Săptămâna 10: Rugăciune pentru Siria

Foto: sat7uk.org

Foto: sat7uk.org

„Doar pentru tine” de-a lungul Siriei

Împotriva cruzimii și brutalităţii conflictului din Siria, episodul din această săptămână a amintit telespectatorilorde Cel care este încă mult mai puternic decât armele moderne. Programul a avut tema de post și a început cu un sondaj de opinie pe Facebook. Telespectatorii au fost întrebați dacă au crezut că postul a fost parte dintr-o luptă spirituală care ar putea schimba lucrurile în țara lor. Cei mai mulţi au răspuns pozitiv și unii au citat exemple citate în care personaje biblice precum Neemia, Isaia și Estera au fost conduse spre post în fața suferinței  concetăţenilor.

Tony Homsi, un oaspete anterior la „Doar pentru tine”, a declarat: „Domnul vrea voia Lui pentru toată lumea, iar noi ar trebui să nu încetăm a ne ruga şi a posti pentru Siria. Postul este o modalitate a lui Dumnezeu de a ne lega de voința Sa”. Oaspetele lui Nour, Thomas Sarkisian, a dezbătut aceste teme cu Nour în cadrul emisiunii.

Rugaţi-vă ca emisiunea „Doar pentru tine” să satisfacă nevoile telespectatorilor săi în fiecare săptămână!

Siria domină întâlnirile G8

BBC (12 iunie) prezice că Siria va pune în umbră alte discuții de la summit-ul G8 din Irlanda de Nord săptămâna viitoare. David Cameron este pregătit pentru a discuta despre criză cu preşedintele rus Vladimir Putin duminică. În această săptămână, ministrul Afacerilor Externe al Marii Britanii, William Hague, întâlnindu-se cu omologul său american, John Kerry, a spus că trebuie să fie făcut mai mult pentru a opri „scandalosele” pierderi de vieți omenești în Siria. El a afirmat că eforturile diplomatice trebuie să fie intensificate, iar comunitatea internațională trebuie să fie „puternică, coordonată și determinată” în abordarea a ceea ce el a descris ca fiind „cea mai urgentă criză” cu care se confruntă lumea.

Între timp, guvernul sirian s-a mutat rapid pentru a exploata avantajul de ofensivă câștigat săptămâna trecută, după capturarea Qusayr-ului, un oraș mare în apropiere de granița cu Libanul. Potrivit New York Times, acest lucru a permis forțelor domnului Assad să reducă o linie importantă de alimentare rebelă. Până acum elicopterele guvernamentale siriene au zburat alături de Hezbollah și luptători șiiţi irakieni pentru a se alătura într-o ofensivă anticipată  ca să preia controlul asupra oraşului Aleppo, cel mai mare oraș al Siriei.

Rugați-vă: Cereţi protecția lui Dumnezeu asupra civililor rămaşi în Aleppo, inclusiv asupra comunitatăţii creștine! Fie ca Dumnezeu să intervină pentru a preveni o altă bătălie pentru oraș și vărsare de sânge. Rugați-vă ca inimile liderilor internaționali să fie deschise pentru voia lui Dumnezeu și să pună capăt suferinței Siriei față de orice interese naționale și alianţe!

Predarea în Siria

În timp ce mulți au fugit din Siria în ultimii doi ani, traficul nu este tot într-o direcție. Precum și cei care au venit să ia parte la una sau la cealaltă parte a conflictului, alții au venit ca medici de voluntariat sau pentru a găsi de lucru. Săptămâna trecută organizaţia SAT-7 Trust a fost contactat de Saber, un arab tânăr de 31 de ani, care a plecat în Siria să lucreze ca profesor. El se descrie ca un nou credincios și își dă seama că decizia sa de a sprijini familia sa lucrând în Siria îl pune într-un pericol. El scrie: „Bună ziua, dragi frați și surori, în numele lui Isus, am auzit despre voi de la un prieten. Am doi copii si eu sunt un nou fiu [în Hristos]. Caut protecție de terorism și ajutor pentru a putea să hrănesc familia mea. Fie ca Dumnezeu să trimită îngerii Săi pentru a ne proteja.”

Rugați-vă: Doamne, fii cu Saber și cu alții care se află în situația lui o lumină pentru a ghida și o stâncă pentru a proteja! Fie ca Saber să poată găsi bucuria și pacea în Tine știind că eşti de partea lui, ajută-l să se îngrijească de familia lui, să-l faci o lumină pentru tine și să fii o putere pentru el și familia lui în timp ce ei sunt departe!

Împreună cu poporul din Siria

Unul dintre telespectatorii care şi-au făcut auzite vocile pe pagina Facebook „Doar pentru tine” în această săptămână a scris: „Cred că dacă postim și ne rugăm, Domnul va răspunde și vom ieși din acest război în curs de desfășurare și din acest rău de aici, din Siria” (SAT-7).

Care e părerea ta?

Adaugă comentariu

Abonează-te la buletinul nostru de
știri creștine