în subsolul spitalului. Ruth, al doilea copil al familiei Bell , a fost născut pe data de 10 iunie, 1920. Ea şi fraţii ei, Rosa Virginia şi Clayton, au învăţat generalităţile din credinţa unui creştin prin exemplul părinţilor lor de rugăciune şi studiu biblic zilnic, plus rugăciunile familiei dimineaţa înainte de micul dejun. Ruth nu poate să îşi amintească o dimineaţă în care tatăl ei să nu citească din biblie, sau să nu se roage când se trezeşte.

Soţii Bell au demonstrat copiilor lor o dragoste mare faţă de Isus Hristos şi o dedicare pentru medicină şi munca evanghelică din spital. Ruth spunea cum zicea mama ei „am construit o casă, am avut trei copii, am îngropat unul, şi am avut alţi doi, şi-a învăţat copiii acasă până în clasa a 5-a, a condus clinica femeilor, întotdeauna avea în casă un misionar sau doi… se amuza des şi mult şi a scris o casă credincioasă.”

Copiii familiei Bell au crescut auzind poveşti despre martiri şi sacrificii printre misionarii credincioşi din China. Aceste mărturii au afectat-o pe Ruth foarte profund, şi Rosa o auzea adesea rugându-se ca ea să moară ca şi martir înainte ca anul să se termine.

În ciuda tendinţei ei de a fi dramatică, Ruth a devenit cunoscută pentru inima ei mare. Avea foarte multe animăluţe de care avea grijă inclusiv, răţuşte şi pui de găină, şi chiar îi punea să doarmă cu ea în pat. Fiecare animal mort, trebuia să aibă o înmormântare. Această copilărie atât de frumoasă şi plină de dragoste a lăsat urme în ea, iar mai târziu aceste amprente s-au văzut prin incapacitatea de a şti cum să reacţioneze când se simte neajutorată şi pierdută spiritual.

Părăsind Casa

O mare nedreptate a lovit-o pe Ruth la vârsta de 13 ani. Pentru a avea posibilitatea să se reîntoarcă în Statele Unite, într-o zi părinţii ei au trimis-o la şcoală, Pyeng Yang care acum este cunoscută ca fiind şcoala Pyongyang, din Coreea de Nord. Încet, ca să nu îşi deranjeze colegii de cameră, Ruth a plâns din cauza dorului de casă în fiecare noapte timp de mai multe săptămâni. Timp de mai multe zile după ce o boală a lovit-o, fiind în spital, ea a citit toţi cei 150 de Psalmi. A fost ceea ce ea a numit, începutul maturizării. Dumnezeu a folosit dorul de casă, ca să o înveţe să găsească alinare în prezenţa Lui , învăţând-o ce ar fi o viaţă despărţită de cei dragi.

Ruth Bell Graham cu părinţii ei L. Nelson şi Virginia Bell

Ruth Bell Graham cu părinţii ei L. Nelson şi Virginia Bell

Pe data de 13 august 1937, Shanghai, capitala Chinei, a căzut în mâna japonezilor. Terminând liceul, Ruth s-a reîntors în Tsingkiangpu pentru a se pregăti de facultate. Însă călătoria ei către Colegiul Wheaton a fost amânată, din cauza că japonezii au distrus trenul Nanking -Shanghai.

Misionarii au fost chemaţi urgent să meargă în nord în Haichow, unde Armata Statelor Unite îi va duce în portul oraşului Tsingtao. Dr. Bell a aranjat un bilet pentru Ruth aşa că, în octombrie 22, Ruth şi-a luat rămas bun de la familia ei şi a părăsit China. Deşi familia ei a rămas în China până în 1941, vor trece decenii până ce Ruth se va reîntoarce pe pământul unde s-a născut.

Prima Impresie

Ruth a ajuns în siguranţă la Wheaton şi a studiat Biblia şi Arta. După ce a crescut printre radiaţii şi bandiţi, ea nu aprecia şi găsea reguli nefolositoare – până într-o zi când îngrijitoarea ei a prins-o căţărându-se pe fereastră, după ce s-a reîntors de la o întâlnire târzie, într-o noapte de vineri. Lunea, decanul şcolii a mustrat-o aspru şi a pedepsit-o în campus. Zdrobită, Ruth s-a temut că şi-a dezamăgit părinţii.

Curând Ruth s-a liniştit, şi-a făcut prieteni şi a devenit populară în rândul băieţilor. Nu s-a apropiat de nimeni în mod special şi particular-până în anul al doilea, când un nou student pe numele de Billy Graham a trecut pe lângă ea pe scările holului din East Blanchard.

„Cu siguranţă se grăbeşte”, s-a gândit ea. Ea a auzit despre acest nou student şi despre predicile lui înfiorătoare. În acea duminică dimineaţa, ea l-a auzit rugându-se în timpul întâlnirii de rugăciune.

„Uite aici un bărbat care ştie cu Cine vorbeşte” , s-a gândit ea.

Billy, de asemenea, a auzit despre Ruth. Prietenul lui Jhonny Streater a descris-o ca fiind cea mai drăguţă şi mai spirituală fată din campus. Când Billy a văzut-o, în sfârşit, a fost dragoste la prima vedere.

După ce a urmărit-o timp de câteva săptămâni, Billy şi-a adunat curajul şi i-a cerut lui Ruth o întâlnire la o performanţă a celor de la Handel’s Messiah. Ea a acceptat, şi, după întâlnire, ea s-a dus în camera ei şi s-a rugat,

„Doamne, dacă mă laşi să Te slujesc cu acest bărbat, am să consider aceasta ca pe cel mai mare privilegiu al vieţii mele.”

Billy şi Ruth au continuat să se întâlnească şi au început să vorbească despre căsătorie, doar o problemă le stătea înainte: timp de mai mulţi ani, Ruth simţea că Dumnezeu a chemat-o să fie misionară în Tibet. În timp ce Billy se opunea să devină misionar, el a simţit o chemare puternică ca să vestească Evanghelia ca şi evanghelist. Ruth a încercat de multe ori să îl facă să se răzgândească, dar aceasta a cauzat şi mai multă tensiune. Într-un final ei au luat timp separat să se roage pentru această problemă.

Cum Ruth a spus povestea ei în cartea intitulată „It’s My Turn” (Este rândul meu), era evident că ea era cea care încerca să îi dea lui Billy o chemare către Tibet şi nu Dumnezeu. Într-un final Billy s-a întors la ea şi i-a spus, „Crezi că Dumnezeu ne-a adus împreună?”

Ea a crezut.

„În acest caz” , a replicat el, „Dumnezeu ne va conduce ca să facem ce e bine”. Acea mică conversaţie a rezolvat problema, deşi Ruth credea cu tărie într-un vechi proverb,

„Când doi oameni sunt de acord în toate, unul dintre ei este nefolositor.”

În vara ce urma, în timp ce Billy predica într-o biserica din Florida, el a primit o scrisoare groasă de la Ruth, pe data de 6 iulie 1941. „Am să mă căsătoresc cu tine”, a fost prima propoziţie pe care a citit-o. În aceea seară Billy a predicat cu mult extaz, deşi după nici nu mai ştia despre ce anume a predicat. Billy şi Ruth s-au căsătorit pe data de 13 august, 1943.

Nunta familiei Billy şi Ruth Bell Graham

Nunta familiei Billy şi Ruth Bell Graham

În anii care au trecut, Ruth nu avea niciun regret că a lăsat Tibetul şi s-a căsătorit cu Billy Graham. Ea nu ar fi fost în Tibet mai mult de patru ani înainte ca situaţia politică să o forţeze să părăsească Tibetul. Şi în timpul acela Ruth a scris,

„Aş fi ratat şansa vieţii mele de a-L servi pe Dumnezeu cu cel mai fin bărbat pe care îl cunosc, având cinci copii teribili, şi 15(acum 19) dintre cei mai interesanţi, plăcuţi şi adorabili nepoţi pe care ţi-i poţi imagina. Toate acestea, plus pe deasupra, o viaţă uşoară.”

Dumnezeu a folosit dorinţa ei de a merge în Tibet pentru a-i testa dorinţa de a I se supune Lui.

Adaptare

În ianuarie 1943, Billy a acceptat chemarea de a fi pastor la Biserica Baptista Springs, la aproape 20 de mile în afară de Wheaton. El nu şi-a întrebat mireasa ce crede despre aceasta, dar asta nu a oprit-o pe Ruth să nu îi spună. Păstorind o biserică, ea credea, că aceasta îl va devia de la chemarea lui ca şi evanghelist. Era o lecţie pe care Billy a învăţat-o şi şi-o va aminti mulţi ani de acum încolo. Mai târziu, aflându-se sub presiunea de a fugi la biroul politic, el şi-a amintit sfatul ei: „Când Dumnezeu te cheamă să fii evanghelist, tu nu te opreşti să devii preşedinte.”

Billy nu s-a obişnuit cu voinţa puternică, şi adesea cu opiniile foarte bine informate ale femeilor Bell.

„Bill a fost crescut într-o casă unde femeile nu puneau întrebări bărbaţilor,” a spus Ruth, „în timp ce în casa familiei Bell, asta e tot ce făceau.”

Anne Graham Lotz, a doua fată a familiei Graham a spus, „Tatăl meu nu trebuia să caute sfatul mamei mele pentru a-l avea. Îmi amintesc o dată (mi-a spus ea) când el s-a emoţionat în faţa ei că nu dorea opinia ei. Lui nu îi plac femeile care au o opinie, şi el (a avut) o casă plină de astfel de femei. Trebuie un timp anume până ce un bărbat care este obişnuit să trăiască independent, să se consulte cu partenera lui. Cred că în unele din acele poveşti tata învăţa doar să fie un soţ… astăzi el nu doar că îi va cere opinia, el o va respecta şi onora şi va asculta de ea.”

Traducere de Sunamita Venciunca

 

Care e părerea ta?

Adaugă comentariu

Abonează-te la buletinul nostru de
știri creștine