Recursul familiei Bodnariu a fost respins!

judecata a respins

Recursul familiei Bodnariu împotriva acuzației a fost respins. Deocamdată, conform deciziei tribunalului regional, Marius și Ruth îl pot vedea pe Ezekiel (bebelușul) de două ori pe săptămână câte 2 ore. Ruth poate să-i vadă pe Ioan și Matei o dată pe săptămână. Pe fetele mai mărișoare nu le pot vedea.

În următoarele câteva ore, căutând fața Domnului, împreună cu familia și echipa de consultare și acțiune legală se va lua o hotărâre cu privire la demersurile care se impun în această situație.

Continuăm să postim și să ne rugăm, încurajați de făgăduințele Domnului că ne va da biruință!

Intenționăm, în următoarele două, trei zile, să vă comunicăm planul de acțiune.

Susținem în continuare familia Bodnariu, convinși de dreptatea cauzei lor și nevinovăția lor înaintea Domnului și a oamenilor.

Cristian Ionescu, pastorul Bisericii Penticostale „Elim” din Chicago USA.

Informare

Cazul familie Bodnariu este o permanentă preocupare a Comunității Penticostale din București. Suntem în contact cu Daniel Bodnariu pastor în biserica Filadelfia și fratele lui Marius Bodnariu.

Există dorință și multă determinare în a ne implica pentru a ajuta această familie, însă așteptăm să primim sentința motivată pentru a elabora un plan de acțiune punctual și articulat.

În absența unei hotărâri a autorităților norvegiene, nu putem avea un dialog cu ambasadorul Norvegiei, Ministerul Afacerilor Externe și televiziune. Personal am vorbit cu toate aceste instituții care ne așteaptă la un dialog pe tema familiei Marius și Ruth Bodnariu.

Însă fără motivațiile legale nu putem acționa pentru a nu ne expune și a ne pripi astfel încât să afectăm și să îngreunăm situația acestei familii deja greu încercată.

Tăcerea nostră nu înseamnă nepăsare, ci o diligență minimă pentru o acțiune coerentă, articulată și eficientă.

Bisericile din București se roagă și postesc pentru o biruință deplină iar credincioșii suferă alături de familia Bodnariu.

Fie ca Dumnezeu să ne lumineze pașii!

Florin Ianovici

Care e părerea ta?

Adaugă comentariu

Abonează-te la buletinul nostru de
știri creștine