Întoarceți-vă acasă! Locul vostru nu e în Occident!‏

image„Dumnezeu a fost ucis de Occident! Vreau să mă întorc acasă!”
Aceste cuvinte au fost scrise de Cristiana Maria Marcu, o studentă româncă de la o celebră universitate londoneză. Scrisoarea sa este un apel adresat tinerilor români care studiază sau lucrează in Occident și s-a bucurat de o audiență incredibilă pe rețelele de socializare. (link)

Fără a jigni sau critica țările occidentale, tânăra studentă a constatat superficialitatea spirituală a europenilor și preocuparea lor permanentă pentru materialism. Transformarea sărbătorilor religioase într-un nou prilej de marketing economic, schimbarea destinației bisericilor în moschei, superficialitatea relațiilor umane, înstrăinarea oamenilor de Dumnezeu, ironizarea creștinilor practicanți sunt doar câteva din elementele care ar trebui să-l determine pe un tânăr român să se reântoarcă acasă.
Iluziile pe care le oferă Occidentul nu pot împlini setea și foamea sufletului, iar banii, câștigați cu multă trudă și efort, nu vor aduce niciodată împlinirea spirituală.
Tânara studentă consideră că după câțiva ani de muncă sau de școală, cu experiența dobândită, reântoarcerea românilor acasă ar fi benefică și pentru ei și pentru societatea românească.

Cu o sinceritate pe care probabil mulți români au pierdut-o, Cristiana vorbește despre umilințele la care sunt supuși semenii noștri, despre eforturile inumane pe care unii trebuie să le facă pentru a supraviețui, despre traumele la care sunt supuse familiile celor plecați afară în speranța câștigării unui trai mai bun.

Deși este conștientă că revenirea în țară înseamnă bani mai puțini și confort mai scăzut, tânăra studentă consideră beneficiile spirituale nespus mai mari. Omul, subliniază ea, citând Scriptura, nu trăiește numai cu pâine.

Când am citit scrisoarea ei, gândurile mele s-au îndreptat înspre membri bisericilor noastre răspândiți în Europa. În ultimii ani, zeci de mii de creștini evanghelici, majoritatea tineri, au plecat la studii sau la muncă în Occident.

Unii dintre ei s-au realizat, alții se chinuie grozav, asemeni lui Lot în Sodoma. Unii s-au implicat în lucrare și trăiesc cu seriozitate pocăința, în timp ce alții au uitat de Dumnezeu și de învățăturile primite de la părinți sau biserica locală. Unii trimit bani acasă și își construiesc case în speranța unei reântoarceri viitoare, în timp ce alții nu mai vor să audă de locurile în care s-au născut și crescut.

Dragii mei, locul vostru nu e în Occident! Întoarceți-vă acasă!
Pe unii dintre voi vă așteaptă copiii și soțiile! Stând atâția ani departe de familii pierdeți cei mai frumoși ani din viața lor, dar și din a voastră. Pe alții vă așteaptă părinții. Sunt bolnavi și singuri. Zilele lor sunt pe sfârșite și ar avea atâtea să vă spună. Pe alții vă așteaptă bisericile. Locurile voastre sunt goale în cor, fanfara, orchestra. Chiar dacă s-au botezat alții în timp ce voi ați fost plecați, bisericile simt lipsa voastră. Vă așteaptă bisericile de la sate pe care altădată le-ați încurajat. Vă așteaptă satele încă neevanghelizate și cei din generația voastră care nu au auzit încă Evanghelia. Pe alții vă așteaptă societatea românească. Chiar dacă nu vă poate oferi condiții de muncă prea bune, România are nevoie de voi. Are nevoie de experiența voastră, de entuziasmul și de implicarea voastră. Știți că :”țara este tristă, sleită de puteri; locuitorii sunt mâhniți și tânjesc, căpeteniile poporului sunt fără putere…..toți cei ce erau cu inima veselă suspină…” (Isaia 24:4a, 7)

Știu că mesajul meu s-ar putea să deranjeze pe unii dintre voi. În casele și bisericile unora dintre voi am fost și m-ați primit cu multă dragoste și ospitalitate. Vă mulțumesc încă odată, dar în același timp vă reamintesc: „Întoarceți-vă acasă! Locul vostru nu e în Occident!”

Pentru Știri Creștine, Ionel Tuțac

Care e părerea ta?

Lasă un răspuns la george Anulează răspunsul

Abonează-te la buletinul nostru de
știri creștine