FIFA cenzurează numele „ISUS” la Gala Balonului de Aur 2016

neymarFIFA, maxima instituție a fotbalului mondial a cenzurat un video în care apărea fotbalistul de la FC Barcelona,Neymar Jr, în cadrul Galei de decernare a Premiului Balonul de Aur, ce este acordat în fiecare an celui mai bun fotbalist din sezonul trecut. În acel video, Neymar, care era și el nominalizat pentru respectivul premiu, apărea pe cap cu o banderolă care avea inscripția „100% Jesus”, imaginile fiind preluate de la finalul meciului dintre FC Barcelona şi Juventus Torino, din finala Ligii Campionilor Europeni, finală pe care barcelonezii au câştigat-o cu 3-1.

În acel video, începând de la secunda 35, se putea vedea fotbalistul Neymar celebrând victoria cu banderola albă pe cap, dar de unde lipsea inscripţia „100% Jesus”, materialul fiind manipulat de tehnicii de la FIFA cu scopul de a elimina respectiva frază.

Sensibilităţile de la FIFA

FIFA şi-a justificat cenzura, argumentând că intenţia era de a evita să aducă ofense unor sensibilităţi ale unor potenţiali critici.

Codul etic al instituţiei fotbalistice include într-o manieră explicită faptul „de a nu atenta la onoarea sau integritatea unei ţări, a unei persoane sau grup de persoane, prin intermediul unor cuvinte sau acţiuni dispreţuitoare, discriminatorii sau denigratoare, din motive de rasă, culoarea pielii, etnie, origine naţională, gen, limbă, religie, poziţie politică, nivel economic, locul de naştere sau provenienţă, orientare sexuală sau orice alt motiv”.

În acest fel maxima instituţie a fotbalului internaţional se uneşte la valul de cenzură laică ce prinde putere în occident, şi în loc de a nu răni anumite sensibilităţi, nu face altceva decât de a favoriza discriminarea, în acest caz a creştinilor. Din acest motiv, platforma cetăţenească hazteoir.org a lansat o campanie de strângere de semnături pentru a cere FIFA să rectifice acest lucru, considerând că libertatea religioasă este un drept garantat de Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

Neymar da Silva Santos Júnior

5573621649632_neymar420

Fotbalistul Neymar Jr se declară pe sine însuşi ca fiind creştin evanghelic, fiind crescut de la vârsta de 8 ani în Biserica Baptistă Peniel din Sao Vicente, pe care a frecventat-o până în momentul în care a fost transferat la FC Barcelona. Neymar a ajuns în acea biserică graţie antrenorului său de atunci, Valek, care l-a dus acolo şi a rămas să se integreze în comunitate atât datorită acestuia cât şi a mamei sale care este o creştină evanghelică devotată.

Pastorul acestei biserici, Newton Lobato a declarat în 2014, că fotbalistul i-a dat libertatea de a-l contacta în timpul campionatului mondial, în fiecare săptămână pentru a împărtăşi cu el texte din Scriptură, prin care să se edifice moral şi spiritual, pentru a putea face faţă momentelor delicate prin care trece.

67744_N_31-05-14-16-42-37

De fapt, un moment deosebit de delicat pentru cariera lui sportivă a survenit tocmai în timpul campionatului mondial când în urma unui fault şi-a fracturat o vertebră, ceea ce a produs momente de panică atât pentru el cât şi pentru întreaga echipă tehnică, când acesta a declarat că nu-şi mai simte picioarele. Iată ce a postat apoi Neymar pe reţelele sociale:

M-am gândit atunci că o grămadă de lucruri rele au căzut peste mine … m-am gândit că ar putea fi o leziune gravă, m-am gândit la planurile mele pentru 2014 … Dar Isus din nou a fost cu mine şi a fost doar o spaimă. Vreau să mulţumesc tuturor celor ce s-au rugat pentru mine”.

Neymar a fost botezat în Biserica Peniel în 2008, dar întotdeauna şi-a manifestat dorinţa de a nu ieşi în public pentru a depune mărturie. Pe de altă parte, unele fapte şi atitudini specifice adolescenţei şi tinereţii timpurii, asociate cu faima şi banii, au adus anumite semne de întrebare asupra seriozităţii acestuia ca şi creştin evanghelic. Rămâne de văzut dacă acesta se va maturiza în credinţă, sau povara faimei şi a banilor vor apăsa atât de tare asupra lui încât va ceda, aşa cum din păcate au mai făcut-o şi alte „nume” care anunţau cu surle şi tobe că sunt creştini evanghelici şi apoi lăsau de dorit prin comportamentul lor ulterior.

Surse: Protestante DigitalNoticiaCristiana.com

Pentru Știri Creștine, Beni Drădici

Care e părerea ta?

Adaugă comentariu

sri lanka cristian worship
SRI LANKA: O mamă şi-a omorât propria fiică pentru că s-a convertit la creştinism
bwanet
Baptiștii și catolicii încep a treia serie de dialoguri în 2017
France-Truck-Attack_Horo1-635x357
La ordinea zilei – Franța călcată sub roțile unui camion – 15 Iulie
lifenationtraining
START pregătirilor pentru Campania „40 de zile pentru viaţă” la Cluj
Diaspora românească Israel Istorie Mărturii Persecuții Personalităţi Rugăciune
sri lanka cristian worship
SRI LANKA: O mamă şi-a omorât propria fiică pentru că s-a convertit la creştinism
Surzi Tanzania
Misionarii români au tradus pasajul: „Isus este Pâinea Vieţii” pentru surzii din Tanzania
bwanet
Baptiștii și catolicii încep a treia serie de dialoguri în 2017
Educatie Familie Mass media Politic Sănătate Sondaje Știință Studii/Cercetări
educatie sexuala in ro
PRESIUNILE ONG-urilor pentru educaţie sexuală obligatorie în şcolile din România
President Ram Baran Yadav promulgating Nepal’s  Constitution after signing the copies of the constitution authenticated by CA Chairman Subas Chandra Nembang during a special function at the Constituent Assembly Hall on Sunday. Photo: Dhruba Ale/ THT
Noua Constituţie a Nepalului nu mai recunoaşte Crăciunul drept o sărbătoare naţională
kazakhstan
Kazakhstan: Se strânge șurubul împotriva libertății religioase
lifenationtraining
START pregătirilor pentru Campania „40 de zile pentru viaţă” la Cluj
Otniel IOan BUnaciu
Otniel Ioan Bunaciu a participat la întâlnirea anuală a Alianţei Mondiale Baptiste din Canada
peniel-2016-tabara
Tabara Peniel 2016 cu tema „Liber prin Duh”
DSC_1515_resized
Misionarii români lărgesc împărăția lui Dumnezeu în Cambogia
itpb
CONCURS de admitere la Institutul Teologic Penticostal din Bucureşti (VIDEO)
stephen-curry-to-join-under-armour
Nike refuză să pună Filipeni 4:13 pe ghetele baschetbalistului Stephen Curry
cristianof
Un fotbalist brazilian în acceptă pe Hristos, se lasă de sport și devine pastor
wmns_risen
„Risen” (Înviat) – un nou film despre învierea lui Isus Hristos

Abonează-te la buletinul nostru de
știri creștine