Aproape de cei persecutați din Tajikistan

TajikistanTajikistan se află în Asia Centrală şi face parte din fosta Uniune Sovietică având o populaţie de 8,6 milioane locuitori, din care 97 100 sunt creştini.

– Religia oficială este islam.
– Este cea mai săracă ţară din fosta Uniune Sovietică.
– Se află pe locul 45 în clasamentul ţărilor cu persecuţii.
– Sursele principale de unde vin persecuţiile sunt: guvernul dictatorial, familia, societatea şi corupţia autorităţiilor.
– Creştinii se confruntă cu atacuri, hărţuiri,monitorizări din partea statului, presiuni pentru a renunţa la credinţa creştină şi alungări din sate.
– Introducerea unei legi în 1 aprilie 2009 a făcut ca toate comunităţile religioase să intre sub controlul guvernului. Prin această lege guvernul stabileste numărul şi locul clădirilor religioase. Această lege permite intervenţia statului în numirea clericilor.
– Bisericile care există sunt monitorizate,întâlnirile sunt întrerupte şi creştinii sunt interogaţi.
– Începând cu 1 ianuarie 2010 s-a interzis orice activitate religioasă a bisericilor neînregistrate.
– O lege care a fost introdusă în 2012, interzice cetăţenilor din Tadjikistan de a merge în străinătate să primească o educație religioasă, să înveţe doctrine religioase sau să stabilească legături cu organizațiile religioase din străinătate.
– Toate publicaţiile religioase trebuie să fie aprobate de stat, deasemeni statul decide numărul publicaţiilor.
– Copiii sub 18 ani n-au voie să participle la niciun serviciu religios, singura excepţie făcând serviciile de înmormantare.
– Parinţii care nu respectă aceste legi sunt pedepsiţi cu amenzi foarte mari sau cu închisoare de la 5 – 8 ani.

Haideţi să ne unim în rugăciune şi să ne rugăm pentru fraţii noştri care împărtăşesc aceaşi credinţă ca şi a noastră, dar nu şi aceaşi libertate. Dumnezeu ne-a oferit harul ca noi să ne rugam pentru ei şi nu ei pentru noi.
Să ne rugăm pentru creştinii persecutaţi, pentru misionarii care duc Evanghelia în aceasta ţară, dar şi pentru persecutori pentru ca ei să-L întâlnească pe Isus.

Poți alege să fi răspunsul lui Dumnezeu pentru biserica persecutată din generația ta!

Care e părerea ta?

Adaugă comentariu

Abonează-te la buletinul nostru de
știri creștine