Update:Conferinţa zonală de tineret la Biserica „Logos” Ploieşti

Sâmbătă, 19 februarie 2011, Biserica „Logos” din Ploieşti găzduieşte Conferinţa zonală de tineret. Evenimentul începe la ora 15:00 şi are intrarea liberă. Invitatul special este misionarul japonez, Katsutaro Kawai, un om cu inima plină de dragoste şi pasiune sfântă pentru salvarea sufletelor nemântuite. S-a convertit la 16 ani şi a fost renegat de familia sa de preoţi budişti. Doi ani mai târziu se stabileşte temporar în Statele Unite ale Americii. Aici absolvă Gordon – Conwell Theological Seminary şi Barklee College of Music din Boston, Massachusetts. În calitate de pianist al trupei „Continental Singers” ajunge prima dată în România, se îndrăgosteşte de ea şi se stabileşte ulterior în Cluj cu dorinţa de a se dedica misiunii. Eşti invitat să îi asculţi mesajul de consacrare pe altarul slujirii lui Dumnezeu încă din timpul celor mai frumoşi ani ai tinereţii. Invită-ţi şi prietenii tăi. Vino să te bucuri cu noi de o seară specială pe str. Miciurin nr. 6. 

Doina Bejenaru

Adaugă comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.