STATUL ISLAMIC a eliberat 87 de ostatici din Siria

persecution_map

Slăvit să fie Domnul este gândul pe care vrem să îl transmitem prin această ştire. Dumnezeu este bun şi mare este mila Lui. Înălțați rugăciuni pentru cei 87 de ostatici sirieni creștini care au fost eliberați de Statul Islamic, în două rânduri, în ultimele două luni.

Un grup de 37 de ostatici eliberați (cu vârste între 50-80 de ani) au sosit cu autobuzul în satul Tel Tamar din nord-estul Siriei, provincia Hassake, pe 7 noiembrie, și sunt acum îngrijiți de organizația Barnabas. Ei fac parte dintr-un grup mai mare, de 253 de credincioși, care au fost capturați în 23 februarie, când jihadiștii SI au făcut un raid în 35 de sate predominant creștine din zona râului Khabur.

Unii dintre acești ostatici, cei bătrâni, au fost deja eliberați în grupuri mai mici, însă un video șocant făcut public în luna octombrie arată militanți care execută trei bărbați creștini și amenință că vor proceda la fel și cu ceilalți ostaticii dacă nu li se vor împlini cererile de răscumpărare. Majoritatea ostaticilor, 165, continuă să fie ținuți de jihadiști.

Alți 50 de ostatici au fost eliberați în 12 octombrie. Ei erau parte a unui grup de aproximativ 250 de creștini capturați de SI într-un alt raid efectuat în orașul Qaryatain, provincia Homs, pe data de 6 august. Un grup de 15 captivi au fost eliberați la începutul lui septembrie după ce au semnat un contract dhimma, prin care se obligă să trăiască având un statut social inferior; lor li s-a dat un ultimatum de 48 de ore în care să se hotărască dacă se convertesc la islam, semnează umilitorul contract dhimma sau părăsesc regiunea.

Slavă Domnului că El i-a eliberat pe captivi (Luca 4:18) și i-a păzit în toată această perioadă de încercări teribile. Rugați-vă pentru protecția creștinilor și a celorlalți oameni nevinovați care încă sunt ținuți ostatici de militanți ai SI. Rugați-vă să nu li se mai întâmple niciun rău și ca fiecare să fie eliberat în siguranță.

Continuaţi să vă rugaţi pentru ţările aflate în stare de război şi asediu. Rugaţi-vă pentru creştinii persecutaţi, care sunt zilnic expuşi la moarte.

Sursa: Fundaţia Barnabas

Care e părerea ta?

Adaugă comentariu

Abonează-te la buletinul nostru de
știri creștine