Conferința BHOP „Cortul lui David”

Dumnezeu promite restaurarea „Cortului lui David” (Amos. 9.11, Fapte 15.16). De ce nu cortul lui Moise, primul loc al întâlnirii poporului cu Dumnezeu? Sau de ce nu Templul lui Solomon, glorios și proslăvit de oamenii vremii?

Ce găsește Dumnezeu ca fiind distinctiv în cortul lui David?

Această conferință s-a născut în rugăciune și este dezvoltată într-un context al postului. Poporul lui Dumnezeu are nevoie să fie conștient de planurile lui Dumnezeu pentru generația în care suntem și să primească înțelegere în ceea ce privește căile inimii Sale.

Pe cât de neglijat este subiectul Cortului lui David de către creștini în general, pe atât de important este în economia lui Dumnezeu. Credem cu tărie că trăim într-o perioadă în care Dumnezeu restaurează teologia biblică a inimii Sale chemându-și poporul la a-L urma cu toată ființa.

Vă invităm să participați la conferința „Cortul lui David”. Nădejdea și rugăciunea noastră este ca descoperirea lui Dumnezeu să fie în mijlocul adunării noastre în timp ce studiem împreună și medităm la planurile Lui, așa cum ne sunt arătate în Scripturi.

Conferința va avea loc în data de 2-4 septembrie 2010 în orașul Gherla ( jud. Cluj), în cadrul bisericii Biblia Deschisă (str. Armeneasca nr.57, lângă autogară). Va începe joi, ora 18.00 și se va încheia sâmbătă după prânz.
Posibilități de cazare:

1. În incinta bisericii locale. Cazarea pentru cele două nopți costă 10 RON/persoană – veți avea nevoie de sac de dormit și izotermă.
2. În cadrul Fundației Speranța (camere duble). Cazarea pentru cele două nopți costă 30 RON/persoană.

Prețul include ambele nopți!

Masa de seară este asigurată, pentru cei care doresc, în zilele de vineri și sâmbătă la prețul de 10 RON/persoană.

Vă rugăm să vă confirmați prezența până pe data de 25 august prin înscrierea pe website-ul nostru la adresa http://bhop.ro/cortulluidavid/inscriere sau direct pe adresa noastră de email info@bhop.ro, fără a uita să vă treceți adresa dv. corectă de email.

PENTRU CEI CARE CONFIRMAȚI PARTICIPAREA PRIN FACEBOOK, VĂ RUGĂM SĂ VĂ ÎNSCRIEȚI ȘI PE PAGINA DE WEB A CONFERINȚEI!

Pentru mai multe detalii vizitați pagina de internet www.BHOP.ro
Persoane de contact:

Gabi Giulușan 0755607340 sau 0786534256, zilnic până la ora 15 00; email: gabi.giulusan@bhop.ro

Organizatori: Casa de Rugăciune Bazna, www.BHOP.ro.

Vă așteptăm cu drag!

Adaugă comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.