Violenţa conjugală, de Mihaela şi Radu Gheorghe

Violenţa conjugală şi manipularea partenerului de viaţă sunt situaţii familiale nefericite, nedorite, despre care nu se prea vorbeşte dar care sunt cât se poate de reale. Aceste atitudini au drept consecinţă victimizarea partenerului manipulat. Dintr-un motiv sau altul (sau poate din egoism sau răutate) soţul manipulator exercită o presiune fie emoţională, fie fizică asupra celuilalt cu scopul de a-l controla sau de a-l pune în inferioritate. Uneori, diferenţele mari dintre cei doi, despre care am pomenit deja, stau la baza unui comportament violent sau manipulator din partea soţului care suferă de complexe de inferioritate, gelozie nefondată sau o slabă imagine de sine.

Cel manipulat va fi transformat într-o victimă. Dicţionarul defineşte termenul de victimă în felul următor: „o persoană care a fost tratată într-un mod nefavorabil, ostil sau înşelată, rănită, supusă opresiunilor, dificultăţilor sau unui tratament greşit.”

Ne vom referi în continuare la victima din cadrul unui cuplu. Însă uneori, victima are în spate un întreg şir de alte victimizari ceea ce face ca cercul vicios să nu fie întrerupt. Astfel de persoane care au crescut cu părinţi alcoolici sau delăsători, care provin din familii separate, care au fost abuzate emoţional sau sexual, care au fost supuse ritualurilor oculte, nu mai pot suporta victimizarea şi în cadrul familiei proprii. Aceste persoane se căsătoresc cu speranţa că o dată intrate în viaţa de familie, iubirea şi protecţia oferite de soţ/soţie îi vor ajuta să scape de coşmarul trecutului abuziv. Dacă partenerul este tot un tip abuziv, atunci aceste victime ajung să creadă că victimizarea e un mod „normal” de viaţă sau că chiar merită să fie tratate în felul acesta. Ajung să-şi piardă întreg respectul de sine iar într-un moment de slăbiciune sau tensiune maximă pot lua decizii extreme (plecarea de acasă, suicid). În Biblie avem câteva cazuri de victimizare. Termenul „victima” în originalul din limba ebraică era „cheleka” care se traduce „nefericit, nenorocit, fără şansă”. În Psalmul 10:8 ni se spune că „ochii lui (ai celui rău) pândesc pe cel nenorocit (victima)”. În Vechiul Testament, termenul „victimă” este tradus cu sensul de „ucis, mort, necinstit, rănit, omorât, lovit de moarte, tăiat, înjunghiat”. Toate aceste atribute calificative caracterizează persoana victimizată. În 2 Samuel 13 întâlnim o victimă nefericită, abuzată şi, pe deasupra nedreptăţită.

Nimeni nu sare în apărarea acestei victime fără apărare. Frumuseţea şi gingăşia cu care Dumnezeu o înzestrase i-au fost jefuite. Din fata încrezătoare care era, a devenit o victim fără niciun viitor, fără nicio şansă de a-şi reface viaţa. Abuzată sexual de propriul frate, Tamar este victima nevinovată a sentimentelor nepotolite ale lui Amnon. Povestea ei este una tragică. Poveste care se aseamănă cu povestea neştiută, ascunsă a multor fete. Acum câteva luni am avut ocazia să consiliez o fată deosebită, frumoasă şi specială ce trăia cu durerea unui abuz sexual din trecut. Se întâmplase o singură dată, dar era suficient ca să-i fure toată bucuria, liniştea şi pacea. Trăia, ca şi Tamar, însingurată, debusolată, purtându-şi propria durere ascunsă adânc în subconştient, asaltată de nedumerirea cum Dumnezeu îngăduise aşa ceva. Întrebările pe care mi le-a adresat erau cele pe care şi le repeta la nesfârşit în mintea ei, în singurătate, întrebări ce îi ardeau conştiinţa şi care nu găsiseră încă răspuns.

„Oare voi putea trăi cu această durere toată viaţa?” „Oare îl voi putea ierta pe cel ce m-a rănit?” „Unde era Dumnezeu când mi s-a întâmplat asta?” „Poate aş fi putut preveni acest incident”…

Dacă e să derulăm timpul, o putem auzi pe tânăra şi nefericita Tamar şoptind aceleaşi întrebări, cu inima sfâşiată, cu ochii plini de lacrimi. Întrebări la care nimeni nu răspunde… care ard conştiinţa ca nişte săgeţi înveninate. O putem vedea pe Tamar, refugiată în casa altui frate de-al ei, unde rămâne nemângâiată, trăind cu mentalitatea de victim pentru tot restul vieţii. Ea este o victimă de două ori pentru că nimeni nu intervine pentru ea. Propriul frate, sub ochii căruia se desfăşurase violul, nu ia nicio măsură, nu-l pedepseşte pe Amnon. În fond, Tamar era sora lui, ar fi putut face ceva pentru ea, ceva pentru a-i reabilita imaginea în societate. Poate David şi-a adus aminte de episodul cu Batşeba, atât de asemănător cu ceea ce făcuse Amnon, s-a gândit că nu ar avea prea multe deosebiri în faţa fiului său. Marele David falimentează la capitolul relaţii cu copiii. Îl vedem mai mult absent decât implicat în educarea copiilor săi. Rebeliunea fiilor în faţa lui este un rezultat al absenţei emoţionale a tatălui. Tamar a fost în mod violent privată de onoarea castitatii ei, i-a fost luat dreptul la fericirea unei viitoare familii. A trăit în umbra fratelui ei. Termenul nemângâiată în originalul din ebraică este ruinată emoţional. Tamar şi-a petrecut restul zilelor ei ruinată emoţional. Ea era o epavă. Durerea abuzului i-a ruinat sufletul, dar şi trupul. Probabil se strecura precum o umbră, pe lângă alţii, dorind să fie cât mai puţin văzută, cât mai puţin observată. Tamar… prototipul victimei care nu poate rupe cercul vicios al dependenţei. Din păcate, multe victime, asemenea lui Tamar, nu reuşesc să se desprindă de mentalitatea de victimă, chiar şi după ce victimizarea a încetat. De exemplu, copiii care au fost abuzaţi, victimizaţi, devin neîncrezători în forţele proprii, se simt slabi şi neajutoraţi, aşteptând parcă să fie trataţi în continuare ca nişte victime. Unii cred că au meritat-o şi dezvoltă tot felul de obiceiuri şi vicii nesănătoase. Nu reuşesc să stabilească relaţii cu alte persoane, sunt temători, închişi şi au o proastă imagine de sine. Unii nici nu mai încearcă să se salveze pentru că ştiu din start că vor eşua. Nu cred că în viaţa lor se poate întâmpla şi ceva bun. Dar Biblia este plină de promisiuni de mângâiere pentru cei care au fost victimiza:

„Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită” (2 Corinteni 12:9)

Persoana victimizată are viaţa îngrădită de bariere emoţionale şi dezvoltă un comportament anormal, ca urmare a durerii abuzului din trecut. Unei astfel de persoane îi va fi greu să ia decizii atunci când cineva i se opune tocmai din cauza slabei încrederi în capacităţile proprii. De multe ori, victima are nevoie de aprobarea altora chiar şi atunci când ştie că decizia luată este corectă. Atunci când i se cere părerea, victima ezită să o facă cunoscută tocmai pentru că are impresia că nu valorează nimic şi că ceilalţi nu au nevoie de ideile lui. Îi lipseşte încrederea în convingerile proprii şi poate fi manipulate uşor căci caracterul lui a ajuns maleabil iar personalitatea aproape că i-a fost anulată. Nu de puţine ori, am auzit în cadrul şedinţelor de consiliere replica: „Nici nu mai ştiu cine sunt…” rostită de persoanele ce fuseseră victimizate, sau care erau manipulate de partenerul de viaţă. Aceste persoane, dintre care unele cu o educaţie şi reputaţie ireproşabile neputând face faţă mentalităţii de victimă, îşi pierdeau încet , încet adevărata identitate. Trataţi într-un mod josnic, aceste victime aveau impresia că într-adevăr nu mai valorează nimic nici în ochii celorlalţi, nici pentru ele. Cei abuzaţi au nevoie de o reîmprospătare a imaginii de sine. Iar acest lucru se poate face doar prin oglindirea cu Cuvântul Sfânt. Aici aflăm cine suntem noi cu adevărat. Nu suntem doar nişte victime uitate şi nedreptăţite, ci nişte fii de Dumnezeu reabilitaţi, răscumpăraţi de sub puterea păcatului trecutului. Oricât de lamentabil am fost înşelaţi sau am greşit, fiind victimele altora sau ale propriilor păcate sau alegeri greşite, Dumnezeu ne poate scoate din legătura mentalităţii de victimă şi ne poate dărui un viitor şi o nădejde. Viaţa noastră nu s-a încheiat cu acel abuz, ci poate continua şi poate fi chiar frumoasă, împreună cu Răscumpărătorul nostru.

„Tu auzi rugăciunile celor ce suferă, Doamne! Le întăreşti inima, Iti pleci urechea spre ei!” (Psalmul 10:17).

Această promisiune minunată este pentru toţi cei ce au suferit şi au fost nedreptăţiţi. Dumnezeu ia în serios durerea, pierderea ta. Ştie cât ai suferit şi vrea să-ţi acorde o nouă şansă. Vrea să-ţi dea o viaţă nouă şi o identitate nouă. Vrea să rupă orice legătură emoţională ce te ţine încă rob al trecutului tău dureros. Vindecarea de victimizare este posibilă. Chiar dacă procesul va dura mai mult timp, cu voinţa ta ancorată în voinţa Lui, cu credinţa ta întărită de credinţa Lui, vei putea deveni o făptură nouă, liberă, prosperă. „Vindeca-mă, Tu, Doamne, şi voi fi vindecat; mântuieşte-mă, Tu, şi voi fi mântuit, căci Tu eşti slava mea!” (Ieremia 17:14) .Strigătul celui victimizat ar trebui să fie acesta:

„Dar, Tu, vezi; căci Tu priveşti necazul şi suferinţa, ca să iei în mână pricina lor. În nădejdea Ta se lasă cel nenorocit (victimizat), şi Tu vii în ajutor orfanului” (Psalmul 10:14).

Autori: Radu şi Mihaela Gheorghe, editorial extras din cartea „Călătorie în trei”.

 

Un comentariu
  1. mihaela 25 martie 2011 Reply

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.