Baptiștii din România - Pionierii - Mihai Ciucă

LIVE Text de la Conferinţa Peniel – Oradea (sesiunea I)

Bună, lume! Vă salutăm tocmai de la Oradea. Emoţiile de bucurie, pe alocuri şi de stres domină atmosfera. Dar, toate au dispărut o dată cu apariţia pe scenă a trupei Peniel Band. După timpul de laudă şi închinare, preşedintele Fundaţiei Peniel a salutat participanţii la conferinţă. 

12:00 Pe scenă este introdus tatăl a patru băieţi, liderul naţional de tineret în cadrul Uniunii Baptiste, pastorul bisericii “Betel” din Timişoara, autorul câtorva cărţi şi un om îndrăgostit de tineri şi iubit de  generaţia noastră, Samuel Tuţac.

12:13 După citirea pasajului de la Romani 8:1-18, Samuel Tuţac a cerut binecuvântarea lui Dumnezeu peste sesiunea care ne stă în faţă.

“După 20 de ani de la revoluţie, creştinii din România stau în faţa unei mari provocări” – Lucian Oniga, a fost citat de Samuel Tuţac, provocând tinerii la acţiune, la altă realitate pe care trebuie să o trăim în aceste vremuri.

12:17 În introducerea mesajului, Samuel Tuţac a descris trei categorii de oameni care trăiesc în România. Prima fiind nişte oameni caricaturi care se cred creştini, dar sunt doar o figură schimonosită a acesteia. În cealaltă extremă sunt creştinii legalişti care se rupt de realitatea acestei lumi.

O a treia extremă, sunt creştinii emoţionali care cred că sunt cei mai aproape de Dumnezeu, că Dumnezeu doar lor le vorbeşte.

Sunt trei faze a le lucrării Duhului  Sfânt:

  • Lucrarea pe care o face înainte, Ioan 16:7-15 – lucrare de convingere
  • Lucrarea pe care o face la naşterea din nou – convingerea de pocăinţă
  • Lucrarea pe care o face Duhului Sfânt după naşterea din nou

12:39 Acum subiectul Duhul Sfânt aduce mai multe motive de dezbateri decât zidirea şi unitatea pe  care trebuie să o avem noi creştinii prin el. Voi puncta trei lucruri  pe care le face Duhul Sfânt în noi după pocăinţă:

  • Duhul Sfânt este arvuna care ne asigură că suntem copiii lui Dumnezeu.
  • Duhul Sfânt este cel care ne învaţă să spunem AVA – adică Tată. În versetul 17 este prima roadă a moştenirii noastre veșnice. “Şi dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu Hristos, dacă suferim  cu adevărat împreună cu El ca să fim şi proslăviţi împreună cu El.” Rom 8:17
  • Duhul Sfânt ne leagă pe toţi împreună. Romani … Dragi tineri, aveţi grijă de ce credeţi şi ce faceţi. În Împărăţia lui Dumnezeu nu sunt găşti, toţi sunt o comunitate. Sunt astăzi mii de “creştini” care sunt pe niciunde. La capitolul 8 este lista preferată a penticostalilor. La Romani 12- lista preferată de daruri ale baptiştilor. La Dumnezeu sunt preferate ambele, sunt daruri de la Dumnezeu pentru noi toţi, pentru fiecare care crede în El – Isus Cristos – Domnul şi Mântuitorul. Darurile sunt de la Dumnezeu, pentru ca să ne unească, pentru a-L sluji pe Domnul. Darurile sunt diverse, nu trebuie să ne speriem de diversitate. Dacă darul tău nu zideşte pe alţii, degeaba crezi că îl ai. Şi dacă nu ai dragoste poţi să crezi că ai multe daruri, tot degeaba.
  • Duhul Sfânt ne sfinţeşte. El formează chipul lui Cristos în noi. Romani 8:28-29 “Să ne facă asemenea chipului Fiului Său – Isus Cristos”.

12:50 Drag tânăr, dacă ai venit la Oradea să vezi cum curge Crişul, te asigur că curge la fel ca acum 10 ani. Nu pleca de aici la fel cum ai venit. Duhul Sfânt e cel care te poate schimba, lasă-L să te schimbe, a îndemnat Samuel Tuţac în încheierea mesajului.

13:05 Pastorul bisericii “Betel” din Oradea, Iuliu Centea a îndemnat tinerii la un moment de rugăciune, de meditare, de cercetare. Liniştea şi atmosfera solemnă a copleşit sala ridicată în prezenţa lui Dumnezeu. La îndemnul lui Iuliu Centea, cei peste 2o00 de tineri au cerut Domnului iertare, au cerut să fie învăţaţi cum să umble prin Duhul, cum să trăiască prin Duhul.

13:12 Prima sesiune a conferinţei naţionale Peniel cu tema: “O altă realitate” s-a încheiat cu anunţuri. Tinerii se întâlnesc la ora 16:00 în cadrul seminariilor pe diverse teme.

Vă aşteptăm cu drag la seminariile care încep la ora 16:00 sau la sesiunea de seară care începe la 18:00.

Baptiștii din România - Pionierii - Mihai Ciucă

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.