Schimbat prin harul Său

Joyce și soțul ei, Dave.

Joyce și soțul ei, Dave.

Cu toții avem anumite domenii în care am dori să vedem o schimbare și o maturizare. Avem slăbiciuni, dar avem și putere, însă, dacă încercăm să ne schimbăm prin propriile puteri, vom avea parte de frustrare.

Psalmul 127 : 1 spune: „Dacă nu zidește Domnul o casă, degeaba lucrează cei ce o zidesc.” Acest verset ne spune că nu prin puterea noastră, ci prin harul lui Dumnezeu și lucrarea Duhului Sfânt ne putem schimba și ne putem maturiza spiritual.

De fapt, nu prea contează care ne sunt slăbiciunile și cât de mare ne este puterea, pentru că vom avea întotdeauna nevoie de Dumnezeu. Adevărul este că avem nevoie disperată de Dumnezeu în orice vreme, fie că simțim asta sau nu. În 2 Corinteni 12 : 9 avem o promisiune: „Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.”

Așadar, cum ne schimbăm? Uneori când suntem neliniștiți și dorim mult să vedem că se schimbă ceva, simțim și presiunea de a face anumite lucruri. Însă, în Ioan 6 : 28 – 29 ni se spune: „Ei I-au zis: „Ce să facem ca să săvârşim lucrările lui Dumnezeu?”Isus le-a răspuns: „Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeţi în Acela pe care L-a trimis El.” Să credem – să ne bazăm, să depindem și să avem credință în Dumnezeu. Asta trebuie să facem ca să împlinim ceea ce Dumnezeu cere de la noi. 

Primul lucru pe care trebuie să-l facem este doar să credem că nu prin eforturile noastre putem avea schimbarea. Credința este o activitate spirituală și este primul pas spre schimbare. Evrei 4 : 3 ne spune: „Pe când noi, fiindcă am crezut, intrăm în „odihna” despre care a vorbit El…” Odihna lui Dumnezeu înseamnă să spui: „Nu sunt îngrijorat, nu sunt frustrat, nu sunt supărat”. Nu este vorba de o pauză de la muncă, ci de o odihnă pe care o avem în lucrările noastre.

Apoi, trebuie să faci ceea ce Dumnezeu îți spune – partea pe care ți-o arată El. Fă ce poți. Fă-ți partea ta, Dumnezeu Își va face partea Lui. De exemplu, dacă ai rănit pe cineva, iar El te îndeamnă să mergi și să-ți ceri iertare, fă acest lucru. Apoi, încrede-te în El pentru rezultate. Persoana aceea s-ar putea să nu vrea să te ierte, dar nu asta e ideea. Partea ta este să asculți de Dumnezeu. Felul în care cealaltă persoană va răspunde este între ea și Dumnezeu.

De asemenea, avem nevoie să petrecem timp cu Dumnezeu și să STUDIEM Cuvântul Lui. Cuvântul lui Dumnezeu este medicamentul necesar pentru a trata orice problemă. Pe măsură ce avem tot mai mare nevoie de asta, pe atât de mult trebuie să petrecem timp cu Dumnezeu. Evrei 4 : 12 ne spune că Scriptura, Cuvântul lui Dumnezeu, are viață și putere. Iosua 1 : 8 ne spune: „Cartea aceasta a Legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale şi atunci vei lucra cu înţelepciune.”

E minunat să știm că Dumnezeu dorește să ne ajute ca să ne schimbăm. Va face acest lucru prin harul Său, pentru că ne iubește și dorește să fim așa cum El ne-a menit să fim. Tot ce trebuie să facem este să-I cerem ajutorul și să ne încredem, apoi, în El.

de Joyce MEYER,www.joycemeyer.org.

Care e părerea ta?

Adaugă comentariu

Abonează-te la buletinul nostru de
știri creștine