Inaugurarea primei biserici baptiste din Latina, Italia

Duminică, 20 februarie 2011, diaspora românească din Italia a sărbătorit un eveniment istoric. Pe harta Asociaţiei Bisericilor Baptiste Române din Italia s-a mai născut oficial o biserică cu numele „Betel”. A început cu un grup mic de 23 de membri, care pentru început s-a adunat pe la case. După ceva timp au închiriat un local şi în 15 august 2010 au notat în calendarul istoriei lor ca prima zi de existenţă a primei Biserici Baptiste Române din oraşul Latina, Italia.Inaugurarea primei biserici baptiste din Latina, Italia

Astăzi, după câteva luni sunt 28 de membri. Ieri au sărbătorit cu multă bucurie inaugurarea Bisericii Baptiste Române din Latina.  La bucuria lor s-au unit peste 130 de fraţi şi surori din  oraşele: Pisa, Ostia, Roma, Villa Adriana. Oaspeţii nu au venit cu mâinile goale. Pastorii Bisericilor Baptiste din oraşele enumerate mai sus au avut câte un îndemn din partea Domnului, corul Bisericii „Sfânta Treime” din Roma a lăudat pe Domnul, iar grupurile muzicale din Pisa şi Ostia au condus adunarea în închinare. Programul divin s-a încheiat cu un mesaj din partea preşedintelui ABBR din Italia, Radu Gheorghe şi rugăciunea de dedicare a noului lăcaş închinat Domnului. Inaugurarea primei biserici baptiste din Latina, Italia

Doar la câteva luni de existenţă au aderat şi la Asociaţia Bisericilor Baptiste Române din Italia. Aderarea le-a adus marea binecuvântare de a avea un pastor şi anume pe fratele Florin Baciu, care mai păstoreşte şi Biserica Baptistă „Speranţa” din Ostia.Inaugurarea primei biserici baptiste din Latina, Italia

Marius Antonese, membru al Bisericii „Betel” din Latina ne spune: „Ieri a fost o zi măreaţă pentru Biserica noastră, pentru că a fost o sărbătoarea a noastră. Dar cea mai mare bucurie care ne-a încununat evenimentul a fost faptul că două persoane au decis să se împace cu Domnul”.

Corespondentul ŞtiriCreştine în Italia, Mihaela Gheorghe prezentă la eveniment ne spune: „Ieri a fost o zi foarte frumoasă. O zi de mare bucurie, enormă chiar datorită faptului că la sfârşitul serviciului , două persoane au decis să consacre Domnului şi să primească botezul Nou Testamental. Au fost mulţi tineri, cântări înălţătoare. O atmosferă efervescenţă, aş putea spune, s-a simţit din plin prezenţa Domnului şi au curs multe lacrimi de bucurie şi pocăinţă. Toată lauda şi cinstea I se cuvin lui Dumnezeu, Cel care ne-a ajutat să rămânem credincioşi la această margine de pământ, unde pentru o perioada El ne-a aşezat.

Preşedintele ABBR din Italia, Radu Gheorge ne spune: „Este o biserică cu mult potenţial, deschisă pentru misiune. În curând vor începe Evanghelizări în stradă după ce vor primi autorizaţia. E singura biserică baptistă din zonă, de aceea ne vom implica mai mult să îi ajutăm în creşterea spirituală în dezvoltarea lor ca biserică.Inaugurarea primei biserici baptiste din Latina, Italia

Dacă sunteţi vorbitor de limbă română şi sunteţi în această zonă, adresa Bisericii Baptiste „Betel” este Viale Le Corbusier, 393, Latina. Sau puteţi contacta unul din membrii bisericii la numerele 327/1204788 sau 3209292606

Programele divine au următorul orar:

  • Duminica dimineaţa: 10:00 – 12:30
  • Joi seara de la 20:00 – 21:00.

Doina Bejenaru

Scrie un comentariu

5 Comentarii

  1. panaiot 22 februarie 2011
  2. eremie puschita 22 februarie 2011
  3. traian 13 aprilie 2011
  4. Ted Muscan 22 iunie 2011
  5. Nume* David Turnea 5 iunie 2015

Adaugă comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Abonează-te la buletinul nostru de
știri creștine