Colocviu și cină pentru familiști la Târgoviște

Vineri, 10 februarie 2012, începând cu orele 18.30, ai o ocazie bună să-ți inviți soția/soțul la restaurant, mai exact la Restaurant NOVA din Târgoviște, Strada Arsenalului nr. 14. Împreună cu alte familii care și-au rezervat această zi în agenda lor pentru a participă la acest eveniment, ai șansa să participi la un COLOCVIU ȘI CINĂ PENTRU FAMILII.

Invitatul special al acestui moment este Pastor Dr.Viorel Iuga, cunoscut conferențiar și apreciat autor de carte consacrată familiei.
Într-un cadru de relaxare, bună dispoziție și socializare binevenit pentru orice participant, poți afla câteva soluții pentru consolidarea relațiilor de familie, iar printr-o participare interactivă îți poți expune propriile convingeri, întrebări sau sugestii privind relațiile și formele de comnunicare în context familial.

Pentru rezervare și alte detalii suplimentare poți suna la tel. 0722.281.063 . Tot la acest număr de telefon poți solicita câteva invitații pentru prietenii sau cunoscuții tăi familiști din Târgoviște, astfel încât și aceștia să beneficieze împreună cu tine de acest eveniment familial. Sună așadar cu toată încrederea și fă o bucurie și altora, facilitându-le participarea la această întâlnire consacrată familiștilor!

Sursa: Informatia Familiei

Care e părerea ta?

Adaugă comentariu

Abonează-te la buletinul nostru de
știri creștine