K.P. Yohannan: Când nu aduci zeilor jertfele la timp

163077_124490494281591_5139608_nDr. K.P. Yohannan a crescut într-un sat mic din sudul Indiei. Mama lui, o femeie evlavioasă, a postit și s-a rugat ca Dumnezeu să cheme în slujire pe unul din cei 6 fii ai ei . Rugăciunile au fost ascultate, iar cel mai tânăr fiu al ei, K.P. Yohannan, și-a predat viața Domnului la vârsta de 16 ani, la un serviciu divin din nordul Indiei. În anul 1974 acesta a plecat în America unde a studiat Teologia și a păstorit timp de 4 ani o biserică. Cu toate acestea, nu a putut să uite de milioanele de oameni care nu au auzit deloc de dragostea lui Hristos. În anul 1979, ascultând de Domnul, acesta a renunțat la pastorală și a început să meargă în toată lumea ca misionar. Astăzi, Gospel for Asia, deși a început ca o organizație foarte mică, a devenit o mișcare eficientă de misiune și are câteva sute de persoane care lucrează în 11 țări din Asia. Remarcăm la Yohannan stilul său simplu și modest de a prezenta Evanghelia lui Hristos și curajul deosebit cu care face față situațiilor din satele din India în care își desfășoară activitatea.

Pe site-ul său, gospelforasia-reports.org, Yohannan ne prezintă modul cum Dumnezeu lucrează la inimile indienilor.

Ekagrah, soția lui și cei 4 copii ai lor, locuiesc într-un mic sat din India. Aceștia au sacrificat pentru dumnezeul lor o capră la fiecare șase luni, pentru a primi binecuvântare. Însă, tatăl lui Ekagrah s-a îmbolnăvit și a murit. Locuitorii satului au spus familiei lui Ekagrah că tatăl lor a murit pentru că aceștia nu au sacrificat capra la timp, așa că Ekagrah a început să aducă mult mai des jertfe zeului. Însă, în luna octombrie, în timp ce lucra acasă într-o zi, Ekagrah a început să aibă dureri de stomac și cu timpul a ajuns să aibă mari probleme când dorea să bea sau să mănânce ceva. În tot acest timp, familia lui s-a confruntat cu diferite probleme și le era clar că se aflau sub atac spiritual, însă nu știau de ce toate acestea.

NPKM13-0041În acel sat există o adunare de credincioși, păstorită de pastorul Manas. Unul din creștini, Rajit, a mers la Ekagrah acasă și i-a spus că Dumnezeu poate să vindece orice boală și că, din moment ce zeii hinduși nu au răspuns, ar trebui să-L pună la încercare pe Dumnezeul creștinilor. Așa a și făcut și a ajuns să fie vindecat, iar acum el și familia participă în mod regulat la întâlnirile de rugăciune conduse de pastorul Manas. Însă, așa cum era de așteptat, persecuția a început pentru această familie, fiind atacată de câteva ori. Familia nu s-a lăsat intimidată de atacuri, ci a continuat să crească în credința în Domnului Isus și chiar să Îl mărturisească pe El și altora. În urma acestui fapt, alte 20 de persoane și-au predat viața Domnului Isus.

Sunt multe astfel de relatări despre oameni care au ajuns să fie vindecați de Dumnezeu și care și-au predat, mai apoi, viața în mâna Lui.

Rugați-vă pentru lucrarea pe care o face Yohannan și GFA în India. Sunt multe împotriviri din partea hindușilor, care doresc cu orice preț să oprească lucrarea de misiune. Cereți protecție peste misionari și curaj pentru a-L mărturisi în continuare pe Dumnezeu. Rugați-vă ca Dumnezeu să se descopere celor care nu-L cunosc și să-i ajute să realizeze că El este Singurul Dumnezeu.

 

 

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.