Documentar despre Depresie – De ce plângi? Partea a VI-a (ultima)

Documentar despre Depresie – De ce plângi? Partea a VI-a (ultima)Câteva gânduri despre depresie:
S.M.:
Mi se pare totul negru în jur.
M.O.:
Eram un om în perioada aceea foarte trist, nu puteam nici să zâmbesc, nici să râd, un om închis de tot.
Dr.Ioan Negrulescu, medic psihiatru:
E atâta lume, dacă stai cu cineva care este cu zâmbetul pe gură tot timpul, stai să-l cercetezi şi îi câştigi încrederea şi ajunge să-ţi spună ce trăieşte el…
Ioan Ciobotă:
Treci dincolo de masca lui…
Dr.Ioan Negrulescu, medic psihiatru:
Da, exact, când a dat jos masca, ai văzut cât de depresiv este respectivul.
Nadia Neagoe:
Eram plină de ură şi răzbunare.
Ioan Ciobotă:
Cu menţionarea că multe dintre ideile prezentate în această a 6-a si ultima parte a documentarului sunt citate din cartea „Abuzul sexual al copilului” de Maxine Hancock şi Karen Burton Mains scoasă de Editura Samuel din Mediaş, am intitula episodul de astăzi: „De ce plângi?”.
Cauzele depresiei sunt multe şi diferite de la persoană la persoană. Am încercat în episoadele anterioare să abordăm o plaja largă de cauze care duc la depresie, dar suntem convinşi că nu am reuşit să atingem toate punctele de vedere.
Câteva dintre cauzele abordate până acum ar fi pierderea cuiva drag, divorţul, problemele financiare, problemele cu locul de muncă sau cu locuinţa, o imagine proastă de sine sau o oboseală cronică şi nu în ultimul rând implicarea în activităţi care au legătură cu spiritismul sau ocultul.
Acum, în mod special am dori să abordăm problema abuzului sexual în copilărie.
Specialiştii afirmă că o mare parte dintre femeile depresive au fost supuse unui abuz sexual în copilărie, poate din partea unui prieten de încredere al familiei, din partea tatălui, a unui bunic, a unui vecin simpatic, a unui văr sau poate chiar din partea unui frate.
Situaţia statistică la băieţi abuzaţi în copilărie este puţin mai bună, dar efectele şi într-un caz şi-n celălalt sunt la fel de dezastruoase.
Vinovăţia, teama de a spune vreodată cuiva despre viol sau despre incest, dificultăţi în a primi mesaje de dragoste, lipsă de încredere, probleme de relaţii, probleme comportamentale, dureri fizice în urma violului, teamă, nelinişte, toate acestea pot conduce la depresie sau chiar la tentative de sinucidere.
Cum trebuie abordată problema depresiei?
Dr.Doina Cosman, profesor la Universitatea de medicina si farmacie din Cluj, catedra Psihologie medicala, medic primar psihiatru, sef de sectie:
Persoana depresivă este o persoană care nu se iubeşte pe sine. De aceea depresia, într-un limbaj mai metaforic ar putea fi caracterizată ca o neiubire de sine, neiubire de ceilalţi.
De aici provine şi neputinţa de a te iubi pe tine, de a te accepta aşa cum eşti, care se reflectă în neputinţa de a-i accepta pe ceilalţi, neputinţa de a iubi pe ceilalţi aşa cum sunt.
S.M.:
Aveam impresia că merg în iad, pur şi simplu. Aveam impresia că doar un pas mă mai desparte de iad, aveam senzaţia că totul arde în jurul meu. Senzaţie sau viziune de iad, ceva de genul acesta. Parcă nu mai puteam suporta pe nimeni în jurul meu.
Eram aşa de disperat, credeam că am făcut aşa o greşeală mare că am plecat de acasă încât Dumnezeu nu mă mai iartă, gata, nu mai este nici o şansă pentru mine.
Mă simţeam ca şi cum eram practic deja în iad. Aşa de rău m-am simţit – nici nu-mi place să descriu cum m-am simţit atunci. A fost cumplit.
Ioan Ciobotă:
Credem că cel mai mare avocat, vindecător şi sprijinitor al celor care într-un fel sau altul au trecut printr-un abuz este Isus Cristos. Simţim că este de datoria noastră să insistăm asupra faptului că Domnul Isus Cristos este Cel care a stat odată lângă mormânt şi i-a vorbit blând unei femei chinuite, şi că tot El mai stă şi astăzi lângă femeile sau bărbaţii care plâng din cauza diverselor suferinţe ale vieţii.
El mai întreabă încă profund interesat de soarta fiecăruia în parte: „De ce plângi ?”.
S.M.:
Am fost internat în spital, mi-au administrat doctorii tot felul de tranchilizante, medicamente după care pur şi simplu nu puteam să fac nimic. Dormeam tot timpul, tot timpul eram somnolent, tot timpul eram ca adormit, dar era neplăcut deoarece nu puteam nici să dorm cum se doarme normal, nu puteam nici să stau în picioare. Era o stare de rău, în general. Tot ce făceam era de scurtă durată, trebuia să mă pun imediat din nou în pat, că mă lua ameţeala, nu puteam să stau prea mult în picioare.
Când veneau părinţii mei la mine, nu puteam să mă concentrez nici să stau de vorbă cu ei, mă întorceam cu spatele la ei.
A fost cumplit.
Ioan Ciobotă:
Aţi avut momente când prietenii sau cunoscuţii v-au întrebat ce se întâmplă şi au încercat să vă ajute?
Daniela Bălan:
Da, au încercat să mă ajute. Dar prietenii sau oamenii care-ţi sunt alături nu sunt pregătiţi ca să ajute un om cu depresie. Trebuie să fii pregătit şi să ştii cum să vorbeşti cu omul aflat în depresie, că altfel îi faci mai mult rău decât bine.
Încercau să se bage în viaţa mea, zicându-mi: „Păi nu mai fă aşa, fă aşa, nu mai fă aia, fă ailaltă” şi atunci eu consideram că ştiu mai bine ce este în casa mea şi în sufletul meu şi mă deranjau sfaturile astea „binevoitoare”.
Ioan Ciobotă:
„Femeie, de ce plângi?” – aceste cuvinte ale Domnului înviat, adresate Mariei Magdalena, sunt dintre cele mai întăritoare cuvinte rostite vreodată de un bărbat către o femeie.
Daniela Bălan:
De asta am şi renunţat să mai vorbesc cu prietenii despre problemele mele. Dacă am o depresie evit să mă întâlnesc cu ei. Nu am cu cine vorbi, nu are rost să vorbesc cu prietenii, pentru că niciun prieten, oricât ţi-ar fi de prieten nu te poate sprijini în situaţii din astea.
Poate că uneori binevoitori sau răuvoitori, au încercat poate să mă ajute, dar pe la spate râd şi spun: „Săraca Dana, e nebună”.
Ioan Ciobotă:
Problema există. Faptul că încercăm să ne luăm privirile de la ea nu înseamnă că se va rezolva. Tăcerea noastră îi îngăduie să atingă proporţii îngrozitoare.
Prea adesea, copiii abuzaţi devin la rândul lor adulţi care-şi abuzează propriii copii. Păcatele tatălui sunt repetate de copii. Tăcerea nu le va ajuta pe victime să-şi rezolve vechile probleme sexuale, imaginea distursă despre sine sau problemele grave la nivel de personalitate.
De asemenea, tăcerea nu va putea veni în ajutorul vinovaţilor, care au nevoie de mărturisire, iertare şi eliberare.
Trebuie să punem capăt la două lucruri: în primul rând tăcerea noastră jenantă, apoi, ca o consecinţă, ciclul de abuzuri sexuale.
Dr.Ioan Negrulescu, medic psihiatru:
O învăţătură pe care trebuie să o tragă orice creştin este că depresia, chiar dacă apare ca urmare a păcatului din viaţa noastră, de un fel sau de altul, noi trebuie să mergem la Dumnezeu să ne refacem relaţia cu El. El are mâinile întinse spre noi şi este gata oricând să ierte orice păcat – El aşteaptă de la noi doar să vadă că vrem să facem lucrul acesta.
El reface relaţia cu noi şi ne dă în acelaşi timp bucuria mântuirii Lui.
Nadia Neagoe:
Când am citit aceste versete, primul gând a fost că m-am dus la tatăl meu. Şi am înţeles că trebuie să-l iert aşa cum şi Isus m-a iertat pe mine. Şi am înţeles că trebuie să îngădui pe fiecare persoană aşa cum este ea, pentru că fiecare suntem diferiţi şi fiecare greşim în felul nostru. Am încercat să uit tot ce s-a întâmplat şi să merg înainte făcând doar voia Lui.
Ioan Ciobotă:
Ce sfat sau ce sugestie ai avea pentru nişte ascultători care poate chiar acum se află în depresie, chiar acum se află sub imperiul unor gânduri negre, sub imperiul tristeţii, care nu ştiu încotro să o apuce şi care au o teamă grozavă de ziua de mâine?
Nadia Neagoe:
Domnul în Biblie ne spune ¨să nu vă temeţi de ce va aduce ziua de mâine. Aşa cum hrănesc păsările cerurilor, aşa vă hrănesc şi pe voi. Mai ales pe voi, că sunteţi creaţia mea în mâna mea. Aşa vă ajut pe voi, care sunteţi mai importanţi decât păsările¨.
După cum am făcut şi eu, ar trebui să ne plecăm cu toţii în faţa Domnului, să ne plângem păcatul, să-I spunem cu ce am greşit, să-I spunem tot ce ne frământă inima, căci doar El este singurul prieten adevărat, care nu ne lasă singuri şi tot timpul ne dă sfaturi şi ne ajută în toate lucrurile.
Ioan Ciobotă:
Poate pentru mulţi viaţa devine o luptă din ce în ce mai greu de suportat. Poate mulţi îşi doresc să trăiască măcar o zi fără să se mai gândească la trecut sau fără ca trecutul să-i mai afecteze.
Poate asta este tot ce-ţi doreşti: o zi fără imagini din trecut sau fără amintiri groaznice, dar o zi fără mânie sau ură, care să te consume în interior.
Nadia Neagoe:
Doar El este singurul prieten adevărat în care putem nădăjdui. Niciun om de pe lume nu ne poate ajuta aşa cum ne ajută El.
Să ne plecăm înaintea Lui şi să-şi plângă fiecare păcatul şi să-I spună Lui toată durerea din suflet – ce simte, ce a făcut şi să-L primească pe Domnul Isus în inimă ca Domn şi Mântuitor.
Dr.Ioan Negrulescu, medic psihiatru:
Depresia de foarte mult ori este o consecinţă a păcatului. Dacă noi apelăm la Isus Cristos – Cel care a primit pedeapsa pentru noi, El ne va da pacea Lui.
Pacea Lui nu se compară cu pacea pe care ne-o dă lumea, pe care ne-o dă trăirea intensă la o discotecă într-o seară, şi apoi trăirea pe următoarele zile a unui gust amar, cenuşiu, a unui gust amar de viaţă, care parcă este legată cu plumb de picioare.
Dacă apelăm la Isus Cristos care ne împlineşte, atunci depresiile care vor apare în viaţa noastră vor fi foarte pasagere pentru că ne vom obţine repede pacea, apelând la El.
Prin rănile LUI suntem tămăduiţi.
Sigur că antidepresivele îşi au rolul lor şi niciodată nu le vom putea tăgădui eficacitatea, valoarea lor în boala depresivă. Dar, în primul rând trebuie să ştim că Isus Cristos este Cel care ne aduce pacea, liniştea, bucuria mântuirii.
S.M.:
Vreau să-i încurajez pe cei care trec acum prin stări depresive – nu ştiu cât de severe sunt stările lor – singura soluţie este să meargă la Dumnezeu cu stările lor depresive şi să stai efectiv de vorbă cu Dumnezeu, să-şi descarce inima înaintea lui Dumnezeu, dar să creadă că EL este acolo şi ascultă. Pentru că dacă face lucrul acesta, dar nu crede, atunci nu are rost, nu are sens să stai cu cineva de vorbă care ştii că nu există.
Chiar şi la nivelul ăsta pot să zic că este ceva superior, pentru că tu-ţi sugerezi lucruri pozitive, dar credinţa este cea care efectiv te scoate din starea în care eşti.
Ştii că El este acolo şi ascultă, pentru că tu eşti creaţia Lui şi El doreşte relaţia cu tine.
Asta m-a ajutat pe mine să ies din stările mele depresive, deşi nu imediat, nu pe loc. Uneori se întâmplă instantaneu, nu-mi vine să cred – câteodată numai stând şi gândindu-mă la Dumnezeu, parcă o mână vine şi ia de pe inima mea toate poverile.
Ioan Ciobotă:
Putem să le spunem şi altor inimi neliniştite ale victimelor că ciclul abuzului poate fi întrerupt. Durerea nu trebuie să fie transmisă mai departe. Am învăţat că şi atunci când credem că am încheiat toate socotelile cu trecutul, tot mai trebuie să exercităm iertare.
Amintirile vin pe nepoftite şi trebuie să fie rezolvate.
„De câte ori să-l iert pe fratele meu?” L-a întrebat Petru pe Isus. Din răspunsul lui Isus: „De 70 de ori cate 7”, am învăţat următorul lucru: iertarea trebuie acordată de fiecare dată când vin amintirile dureroase.
S.M.:
Uneori stau ore întregi ca să intru în comuniune cu Dumnezeu şi să-I spun tot ce am pe inimă, tot ce am pe suflet.
Mai vin şi alte gânduri care nu vin de la Dumnezeu. Atunci trebuie să se facă linişte în jurul meu, trebuie să stau, să mă liniştesc în primul rând şi când văd că totul este dezordine şi haos, când văd că nu mai am efectiv de ce să mă prind eu, atunci singura soluţie este Dumnezeu.
M.O.:
Până să ajung eu, nu auzisem pe nimeni să fie depresiv. După ce am trecut şi eu pe acolo, după ce m-am bălăcit şi eu în apele depresiei, am întâlnit destule femei, pe care le-am putut ajuta, le-am putut da sfaturi, pentru a nu ajunge în stări mult mai grave.
Ioan Ciobotă:
Care erau lucrurile pentru care trebuia să-l ierţi pe tatăl tău?
Nadia Neagoe:
Pot să zic că erau multe lucruri. În primul rând ura pe care a lăsat-o în mine, m-a făcut să simt o
ură foarte mare, o ură care m-a închis în mine şi m-a întunecat o ură care m-a făcut să nu mai simt nici o dragoste, nicio atracţie faţă de oamenii din jurul meu. Eram foarte rece cu toţi. Cred că puteam să ajung la orice nebunie. În momentul acela eram un om foarte întunecat, nu ştiam ce fac. Eram plină de ură şi de răzbunare. Chiar am mers la ore de karate, ca să mă răzbun, să învăţ să bat, să mă răzbun pe tatăl meu în special şi pe oricine care mi-ar face rău.
Simţeam că toţi din jurul meu vor să-mi facă rău.
Ioan Ciobotă:
Abuzul din trecut nu trebuie să fie o povară care să influenţeze prezentul şi să întunece viitorul.
Este multă nevoie de speranţă şi vindecare în vieţile victimelor abuzului şi a agresorilor.
Această speranţă o poate da Cristos. Vindecare înseamnă că ciclul abuzului nu va mai fi repetat în vieţile copiilor sau în vieţile altora pe care-i iubeşte victima. Lanţurile trecutului pot fi rupte. Victima abuzului poate păşi liberă în viitor, cu ajutorul lui Dumnezeu.
Acum v-aş mai întreba o părere asupra cuvintelor spuse de profetul Isaia despre Domnul Isus Cristos, cuvinte care sună astfel , în capitolul 53 al profeţiei lui Isaia: „Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi”.
Este vorba şi de rănile sufletului?
Dr.Ioan Negrulescu, medic psihiatru:
Fără îndoială. În primul rând rănile sufletului. „Pedeapsa care ne pacea” – deci pedeapsa Lui, care ne-a adus nouă pacea – vă daţi seama, deci este vorba despre o pedeapsă a sufletului.
Atâta vreme cât nu-L găsim pe Dumnezeu, omul se caută pe sine, caută împliniri de tot felul, aleargă într-un iureş năvalnic într-o parte sau în alta – petreceri, distracţii – care toate promit că îl vor împlini, dar toate se dovedesc a fi o Fata Morgana.
Aşa sunt promisiunile pe care le dă lumea într-un fel sau în altul. Omul nu mai are timp să se întâlnească cu sine însuşi, sau dacă se întâlneşte cu sine însuşi nu câştigă prea mult lucru. Omul trebuie să se întâlnească în final cu Dumnezeu.
Ioan Ciobotă:
O consilieră descrie experimente în care unor animale de laborator şi persoane voluntare le-a fost redusă libertatea de mişcare şi apoi au fost expuse la stimuli dureroşi pe care nu-i puteau controla şi de care nu puteau scăpa. Odată ce şi-au dat seama că reacţiile lor nu au nici un efect asupra a ceea ce li se întâmplă, dorinţa de a se ajuta pe ei înşişi a părut că piere.
Subiecţii au încetat să mai încerce să scape sau să fie uşuraţi, ignorând chiar căi evidente de scăpare când acestea le erau descoperite.
Când au văzut că nu au nici o putere, au încetat să lupte şi au devenit pasivi.
Dragul nostru cititor, Cristos este prezent – dacă învăţăm să-L recunoaştem – în toate scenele tragice din trecutul nostru.
El este acela care ne vindecă amintirile. El este acela care dă la o parte pietrele de la gura mormintelor, care adăpostesc stricăciunea şi depravarea noastră omenească. Şi tot El este acela care ne strigă pe nume, ca să ne ridicăm privirea şi să vedem că ziua învierii este valabilă pentru fiecare dintre cei care se consideră morţi.
Rugăciunea noastră este să-L întâlniţi, fiecare dintre voi. Şi El – Mântuitorul Isus Cristos – să vă întregească din nou.
Menţionăm că multe dintre ideile prezentate în această a 6-a si ultima parte a documentarului sunt citate din cartea „Abuzul sexual al copilului” de Maxine Hancock şi Karen Burton Mains scoasă de Editura Samuel din Mediaş
Această a 6-a şi ultima parte a acestui documentar se intitulează: „De ce plângi?”.
Realizator: Ioan Ciobotă

Scrie un comentariu

Adaugă comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Abonează-te la buletinul nostru de
știri creștine