Ziua a 24-a – 11 iulie 2015: „Refugiații sirieni: Nu sunt așa de diferiți de mine”

Pentru un moment a urcat din oceanul ei de durere în lumea noastră mică ca să ne mângâie.

Ramadan 2015  (4)Yusra este o femeie de 39 de ani, o musulmană. Casa ei ca a majorității refugiaților, era o casa a trei generații. Cei șapte copiii ai ei erau împrăștiați în cameră, uitânduse la noi cu ochii mari negri și mama lor incredibil de ridată se afla întinsă pe perna de pe podea. La un moment dat femeia începe să povestească toate ororile pe care le-a văzut și durerea care i-a chinuit trupul și sufletul ei. M-am ridicat de pe salteaua mea, i-am luat mâna și m-am oferit să mă rog pentru ea în Numele lui Isus, Cea care vindecă. A scos un geamăt și lacrimi au început să îi curgă pe obraji pe măsură ce ne spunea despre fii ei pierduți.

Am vizitat familia de mai jos. Jake a vorbit cu bărbații despre politică și război în timp ce femeile au vorbit despre familie, pierdere și durere. Când ne-am ridicat să plecăm bunica Umm Ahmad, m-a sărutat și și-a pus mâinile peste pântecele meu. A strigat: „Fie ca Dumnezeu să te binecuvinteze cu gemeni! Fie ca El să îți dea abundență dublă pentru că ai o inimă pură și te-ai rugat pentru familia noastră!” Eu și Jake așteptam un copil, dar pierdusem recent sarcina. Cuvintele ei mi-au atins inima ca și cum săgeți pline de dragoste au fost lansate direct din inima lui Dumnezeu. Ochii mei s-au umplut de lacrimi și mi-am pus ambele mâini pe piept ca și cum voiam să forțez profeția acestei femei scumpe să îmi penetreze trupul meu și niciodată să nu se scurgă.

Când i-am spus că am pierdut recent un copil, ea mi-a luat mâna și a ținut-o într-a ei multă vreme. Pentru un moment a urcat din oceanul ei de durere în lumea noastră mică ca să ne mângâie. Apoi a arătat spre nora ei și a șoptit,” Ea a trăit aceeași pierdere ca şi tine. Fie ca Dumnezeu să întoarcă la tine ce ți-a fost luat.”

Apoi Yusra, a venit jos pentru o vizită. Umm Ahmad a început să mă binecuvânteze din nou, de această data a spus:” Fie ca Dumnezeu să îți dea doua seturi de gemeni!”, am zâmbit și m-a uitat la Yusra, care avea gemeni. Ea ne-a spus că de fapt ea avea două seturi de gemeni, dar și ea a pierdut sarcina anul trecut. Am lăsat ca liniștea să se aștearnă pentru un moment când am sorbit din ceașca de ceai și am împărtășit o mică parte din durerea celeilalte.

Yusra a întrerupt rapid tăcerea, strigând ceva foarte amuzant să îndepărteze durerea din cameră. Am râs; toți cei aflați în acea mică cameră, oameni care în mod normal sunt separați de limite, țări și culturi și în acest moment ne simțeam la fel.

CUM NE PUTEM RUGA?

  • Rugați-vă pentru ca cei ce cred în Isus să fie o mărturie iubitoare pe măsură ce își deschid brațele să primească refugiații.
  • Rugați-vă pentru refugiații sirieni ca să fie împuterniciți cu speranță și cu ajutor practic să-și reconstruiască viețile.
  • Rugați-vă pentru o rapidă multiplicare a mișcărilor de plantare a bisericilor și să se răspândească printre refugiații sirieni.

Care e părerea ta?

Adaugă comentariu

Abonează-te la buletinul nostru de
știri creștine