De ce, Doamne?

prayOh Doamne,

De ce crezi Tu în mine atât de mult? Nu vezi că tremur la fiecare pas pe care îl fac? Nu vezi cum mă lupt în fiecare clipă şi cum până şi eu mi-am pierdut încrederea în mine? Cum se face astfel că Tu încă îmi şopteşti că crezi în mine? Ce Te-a determinat să faci acest lucru? Să fie oare pentru că Tu vezi deja finalul? Să fie deja pentru că Tu vezi dacă înving sau nu?

De ce mi-ai dat atât de mult? Oare chiar atât pot să duc? Chiar atât de tare m-ai făcut? De ce de fiecare dată când strig că nu pot, Tu îmi ridici privirea şi spui „ba poţi!”? Tu vezi lupta mea… Tu vezi cât de jos sunt şi cum numai prin Slava Ta prind putere să mă ridic. Oh Doamne, mi se sfâşie sufletul cum văd cu câtă speranţă priveşti o nenorocită ca mine! Lupt, promit că vreau să lupt Tată, dar simt uneori că Tu m-ai aşezat într-un nivel superior mie, într-un nivel de luptă în care încă nici nu am apucat să mă antrenez. Îmi vine să mă ascund când realizez cât de mare încredere ai în mine. Să mă ascund de faţa Ta pentru că ochii Tăi sunt mult prea plini de iubire pentru fiinţa mea. Tu crezi mai mult decât cred eu.

De ce Doamne Tu eşti atât de sigur că voi trece următorul nivel spiritual? De ce, după atâtea dezamăgiri pe care Ţi le-am adus, mi-ai încredinţat un dar atât de mare? De ce mi-ai dat ce ai mai de preţ? Tu nu ţii minte Dumnezeule că ultima oară când ne-ai dat ce ai avut Tu mai de preţ, pe fiul Tău, L-am răstignit? Nu ţii minte că L-am scuipat în faţă şi L-am batjocorit? De ce atunci încă ne mai dai aceste daruri atât de minunate? Ai uitat că de atâtea ori le-am luat şi le-am folosit într-un scop egoist?

De ce, oh Doamne, mai eşti atât de bun cu mine, când ultima oară ţi-am demonstrat ce rea sunt eu? Tu vezi Tată că mă lupt zi de zi să fiu ca Tine, dar parcă iese opusul? Eu nu pot iubi ca Tine, nu pot ierta ca Tine. Tu eşti Dumnezeu şi eu sunt un simplu om. Un om! Nu mă lăsa Dumnezeule să-mi pierd mântuirea…

E un război greu, un război în care mi-au secat lacrimile şi sunt tentată să scot steagul alb ca să-l flutur pentru a declara pace. De ce m-ai aşezat în mijlocul lor Dumnezeule, când vezi că încetul cu încetul rup bucăţică cu bucăţică din ce sunt eu? Oh, sunt atâtea „de ce-uri”. Atâtea întrebări. Atâtea frământări scrise cu lacrimi în ochi. Şi ştiu, ştiu căci chiar şi în aceste momente Tu priveşti spre mine cu încredere. Intuiesc speranţa Ta din ochi.

Deşi e greu, deşi doare, ştiu de ce Tată. Ştiu. Ştiu!! Ştiu şi tocmai asta nu-mi dă pace să mă pierd în lumea asta. Tocmai pentru că Tu mă iubeşti atât de mult. Tocmai pentru că Tu crezi în mine. Pentru că mi-ai dat atâtea. Pentru că mă ierţi. Pentru că mă mângâi. Şi totuşi… Tu eşti Dumnezeu şi eu sunt om. De ce, de ce oh Doamne, încă mă mai ţii de mână?

Alina Ilioi

Care e părerea ta?

4 Comments

Scrie un comentariu