Credinţa la Casa Albă: Majoritatea preşedinţilor Statelor Unite au fost creştini

FT_15.02.11_presidentialReligion

Aproape jumătate din toţi preşedinţii au fost episcopalieni sau presbiterieni, rezultă dintr-un studiu publicat de PewResearch.org.

Constituţia Statelor Unite este celebră pentru interzicerea oricăror cerinţe sau teste religioase pentru funcţiile publice. Totuşi, majoritatea bărbaţilor care au fost preşedinţi au fost religioşi în mod deschis, cu multe apartenenţe la unele dintre cele mai proeminente denominaţiuni protestante ale ţării. Cu adevărat, aproximativ un sfert dintre preşedinţi – inclusiv unii dintre liderii faimoşi, ca George Washington, James Madison şi Franklin Roosevelt – au fost membri ai Bisericii Episcopale, succesoarea americană a Bisericii  Anglicane.

Următorul grup mare de preşedinţi era afiliat cu Biserica Presbiteriană, care are rădăcini în Scoţia. Andrew Jackson, Woodrow Wilson şi Ronald Reagan, care aveau rădăcini scoţiene-irlandeze, au fost printre preşedinţii care au aparţinut acestei denominaţii.

Chiar dacă mult timp Romano-Catolicismul a fost denominaţiunea religioasă cea mai largă a naţiunii, John F. Kennedy rămâne unicul preşedinte catolic. De la asasinarea lui Kennedy în 1963, doar un alt catolic, John Kerry, a fost candidat la preşedinţie pe buletinul de vot al unui partid major.

Doi dintre cei mai faimoşi preşedinţi din istoria Americii nu au avut o afiliere religioasă oficială. Primul, Thomas Jefferson, şi-a pierdut credinţa ortodoxă la o vârstă fragedă, dar a continuat să creadă într-un Dumnezeu impersonal ca Creatorul Universului. Jefferson a fost cel care şi-a editat Noul Testament, îndepărtând referinţele la minuni şi păstrând învăţăturile Lui Isus.

Al doilea, Abraham Lincoln, a crescut într-o casă religioasă şi vorbea frecvent despre Dumnezeu (în special ca preşedinte), dar niciodată nu s-a alăturat unei biserici. Oamenii de ştiinţă mult timp au discutat despre convingerile lui Lincoln, inclusiv întrebarea daca el a fost sau nu creştin, iar unele aspecte ale credinţei sale rămân un mister.

Lincoln nu este singurul preşedinte faţă de care există unele incertitudini despre convingerile alese. Unii preşedinţi au fost mai discreţi decât alţii în ce priveşte înclinaţiile religioase iar alţii dintre ei şi-au mai schimbat convingerile în timpul vieţii.

De exemplu, al doilea vice preşedinte al lui Lincoln şi în cele din urmă succesorul său, Andrew Johnson, se declara creştin, dar nu a luat parte oficial niciodată la o denominaţiune sau congregaţie. Alt preşedinte din sec 19 , Rutherford B. Hayes, uneori frecventa bisericile metodiste, dar ’’s-a mutat la denominaţiile protestante’’, conform cu Centrul Berkeley pentru Religie, Pace şi Afaceri Internaţionale de la Universitatea Georgetown.

Barack Obama a fost crescut în împrejurări nereligioase, dar s-a convertit la creştinism la maturitate şi a mers la congregaţia Biserica Unită a Lui Cristos – Trinity United Church of Christ – din Chicago. Oricum, în timpul primei campanii prezidenţiale din 2008, Obama a plecat de la această biserică, după nişte declaraţii controversale despre păstorul bisericii, Jeremiah Wright, care a avut parte de atenţie pe scară largă. Astăzi, Obama se declară creştin, dar nu frecventează regulat nici o biserică.

Care e părerea ta?

Adaugă comentariu

Abonează-te la buletinul nostru de
știri creștine