Laura a venit la clinică pentru un test de sarcină. Am primit-o în cameră de consiliere şi am ascultat ce avea să-mi povestească. Îşi dorea din toată inimă un copil, deşi era la rândul ei un copil.
La cei 19 ani, rămăsese doar cu bunicii şi cu acest prieten alături de care îşi dorea să întemeieze o familie. Viaţă nu a fost prea blândă cu ea. Nu a fost dorită deloc de tatăl ei, ba chiar a fost la un pas de a fi ucisă de cel care ar fi trebuit să-i fie principalul protector. Astfel, pe când Laura avea doar 1 an şi câteva luni, părinţii ei au divorţat. Dar se pare că nici mamă ei nu a reuşit să îi ofere grijă şi protecţia de care orice copil are nevoie, deoarece nu după mulţi ani căzuse paralizată la pat. Aşa că Laura a fost nevoită, încă de la o vârstă fragedă, să aibă grijă împreună cu bunicii, de mamei ei. Din această cauza nu reuşise nici să-şi termine şcoală, ci rămăsese doar cu 8 clase.
Când Laura avea 17 ani, mamă ei a murit lăsând un gol şi mai mare în inima tinerei fete. Singurul de care se putea agăţă acum era acest băiat cu care speră să se căsătorească curând. Dar între timp, deoarece prietenul ei lucra de dimineaţă până seară, lăsând-o acasă doar cu bunicii, Laura a căutat o modalitate de a-şi umple timpul şi anume, un copil.
Aflase de clinică de la o prietenă şi pentru că nu lucra şi nu avea nici un venit, venise la noi să-i facem testul de sarcină. A fost foarte dezamăgită când a văzut că a ieşit negativ, dar totuşi s-a bucurat că a găsit acolo pe cineva dispus s-o asculte. Începuse să îşi facă procese de conştiinţă: ar putea fi ea problemă, de ce nu poate rămâne însărcinată? Atunci ceva în inimă mea îmi zicea: spunei, nu pierde ocazia! Am început să-i vorbesc despre Dumnezeu şi mântuirea Lui, despre ce ne spune El despre familie şi copii. M-a ascultat cu toată atenţia sau. La final i-am dat numărul meu de telefon şi am decis să ne mai vedem şi auzim. La scurtă vreme m-a sunat pentru a-mi cere nişte informaţii referitoare la ecografie şi analize. Era evident că îşi dorea să poată avea o persoană de încredere la care să apeleze.
Mi s-a legat inimă de această tânără. Avea aşa multă nevoie de dragoste şi încredere şi am decis să i le ofer aşa cum pot chiar dincolo de CPV. Aproape săptămânal mă întâlneam cu ea, sau o sunăm pt că doream să-i fiu prietenă. M-am bucurat când într-o zi mi-a zis”Multumesc că ai ales să îmi fi prietena”, pentru că nu prea avea prieteni. Nu după multă vreme a rămas însărcinată şi m-a sunat fericită să-mi dea marea veste. Se simţea împlinită din acest punct de vedere, dar în inimă ei încă se putea cîţi golul după Cel care singur poate umple golurile noastre. Continuăm să ne vedem şi tare îmi doresc să îl arăt pe Hristos.
Vă rog să vă rugaţi pentru Laura, că ea să-L afle pe Domnul.
Pentru StiriCrestine.ro,
Roxana Stanciu – asistent director Fundaţia Clinica Pro Vita
www.clinicaprovita.ro