Ferdinand şi România în Primul Război Mondial „La Ordinea Zilei”

regele-ferdinand-i-al-romaniei-istorie-si-destin-18460732

Ferdinand a devenit rege al Regatului României la 10 octombrie 1914, sub denumirea de Ferdinand I, în urma morții unchiului său regele Carol I. A condus România pe timpul Primului Război Mondial, alegând să lupte de partea Antantei împotriva Puterilor Centrale, fapt care a avut ca efect excluderea sa din Casa Regală de Hohenzolern, de către șeful acestei case, împăratul Wilhelm al II-lea al Germaniei. Faptul că a ales să lupte de partea aspirațiilor poporului său împotriva propriei familii regale a făcut ca în Romania să mai fie numit și „Ferdinand cel Loial” sau „Ferdinand Întregitorul”.

La sfârșitul războiului România a încheiat procesul de realizarea a statului național-unitar, prin unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu Vechiul Regat. La 15 octombrie 1922, la Alba Iulia, Ferdinand s-a încoronat ca primul Rege al României Mari.

Discutăm „La Ordinea Zilei” despre acest subiect cu prezbiterul Ioan Asaftei.

Ferdinand şi România în Primul Război Mondial by Doina Bejenaru on Mixcloud

Care e părerea ta?

Adaugă comentariu

Abonează-te la buletinul nostru de
știri creștine