Ziua de Laudă cheamă creştinii şi evreii din întreaga lume la unitate în rugăciune

Centrul pentru Înţelegere şi Cooperare Evreiască şi Creştină (CJCUC) a lansat o chemare iniţiatică îndrăzneaţă pentru o zi de lăudare a Numelui lui Dumnezeu în întreaga lume. Coincizând cu Ziua de Independenţă a Israelului, pe 23 aprilie, Ziua de Laudă cheamă creştinii şi evreii din întreaga lume să recite Psalmii 113-118 în celebrarea dragostei prin legământ a lui Dumnezeu faţă de naţiunea evreiască (Breaking Israel News).

via breakingisraelnews.com

via breakingisraelnews.com

Organizaţia este fondată pe concepţia că fiecare din cele două mari comunităţi de credinţă este înrădăcinată într-o singură Biblie, pe care ambele comunităţi au acceptat-o ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu viu şi etern. Discursul pe care CJCUC speră să îl încurajeze conţine un respect reciproc al celor două credinţe fără a se căuta convertirea uneia la alta.

Ziua de Laudă a fost aleasă în mod specific în data în care Israel va celebra cea de-a 67-a Zi de Independenţă, o zi ce reprezintă un adevărat miracol modern. “Miracolul Israelului de azi ar trebui să servească drept inspiraţie pentru alte naţiuni de a-L binecuvânta pe Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov din moment ce înţeleg pe deplin bunătatea Sa faţă de poporul evreu”, notează site-ul DaytoPraise.com. CJCUC invită oamenii din întreaga lume să se alăture evenimentului din 23 aprilie pentru a-L lăuda pe Dumnezeu şi a-I mulţumi pentru darul statului Israel în zilele noastre.

2 Comentarii
  1. Isaac 25 martie 2015 Reply
  2. Nume* Isaia 58 .1 25 martie 2015 Reply

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.