APEL Viorel Iuga cheamă la perseverenţă în rugăciune pentru familia Bodnariu

presedintele UBR Viorel Iuga (3)

Bisericile baptiste, slujitorii baptiști și membrii bisericilor baptiste nu depind doar de anunțurile sau de îndemnurile venite de la Uniune. Fiecare baptist știe că suntem chemați de Domnul Dumnezeu să ne rugăm pentru toți oamenii. Astfel, baptistul care vede sau aude o știre, a fost învățat să o transforme într-un subiect de rugăciune. Așa a fost și în cazul familiei Botnariu din Norvegia. Indiferent cât de puține au fost informațiile primite, baptiștii s-au rugat în casele lor și în adunările lor. Baptiștii s-au rugat pentru părinți, pentru copii și pentru autorități. Baptiștii s-au rugat singuri și s-au unit cu mulți alții în rugăciune. Mai mult, baptiștii nu s-au limitat la rugăciune. Ei au semnat petiții și au căutat mijloace prin care să atragă atenția asupra abuzurilor și asupra anormalităților care se fac, atât în cazul Botnariu, cât și în altele similare.

Îl slăvim pe Domnul pentru toți frații noștri care au procedat și acum așa cum ne cere Dumnezeu în Sfintele Scripturi. Îi felicităm pe toți slujitorii care îi ajută pe credincioși să trăiască învățăturile Scripturilor și să mijlocească în rugăciune pentru cei în diferite nevoi.

Continuăm să ne rugăm în particular și în public pentru familia Botnariu și pentru toate familiile creștine din lume. Domnul să ne ajute pe toți să ne creștem copiii în felul în care ne cere Părintele nostru ceresc! Continuăm să ne rugăm pentru autoritățile române și pentru cele din întreaga lume să facă legi care să ne ajute să putem trăi o viață pașnică și liniștită, iubindu-l și slujindu-L pe Dumnezeu.

Echipa ŞtiriCreştine.ro aminteşte că Marius Bodnariu este un cetăţean român căsătorit cu norvegianca Ruth Johanne Bodnariu. Luni 16 noiembrie, Protecţia Copilului din Barnevern au răpit cele două fete ale familie de la şcoală, fără avizarea părinţilor. Câteva ore mai târziu, cei de la Protecţia Copilului au venit la domiciliul familiei Bodnariu şi în lipsa tatălui care se afla la serviciu au luat cu forţa şi cei doi băieţi ai familie lăsând-o pe mama devastată cu mezinul de trei luni. Miercuri, 17 noiembrie familia a mai primit o lovitură. Reprezentanţii Protecţiei Civile au bătut din nou la uşă, însoţiţi de patru poliţişti, fără nici o hârtie sau ordin judecătoresc şi au luat din braţele mamei şi pruncul de trei luni, declarând că mama este periculoasă.

Vă rugăm să semnaţia AICI PETIŢIA pentru susţinerea familie Bodnariu.

Care e părerea ta?

Adaugă comentariu

Abonează-te la buletinul nostru de
știri creștine