Baptiștii din România - Pionierii - Mihai Ciucă

O scurtă istorie despre un tânăr chemat la misiune: Adi Vălean

Cum ai primit chemarea pentru misiune?

Chemarea pentru misiune am primit-o anul acesta mai clar, dar de anul trecut am simţit cum Dumnezeu mă cheamă lamisiune şi cum îmi îndreeaptă paşii spre misiune. Domnul mi-a vorbit printr-un vis. În acel vis am văzut o femeie de culoare cu un bebeluş în braţe. Şi eu am luat acel bebeluş în braţe şi l-am strâns la pieptul meu, atunci am simţit o dragoste foarte mare pentru copii şi misiune.

Povesteşte-ne câteva experienţe din călătoriile misionare în care ai fost?

Primul contact cu misiunea a fost în Serbia şi Republica Moldova.
Experienţa frumoasă în Serbia a fost ieşirea în oraşul Uzice la marşul de rugăciune. Ceva nou pentru mine, nefamiliar. În Republica Moldova am fost de la casă la casă şi am invitat oamenii la Biserică şi le vorbeam despre Dumnezeu. A fost o experienţă foarte frumoasă, pe care nu o voi uita niciodată.Sunt sigură că experienţa de misiune te-a învăţat multe lucruri,  împărtăşeşte-ne câteva principi care le-ai învăţat în misiune?

Primul principiu care l-am învăţat şi am realizat că este bun când mergi în misiune, este să nu priveşti de sus pe cei care îi evanghelizezi pentru că suntem egali în toate lucrurile. Un misionar nu este mai sfânt daca merge în anumite ţări să vorbească cu oamenii, să predice sau să dea o mână de ajutor, este tot acelaşi om, cu mai multă pasiune pentru Domnul şi pentru oameni.

Suntem în pragul unui nou început de an când fiecare îşi face planuri, tu ce îţi propui să realizezi în 2010?

Pentru mine anul 2009 a fost un an foarte încărcat şi binecuvântat. Stau şi privesc în urmă şi sunt foarte mulţumit de anul ce trece… Pentru anul 2010 aştept foarte multe minuni în viaţa mea.Vreau să fac Şcoala Internaţională de Ucenicie (DTS) şi să merg în misiune în Kenya sau unde vrea Domnul să mă implic, în cât mai multe proiecte posibile pentru a venera pe Regele Regilor – Dumnezeu.

Care sunt nevoile tale de rugăciune?

Primul motiv în care vreau să mă susţineţi în rugăciune este ca Domnul să îmi mărească credinţa, dragostea şi pasiunea pentru tot ce vrea El să fac pentru El. Al doilea, indiferent de ce vine în viaţa mea, vreau să mă sfinţească şi să mă ajute să fiu un adevărat martor a Lui care să aducă speranţă în inimile oamenilor pe care îi întâlnesc. O speranţă în Domnul meu, nu în oameni. Şi al treilea, ca Dumnezeu să se îmi trimită banii necesari pentru Şcoala Internaţională de Ucenicie şi pentru misiunea în care vreau să merg în luna martie.

P.S. Fie că eşti tânăr sau bătrân, fiecare din noi suntem chemaţi la misiune. Chemaţi şi trimişi în toată lumea pentru a face ucenici din toate neamurile. Adi Vălean a spus da chemării şi a descoperit o dragoste deosebită pentru copii şi oamenii nemântuiţi. Dedicarea în misiune aduce multă bucurie şi putere de a trece prin orice încercări. Ia exemplu de la el sau susţinel în lucrarea de misiune. Rugăciunea sau bănuţul tău poate mântui suflete. Într-o zi cineva s-ar putea apropia ca să-ţi mulţumească pentru contribuţia ta. Dă un clik pe Fii parte şi tu din misiune.
Baptiștii din România - Pionierii - Mihai Ciucă

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.