Cu puţină credinţă, a Ta!

    busy-woman-sunrise Scumpul meu Dumnezeu,

 E dimineaţă. După o noapte în care am adormit mai greu, vreau să-Ţi spun că simplul fapt că mi-ai oferit astăzi cel mai mare dar: o altă dimineaţă mi-a adus zâmbetul pe buze. Înainte de toate, aş vrea să ştii că tăcerea mea are un motiv. În interiorul meu sunt frământări, iar acele frământări mă seacă de puteri, de aceea nu pot să exprim prin cuvinte nimic. Dar simt. Şi Tu ştii deja asta.

 Acum un an mi-ai promis că frământările pe care le am se vor sfârşi. Eu încă mai cred în promisiunea Ta şi. mai mult decât atât, simt cu fiecare zi ce trece cum devin tot mai uşoară. Simt… că ceva se schimbă. Că Tu lucrezi. Că mă transformi. Mă simt ca o răţuşcă urâtă care urmează să devină lebădă. Şi, oh, ce lebădă!

Cred. Cred. Cred. De zeci de ori repet acest cuvânt până când devine tot mai puternic, atât pentru mine, cât şi pentru cei din jurul meu. Pentru că asta trebuie să fac acum, în acest moment al vieţii mele. Să cred. Şi Tu, Dumnezeule, ştii cât trebuie să lucrez la acest capitol. Ohooo! Uneori am impresia că Toma e copil mic pe lângă necredinţa mea. Câte îndoieli, câte întrebări, câte dezbateri până când ajung să cred pe deplin!

Plec capul ruşinată pentru că mi-ai dat atâtea semne ale iubirii Tale, şi eu încă mai cer. În fiecare zi Îţi tot cer să-mi reconfirmi iubirea. Nu am devenit obositoare? Să-Ţi tot spun să-mi arăţi că mă iubeşti… Să-Ţi tot cer dovezi ale prezenţei Tale… Nici măcar nu le merit. Dar sunt flămândă să cred. Şi am să tot repet. Cred. Cred. Cred. Ajută necredinţei mele.

Uite că a trecut dimineaţa. Deja e amiază şi… ridic ochii spre cer, iar, şi Te caut dincolo de nori. Zâmbesc. Ştiu că eşti. Tu eşti!

            Cu puţină credinţă,

                      a Ta!

Care e părerea ta?

Adaugă comentariu

Abonează-te la buletinul nostru de
știri creștine