Baptiștii din România - Pionierii - Mihai Ciucă

Femeie bătută și dată afară din casă pentru că a refuzat să se închine la idoli

Să suferi pentru Hristos împreună cu familia ta este dificil, dar să suferi pentru Hristos din cauza familiei tale poate fi devastator. (MNN)

Zilnic vin noi informații la Gospel for Asia despre femei și bărbați persecutați pentru credința în Isus, dar povestea lui Dhanishta Jode, o femeie în vârstă de 30 de ani, a ieșit cel mai mult în evidență.

Familia și rudele ei urmează o religie tradițională din regiunea lor din Asia, iar ea este creștină.

Diferențele dintre ceea ce crede femeia și religia familiei ei au iesit mult în evidență când o rudă de-a lor a murit. Serviciul de înmormântare cerea ca fiecare să se aplece și să se închine idolilor. Jode a refuzat, iar soțul ei a bătut-o foarte rău.

Un martor a declarat că rudele lui Jode au sărit și ele și au bătut-o. După acest lucru, soțul ei a dat-o afară din casă și a amenințat-o. Părinții ei s-au temut și nu au vrut să o primească pe Jode în casa lor, așa că aceasta a rămas pe drumuri.

Pastorul sprijinit de Gospel for Asia și membrii din biserica din care făcea parte Jode s-au rugat pentru ea și au dorit să facă ceva ca să o ajute.

Un grup de creștini împreună cu alte persoane care nu sunt creștine au mers acasă la soțul lui Jode și l-au implorat să înțeleagă faptul că soția lui nu a făcut nimic greșit și ar trebui să o primească acasă.

Prietenii soțului lui Jode au stăruit mult de el, iar Dumnezeu i-a schimbat inima. În cele din urmă , Jode a fost primită înapoi acasă.

Acum, soțul ei chiar o sprijină în acțiunile ei și o încurajează să rămână puternică în ciuda opoziției familiei lor. (ChristianTelegraph.com)

Baptiștii din România - Pionierii - Mihai Ciucă

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.