Patriarhul Daniel a decorat 18 medici care au refuzat să facă avorturi

ionel-cioata18 medici din Timişoara care refuză să mai facă avorturi la cerere au fost decoraţi, la sfârşitul anului trecut, de Patriarhul Daniel, care le-a acordat diploma originală şi medalia „Sfinţii Martiri Brâncoveni”. Conferenţiarul Dan Păscuţ, şeful Clinicii de Obstetrică Ginecologie II din cadrul Univerităţii de Medicină şi Farmacie Victor Babeş din Timişoara, este unul dintre medicii decoraţi de către patriarh şi vorbeşte despre motivele pentru care a decis să nu mai facă întreruperi de sarcină.

Dan Păscuţ povesteşte că, după Revoluţie, şi-a deschis un cabinet medical cu ecograf. „Văzând embrionul, citind pe tema acestui subiect şi înfiinţându-mi un cabinet privat unde primeam bani pentru avorturi am început să mă simt ca un killer plătit să ucidă. Exact ca un killer. Atunci nu m-am mai putut suporta pe mine însumi. Era exact acelaşi sentiment ca şi cum aş fi fost plătit să ucid. Măcar un adult are posibilitatea să se apere. Fătul intrauterin nu are nicio posibilitate să se apere. Sunt absolut convins că există viaţă şi că prin avort se distruge o viaţă. Am şi declarat oarecum anecdotic că şi dacă ar trebui să fac puşcărie pentru asta nu voi mai face avorturi”, a declarat medicul Dan Păscuţ în cadrul unui interviu postat pe YouTube de Asociaţia Pro Vita, care militează împotriva avortului.

Citește mai mult pe Gândul.info

Care e părerea ta?

Adaugă comentariu

Abonează-te la buletinul nostru de
știri creștine