Avortul european şi lipsa de reacţie a României

Aş dori să prezint câteva aspecte despre dezbaterea ce a avut loc pe 29 ianuarie a.c., cu ocazia prezentării în Consiliul Europei a raportului programului de acţiune „15 Ani de la Conferinţa Internaţională asupra Populaţiei şi Dezvoltării” de către doamna McCafferty, reprezentanta Comitetului pe probleme sociale, de sănătate şi ale familiei; raportul a fost înregistrat cu numărul 11992. Această dezbatere este relevantă pentru ţara noastră datorită câtorva factori intrinseci documentului, însă la fel de importantă este şi amendarea lipsei unei delegaţii române de la masa discuţiilor.


Pe scurt, rezoluţia supusă dezbaterii are în vedere dreptul femeii de a avorta fătul, primordialitatea sănătăţii ante şi post maternală a femeii, cât şi crearea unei conştiinţe universale că sarcina femeii este supusă exclusiv judecaţii ei şi trebuie respectată şi afirmată de cadrul legislativ, sau, mai bine zis, universalizarea acestui drept „sexual şi de reproducere”.
Mai întâi, documentul supus votului celor 68 de delegaţi prezenţi este unul extrem de controversat, atât din punct de vedere al istoricului ideilor centrale invocate, cât şi a perspectivei asupra valorilor umane, fiind astfel respins în octombrie 2009, din lipsă de voturi. De data aceasta, dintr-un total de 318 delegaţi ai Consiliului Europei, doar 68 şi-au manifestat votul, dintre care 50 au fost pentru, 14 împotrivă iar 4 delegaţi au ales să nu se pronunţe. Astfel, modul în care această rezoluţie a fost votată ridică mari semne de întrebare în privinţa legitimităţii.
Mai mult, cei care au sesizat ambiguitatea terminologiei şi spiritul de ideologizare a drepturilor omului prin introducerea unei noi terminologii legate de „drepturi sexuale şi reproductive” , cât şi anumite afirmaţii care contravin cu principiul demnităţii umane, a libertăţii de conştiinţă şi a libertăţii religioase, au propus amendamente pentru eliminarea lor (65 amendamente) , toate fiind însă respinse, pe diferite temeiuri tehnice sau ideologice.
A doua problemă generată de propunerile documentului se conturează în jurul valorilor construcţiei discursului care militează pentru promovarea şi facilitarea avortului şi pentru universalizarea acestei paradigme. Totuşi, la prima vedere, documentul pare să lărgească plaja conceptuală pe care drepturile omului le încorporează, aducând argumente relevante în favoarea reanalizării condiţiei femeii în secolul XXI şi augmentarea politicilor de protejare a sănătăţii materne. Cu toate că acest demers propune o serie de politici care doresc să aibă ca finalizare îmbunătăţirea sănătăţii femeii aflate înainte, în timpul, şi după naştere, şi a calităţii vieţii, problemele grave pornesc de la temelia ideologică a perspectivei. Această afirmaţie este întărită de amendamentul 63 adus documentului, amendament formulat şi susţinut de delegaţia irlandeză, dezbătut în cadrul aceleiaşi şedinţe. Mai precis, delegaţia irlandeză propunea atât o alternativă pentru avort, cât şi intensificarea acţiunilor de informare a femeilor asupra efectelor psihologice grave şi a traumelor sindromului postavort.
În acelaşi spirit de prezervare a vieţii şi ca alternativă la politicile proavort formulate cu scopul de protejare a sănătăţi femeii, propunere făcută de către doamna McCafferty, delegatul Irlandei, domnul Mullen, făcea apel la modelul de sănătate irlandez, modern şi eficient, cât şi la stabilirea unor scopuri precise, pe termen lung, în vederea construirii unor sisteme de sănătate care să asigure servicii obstetrico-ginecolo gice de cea mai înaltă calitate, şi care să protejeze sănătatea mamei, cât şi a fătului.
În aceşti termeni propuşi de domnul Mullen, este extrem de interesant să analizăm răspunsul iniţiatorilor documentului 11992, reacţie care certifică greutatea acestui amendament. Altfel spus, greutatea acestui punct invocat într-o sesiune desfăşurată sub tutela „populaţiei şi dezvoltării”, rezultă din dihotomia şi clivajul celor două ideologii mutual exclusive, una care încurajează avortul, şi alta care promovează prezervarea vieţii, adică protejarea, perpetuarea şi dezvoltarea rasei umane.
În ciuda acestei alternative coerente, amendamentul a fost respins de restul delegaţilor, pe motive urgente şi statistice, neluându-se în considerare potenţialul ridicat al unei asemenea politici pentru dezvoltarea ţărilor sărace.
Concluzionând caracterul subiectiv şi controversat al documentului este prioritară menţionarea faptului că întregul discurs adoptat este focalizat asupra primordialităţii avortului în raport cu oricare alt considerent de ordin religios sau al conştiinţei, astfel creând un scenariu în care un drept alienează alte seturi de drepturi; în completare, documentul pune un acut accent asupra favorizării la nivel global a practicării avortului, în dauna construirii de sisteme de sănătate moderne, focalizate pe prezervarea vieţii. Să nu ne mirăm dacă spitalele private, care promovează valoarea şi prezervarea vieţii, vor fi obligate să aloce săli speciale în care medicii, împotriva voinţei lor şi a conştiinţei, sunt constrânşi să practice avortul.
Ca o ultima remarcă asupra întâlnirii din 29 ianuarie, aş dori să dezaprob lipsa delegaţiei române de la discuţii, şi să fac apel la o mai mare seriozitate a politicii externe în raport cu provocările drepturilor omului şi a bioeticii. Aceasta pentru că dezbaterile purtate la nivel european asupra drepturilor şi libertăţilor individului sunt de un mare interes şi pentru România tocmai datorită statutului pe care ţara noastră şi l-a asumat, acela de actor important şi angajat în a contribui la formularea politicilor europene care să asigure dezvoltarea coerentă a comunităţii europene.
Pentru Stiri Crestine.ro, AFR

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.