Domnul Isus – „Scara Lumii”! Expoziţia lui Liviu Mocan vă aşteaptă la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca


liviu mocan

Muzeul de Artă Cluj-Napoca găzduieşte Expoziţia maestrului creştin Liviu Mocan „SCARA LUMII”, prezentată prin 27 de sculpturi de fier, care simbolizează persoana Domnului Isus văzut ca și scară a lumii, emblemă a morții și învierii Sale. Expoziţia a fost deschisă pe 6 aprilie şi se va încheia în data de 26 aprilie.

11102891_1572358963035840_5154976465890926857_n

Autor al grupului statuar „Stâlpi împuşcaţi” din Piaţa Unirii, Liviu Mocan expune acum 27 de sculpturi metalice realizate prin traforare cu laser, cu înălţimi de 3 metri. Mesajul de speranţă absolută, exprimat prin ritm, verticalitate, devenire, înviere, constituie substanţa ideatică a acestui recent ciclu de lucrări din creaţia artistului clujean.

La atingerea cu obiecte contondente, sculpturile lui Liviu Mocan emit sunete fascinante, fapt ce l-a inspirat pe Cristian Bence-Muk, conferenţiar la Academia de Muzică „Gheorghe Dima’’, să compună o lucrare special pentru aceste „instrumente“.

10628481_1572359109702492_5518316462981003843_n

Pe parcursul celor trei săptămâni de expoziție, vizitatorii vor putea să „cânte” ei înşişi la sculpturile realizate de Liviu Mocan, dar şi să picteze pe una dintre lucrări, cea intitualtă „Copacul iubirii“.

11150451_10206300881339295_7398112855115778929_n

Expoziţia va mai include întâlniri şi dialoguri ale sculptorului cu vizitatorii, inclusiv cu clasele de elevi care vor veni la expoziţie, iar în data de 15 aprilie, o lansare de carte referitoare la creaţia artistului Liviu Mocan.

„Scara lumii este o scară a omului Iisus, a ființei deopotrivă om și Dumnezeu, iată o imagine căutată în noi înșine, tânjită și chinuită de noi pe această mare și grandioasă scară a tuturor oamenilor”, explică autorul expoziţiei, sculptorul Liviu Mocanu.

Date biografice:

Liviu Mocanu a absolvit Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca în anul 1991. În perioada 1991-1992 a fost rezident la Anderson University şi Mississippi College. Pe parcursul activităţii sale a avut expoziţii personale la New York, Chicago, Budapesta, Bucureşti, Reconvilliers (Elveţia) sau Mithweida (Germania). Liviu Mocan s-a remarcat şi prin impresionante lucrări monumentale, care au contribuit substanţial la recunoaşterea sa în rândul publicului. Amintim în acest sens Familia de spirale din Anderson (S.U.A.), monumentul Eroilor Martiri din 1989, cunoscut şi ca Stâlpii împuşcaţi (Piaţa Unirii, Cluj-Napoca) sau lucrarea Ilseed din Auckland, Noua Zeelandă.

Liviu Mocan afirmă despre sine: “Sunt o creatură și apoi un creator, o sculptură și apoi sculptor”.

Expoziția este deschisă publicului în fiecare zi de la 11:00 la 17:00 până în data de 27 aprilie, iar pentru cei care doresc să intre în contact direct cu maestrul Liviu Mocan, acesta va fi prezent la galerie începând cu ora 14.00.

Mai multe detalii şi poze vedeţi pe www.liviumocan.ro

Care e părerea ta?

Adaugă comentariu

Abonează-te la buletinul nostru de
știri creștine