Conferinta Parteneri in Misiune (PIM)

parteneri-in-misiune11-13 mai, Codlea, jud Brasov– va fi o ocazie deosebita pentru organizatiile crestine din Romania sa considere cum pot lucra impreuna pentru a extinde Imparatia lui Dumnezeu sub calauzirea divina a Celui ce ne trimite. Alaturi de noi, sunt de asemenea invitati sa participe responsabilii cu misiunea din cele trei mari culte evanghelice.

Care este viziunea? Consortiul format din organizatiile Tineri Pentru Misiune(TPM), Misiunea Mondiala Unita(MMU),  OCI, GEM si OM are in vedere dezvoltarea unei miscari nationale de misiune.
O miscare nationala de misiune este un parteneriat dinamic care implica un mare procent de oameni sau grupuri dintr-o tara care au o gandire specifica misiunii, avand viziunea de a raspandi mesajul Evangheliei intr-o tara si dincolo de granitele ei, ucenicizand noii convertiti si echipandu-i pana cand acestia se pot alatura miscarii. Avand in vedere acest obiectiv, invitam organizatiile implicate in evanghelizare, plantarea de biserici, lucrare cu tineri si misiunea transculturala sa vina impreuna:

* sa ne cunoastem mai bine,
* sa gasim modalitati de a lucra mai eficient impreuna,
* sa descoperim cum putem sluji intr-un mod eficient bisericile, motivandu-le si mobilizandu-le la misiune si
* sa stabilim planuri de actiune pentru a dezvolta o miscare misionara.

Care este scopul conferintei?
Totul se va desfasura in jurul urmatorului enunt: Cum sa slujim intr-un mod eficient bisericile, motivandu-le si mobilizandu-le la misiune.

Deja multe lucruri frumoase se intampla in Romania. In comparatie cu alte tari din Europa, Romania este in prima linie pe campul de misiune. Folosind toate resursele pe care deja Dumnezeu le-a pus la dispozitia noastra, impreuna putem realiza mult mai mult in viitor. Haideti sa largim imparatia lui Dumnezeu impreuna in Romania si pana la marginile lumii!

De ce sa particip?

RELATII
V-ati intrebat cati evanghelici in Romania desfasoara activitati similare cu ale dvs.? E timpul sa ne cunoastem, sa legam relatii si sa comunicam unii cu altii despre misiune. O miscare de misiune are la baza relatii.

PARTENERIATE STRATEGICE
„Daca vrei sa mergi repede, du-te singur. Daca vrei sa ajungi departe, du-te impreuna.” Pentru un impact mai mare, pentru rezultate mai bune, pentru efecte durabile, trebuie sa mergem cot la cot. O miscare de misiune are nevoie de parteneriate.

PROMOVAREA ORGANIZATIEI DVS.
Izolarea. Anonimatul. Usile inchise. Trei bariere pe care ne propunem sa le trecem impreuna. E timpul sa iesim la lumina, sa ne extindem impactul, promovandu-ne activitatea si imaginea dincolo de bariere. Organizatia dvs. va avea ocazia de a-si oferi serviciile bisericilor din Romania. Intr-o miscare de misiune, Dumnezeu deschide toate usile care duc spre scopul Sau.

NOI OPORTUNITATI DE SLUJIRE SI DEZVOLTARE
Vor fi ateliere unde veti putea intalni alti oameni din zona dvs. geografica pentru a planifica cum puteti sluji intr-un mod eficient bisericile, motivandu-le si mobilizandu-le la misiune. Vor fi alte ateliere unde veti putea intalni organizatii care activeaza in acelasi domeniu. Pe scurt, va veti spori eficienta.

Cand, unde, cat costa ?
11-13 mai 2009
Centrul de Conferinte Est Europa
Codlea, jud. Brasov
Pret: 50 EUR*/persoana (cazare, masa, sali pentru conferinta si materiale incluse)
sau 35 EUR*/persoana (fara cazare)
*In RON, la cursul zilei

Inregistrare
Pentru a va inregistra si pentru mai multe informatii vizitati www.mmu.ro .
Termen limita de inregistrare: 10 aprilie 2009
*Taxa se achita in cadrul conferintei
**Doar primii 180 de participanti au locurile asigurate

2 Comentarii

  1. putereaduhuluisfant 28 aprilie 2009
  2. putereaduhuluisfant 28 aprilie 2009

Lasă un răspuns la putereaduhuluisfant Anulează răspunsul

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.