Cu cine să voteze pocăiții?

vot_26768300Febra electorală, cuprinde încet, încet, cam toată România. Oamenii aud sau văd, vrând nevrând, despre candidaţii la preşedenţie. Unii din candidaţi sunt mai vocali, alţii mai prezenţi prin fotografii. Unii îşi trimit materialele de campanie prin poştă,odată cu pensia, alţii au spoturi pe radio. Unii au chiar posturi de televiziune la dispoziţie şi beneficiază de campanii favorabile pe ele, alţii fac vizite prin ţară, toţi dau pe la biserici în perioada asta şi câte şi mai câte acţiuni pentru a convinge oamenii că merită să fie votaţi.

În acest context electoral, se pune întrebarea, dacă noi, copiii lui Dumnezeu, trebuie să mergem la vot sau nu. Dacă trebuie să ne implicăm în asta sau nu. Nu voi insista pe un răspuns „academic”, adică documentat cu zeci sau sute de versete, pentru că e un jurnal personal şi nu o lucrare ştiinţifică. Cred totuşi, că avem datoria biblică, să ne implicăm în societatea în care trăim şi să o influenţăm în bine, prin acţiunile noastre şi aceste alegeri sunt o astfel de ocazie. Nu mă îndoiesc de necesitatea participării la aceste votări.

În aceste condiţii, se pune întrebarea logică: Dar noi cu cine să votăm? Care sunt criteriile de alegere? Cum ştim că am făcut cea mai bună alegere?

Pentru răspunsul la această întrebare vă invit să urmăriţi o dezbatere interesantă pe care am avut-o la Radio Samariteanul împreună cu Neluţu, Dani, Cosmin şi Adi, vineri începând cu ora 20:00. Acolo, auziţi principii pe baza cărora facem alegerile politice şi respectiv, zbaterile unor oameni care vor să trăiască în voia lui Dumnezeu. De la această discuţie am primit „click-ul” pentru această meditare. Care ar fi criteriile importante de urmărit în evaluarea unui candidat la preşedenţie? Unele din aceste principii le veţi auzi în emisiune abordate de Cosmin, altele sunt rezultatul întregii mele zbateri cu privire la acest subiect.

Principiul 1. Suntem chemaţi la responsabilitate şi seriozitate. Nu putem lăsa o chestiune importantă, fără o analiză serioasă. Nu putem vota un om despre care nu ştim nimic sau despre care am auzit bune, doar de la un anumit post TV. Trebuie să venim cu o astfel de problemă înaintea lui Dumnezeu în rugăciune şi să cerem înţelepciune. De multe ori criticăm preşedintele şi de puţine ori ne rugăm pentru el sau alegerea sa.

Principiul 2. Nu voia mea, ci voia Ta să se facă. Nu este foarte important de cine ne place nouă, important este spre cine avem libertatea conform Scripturii. Poate sunteţi tentaţi să daţi votul cuiva, datorită unui cadou electoral, datorită vizitei în localitatea, biserica, firma la care lucraţi, a hainelor lor etc. Nu sunt criterii de evaluare obiective. Trebuie să ne asigurăm că şi această alegere o facem conform voii Sale.

Principiul 3. Care a atitudinea acelui candidat faţă de Dumnezeu. Clar, un om care se decalară ateu sau împotriva lui Dumnezeu, ar trebui să iasă din opţiunile noastre de vot. Mai mult, nici recentele vizite la biserici, nu pot fi luate în calcul. Trebuie luat în calcul ce atitudine are faţă de Dumnezeu.

Principiul 4. Să fie sănătos la cap. Sunt şi de data aceasta oameni care fac declaraţii fără acoperire, unii din ei la o extremă periculoasă. Nu ştiu dacă au nevoie pentru alegeri şi de o vizită medicală, dar ar fi necesară. Nu votaţi un om cu probleme. Cum depistaţi? Ascultaţi discursurile. Dacă emit promisiuni fără acoperire, dacă promit ceea ce un preşedinte nu are în atribuţii, dacă promit că bagă al puşcărie întreaga clasă politică, atunci ceva nu e în regulă cu ei. Nu că nu ar fi bine, ci pentru că sunt emisii de oameni frustraţi, neechilibraţi şi instabili.

Principiul 5. Să fie curaţi. Desigur ca nu îi putem verifica noi. Nu avem pârghiile necesare sau mecanismele de cercetare dar se elimină obligatoriu cei care sunt condamnaţi şi îi privim „cu bănuială” şi le scădem puncte la cei cercetaţi sau la cei, despre care se vorbeşte că sunt pătaţi sau au un anturaj dubios.

Principiul 6. Să nu ne lăsăm cumpăraţi. A se elimina de pe listă cei care oferă mici, ulei, făină, zahăr, plase (de pe acuma). Nu luaţi în calcul pe cei care oferă ca material promoţional ceva consumabil. Ce e ok într-o campanie sunt fluturaşi, broşuri, pixuri şi alte obiecte „nemâncabile”.

Principiul 7. Precedentul. Ce a făcut omuleţul acela până acum. Este om care a clădit ceva la viaţa sa? A administrat eficient ceva? O firmă, o primărie, o echipă? Care sunt rezultatele sale de până acum. Nu vă bazaţi pe oameni fără experienţă. Nu luaţi în calcul oamenii care au apărut acum pe scenă şi despre a căror trecut nu ştiţi nimic.

Principiul 8. Cercetaţi toate lucrurile şi luaţi ce este bun. Verificaţi dacă „faptele de vitejie promise” de candidat au acoperire. Creşterea pensiei nu are acoperire, ar trebui noi împrumuturi pentru asta, deci, poveri mai mari pentru cei tineri, fie că sunt copii sau nepoţi. Dacă promit un număr de locuri de muncă, iar nu e de luat în calcul, pentru că nu poate preşedintele sa facă asta. Dacă promit salarii mai mari iar avem de a face cu promisiuni populiste. Nu au ei în buzunar banii. Se analizează perspectiva lor pe termen lung şi nu cea imediată.

Principiul 9. Starea familială. Pierd puncte, în optica mea, oamenii divorţaţi, cei recăsătoriţi, cei cu copiii problematici, cei cu familii cercetate pentru fapte de corupţie, furt, înşelăciune. Dacă nu ştie să chivernisească bine casa sa cum va „griji” de ţară?

Principiul 10. Anticipăm. Ce va ajunge peste 5 ani ţara asta, dacă eu îl votez pe „X-ulescu”? Va fi mai bine sau mai rău. Îmi inspiră încredere omul sau sunt emoţionat tare, pentru că sunt manipulat emoţional. Îmi transmite linişte sau e certăreţ, guraliv şi omniprezent pe la TV?

Cam astea sunt importante pentru mine. Probabil mai sunt şi mai aveţi şi voi. Le aştept la comentarii şi poate întregim lista până în alegeri.

Doamne dă înţelepciune!

Pentru Știri Creștine, Teofil Gavril

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.