Religia în școlile din SUA. Americanii sunt de acord ca elevii să se roage zilnic

AR-707229965Un studiu Gallup realizat în Statele Unite ale Americii anul acesta arată că peste 60% din americani sunt de acord ca elevii să se roage zilnic la şcoală, în clasă, aşa cum intonează imnul ţării. Asta deşi, în urmă cu peste 50 de ani, Curtea Supremă a interzis rugăciunile desfăşurate în mod organizat în şcolile publice, relatează The Huffington Post.

Deşi s-a înregistrat o scădere a numărului americanilor care sunt de acord cu revenirea la astfel de rugăciuni rostite în clasă, de obicei la începutul cursurilor, de la 66% în 2001 la 61% în 2014, studiul arată o schimbare faţă de decizia din 1962 a Curţii Supreme, care interzice astfel de practici organizate la nivelul şcolilor publice, relatează The Huffington Post.

Cu alte cuvinte, după acea decizie, au fost acceptate doar cazurile izolate, individuale, de rugăciune, în funcţie de confesiunea fiecăruia, însă nu şi rugăciunile rostite prin difuzoare sau organizate în fiecare sală de clasă.

Studiul Gallup din acest an arată că cei mai mulţi părinţi americani nu  ar fi deranjaţi ca elevii să rostească, zilnic, o rugăciune la şcoală, mai exact 61%. În plus, 75% sunt de acord ca astfel de rugăciuni să fie utilizate şi în cadrul ceremoniilor de absolvire, ca parte a programului oficial derulat de fiecare şcoală.

Iar 77% au spus că ei cred că facilităţile din şcolile de stat ar trebui puse la dispoziţia grupurilor de elevi religioşi pentru a le folosi după ore, o practică de altfel acceptată de Constituţia americană. Cât despre reacţia partidelor politice la rezultatele acestui studiu, jurnaliştii Huffington Post susţin că cel mai probabil republicanii vor sprijini religia în şcoli.

La noi, prezenţa religiei în şcoli ca materie opţională, dar cu statut de curs de drept la care trebuie să renunţi printr-o hârtie, a născut în ultimii ani aprige controverse.

Pe de o parte, asociaţiile secular-umaniste şi experţii susţin eliminarea ei din şcoli şi înlocuirea cu istoria religiilor sau cu un curs de cultură generală pe această temă, pe de altă parte, preoţii şi reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române susţin că e nevoie de astfel de ore pentru a modela mai frumos caracterele tinerilor. (…)

Deocamdată, iniţiativa legislativă semnată de parlamentarul independent Remus Cernea, care prevede înlocuirea materiei Religie cu Etică şi cultură civică, a trecut tacit de Camera Deputaţilor şi urmează să fie dezbăută de Senat, în calitate de cameră decizională.

Sursa: Adevărul

Care e părerea ta?

Adaugă comentariu

Abonează-te la buletinul nostru de
știri creștine