O frântură din atmosfera misiunii Asociaţiei Poliţiştilor Creştini din România în închisoare

Membrii Asociaţiei Poliţiştilor Creştini propovăduiesc Biblia în penitenciare. Contactul cu infractorii se lasă cu replici acide şi şedinţe de rugăciune.

MisiuneCostel Ivaşcu (în picioare) încearcă să se apropie de infractori. Se loveşte însă de întrebări legate de mila poliţiei.

Sursa: FOTO: Vlad Stănescu

E un aer închis în încăperea unde se desfăşoară activităţi de „hobby” la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Rahova. E cald şi plin de decoraţiuni făcute de puşcăriaşi cu mâna lor, de tabloase cu maxime semnate de Dumitru Cercel.

Deţinutul Cercel a scris: „Orice existenţă privată de libertate este un fel de moarte”. Sau „Cultivarea minţii ar trebui să fie ultimul scop al existenţei umane”.

Cei patru misionari baptişti care aranjează Biblii pe masă nu contrazic nimic din ce scrie pe pereţi. Sunt aici cu un scop: e una dintre întâlnirile organizate, o dată la două săptămâni, la Rahova, în timpul cărora le vorbesc infractorilor despre salvarea prin credinţă.

Printre ei îşi fac loc adesea şi câte unul – doi poliţişti, membri ai Asociaţiei Poliţiştilor Creştini din România – organizaţie în care au intrat vreo 500 de lucrători de la Interne care s-au întors la Dumnezeu, după cum se descriu. Poliţiştii vin să vorbească despre credinţă. Dar sunt întâmpinaţi mai degrabă cu destule întrebări despre cum se împacă mila creştinească cu arestarea celor „căzuţi în păcat”.

Fratele comisar

Întâlnirea începe timid. Cu „Tatăl nostru”, rostit răspicat de „consilierul spiritual” Costache Tomiţă şi îngânat de cei 13 deţinuţi care au ales să participe la întâlnire. Apoi, de la masa misionarilor se ridică un oaspete ceva mai deosebit. „Fratele slujitor” Costel Ivaşcu iese în faţă şi rosteşte o frază care întunecă chipurile câtorva dintre puşcăriași: „Mă numesc Costel Ivaşcu şi lucrez la Poliţia Capitalei…”.

Cu câteva minute în urmă, când, s-a apropiat de uşa ferecată a Secţiei a III-a unde urma să ţină o cuvântare, comisarul Ivaşcu a devenit uşor neliniştit. „Am puţină claustrofobie…”, a recunoscut. A ţinut totuşi ca astăzi să se prezinte în faţa unor infractori, aflaţi după gratii ca să explice „două idei”. „Cuvântul Domnului, Biblia, şi dragostea lui Dumnezeu”. Nu statistici legate de infracţionalitate sau vreun discurs despre aplicarea legii. Pentru asta a pregătit câteva pilde şi citate din Biblie. Deşi e clar. Va fi un „public” uşor dificil la întâlnirea de azi.

O predică şi o întrebare

Comisarul sparge gheaţa cu o povestioară cu un pastor care le-ar fi spus, cândva, unor deţinuţi: „Ce bine-mi pare că sunteţi aşa de mulţi aici!”. E o glumă. Dar nimeni nu e dispus încă să râdă. Tăcerea continuă să apese din colţul deţinuţilor.

Poliţistul Ivaşcu explică de ce iubeşte Biblia. O iubeşte atât de mult, încât a adus şi dovezi în sensul ăsta. Jurnalele sale, cu gânduri despre „Cartea Sfântă”, pe care le împărtăşeşte cu cei 13 condamnaţi, care stau cu braţele tatuate sprijinte de masă, privindu-l fix. Comisarul citeşte o odă dedicată Bibliei, creaţie proprie, dintr-un caiet cu o copertă cu Harry Potter. Mai e „înarmat” şi cu fragmente din jurnal despre cum „a intrat dragostea lui Dumnezeu” în inima lui, acum 18 ani, când şi-a întors viaţa la 180 de grade. Are şi câteva extrase din Biblie bine ticluite, are tot ce-i trebuie. De alături, însă, unii deţinuţi mustăcesc, mai zâmbesc.

Au trecut câteva minute bune de când poliţistul le vorbește. Se tot întorc priviri printre puşcăriaşi, e o uşoară nerăbdare. „Ce vreau să spun e să citiţi Biblia. Şi poate peste ani vă veţi aminti că a venit aici un poliţist care v-a vorbit despre Dumnezeu, nu despre infracţionalitate”, spune, ca o concluzie, la un moment dat, comisarul.

Şi, cam pe atunci când exemplifică „puterea dragostei lui Dumnezeu” cu gestul unui pastor sud-coreean care i-a adoptat pe cei care i-au ucis fiii, sare, inevitabil, întrebarea dinspre puşcăriaşi: „Aş putea să vă pun şi eu ceva, vă rog frumos? Sunteţi mesagerul lui Dumnezeu, da? Dar fiind poliţist, cum puteţi să arestaţi? Nu vă doare inima?”.

În încăperea strâmtă începe să se contureze un dialog greu de găsit în altă parte.

Despre metode

„Referitor la întrebarea dumneavoastră…”, începe comisarul explicaţia. „Poliţia nu face arestări, cum spui dumneata”. În jur, se păstrează calmul. „Eu am lucrat foarte mult timp la Ordine publică. Interveneam la anumite probleme, la scandal. Da, am legat oameni cu cătuşe. Dar în Biblie spune că cine se împotriveşte stăpânirii, se împotriveşte lui Dumnezeu. Nu legam pentru o faptă bună. Că eu nu arestam pe cei care fluierau pe stradă”.

De la masa condamnaţilor, bărbaţii încep să prindă curaj şi unul intervine. „Dacă îmi permiteţi: în cazul în care aveţi o anchetă de desfăşurat şi trebuie să depistaţi o anumită infracţiune, la ce metode recurgeţi?”, întreabă bărbatul. „Recurg şi la morală, la Biblie, dar şi la altele. Le îmbin”, răspunde comisarul. „Lăsaţi morala la o parte. Folosiţi şi… violenţa. Bine, persoanele de faţă se exclud”, pune problema condamnatul, pe un ton politicos.

„Există destul de multe metode…”, apucă să zică poliţistul când cineva completează: „Metode violente”. „Eu nu cred asta”, vine replica lui Ivaşcu. „Dar eu am venit pentru chestiunea morală. Dumnezeu te va lumina şi vei şti despre ce e vorba”, pune punctul pe „i” poliţistul. Apoi continuă să povestească cum Dumnezeu l-a întors pe calea cea bună, după ce a fost „un om al păcatului”.

„Aţi avut noroc”

Comisarul mărturiseşte. Umbla în „anturaje dubioase” cât era miliţian în comunism. „Am lucrat pe Lipcani, Covaci, unde erau şmenari de şmenari, în anii 80. Dacă nu erai şmecher, te făceau la orice oră. Dar m-a ajutat Dumnezeu să nu fiu bătut, înjunghiat…”, vrea să arate poliţistul calea cea dreaptă. De la masa condamnaţilor se aude: „Aţi avut noroc!”. „A mai venit cineva care predica şi mi-a spus că Dumnezeu are un plan cu mine, că de aia mă ţine aici. Păi, dacă are un plan să mă ţină aici vreo 20 de ani… Ce mai fac eu la 40-50 de ani?”, spune deţinutul, stârnind zâmbete. „N-aveţi dreptate”, intervine poliţistul creştin. „Cu toţi are Dumnezeu un plan!”. Spiritele se aşează totuşi treptat, explicaţiile rămân încă în aer şi comisarul încheie discursul.

Final de slujbă

Întâlnirea se apropie de final. Au loc şi două cântări, cu versuri religioase care pe cei mai tineri îi fac să zâmbească. „Nu suntem cântăreţi…”, vine o scuză din partea comisarului Ivaşcu.

Mai sunt totuşi câteva lucruri de făcut. Fratele Ghiţă, un alt misionar, de exemplu, ţine să sublinieze, cu glas aprins, cât de mult trebuie să-L iubești pe Dumnezeu. Apoi consilierul Tomiţă trebuie să răspundă la întrebarea: „Cum ne pocăim?”. E simplu, lasă să se înţeleagă predicatorul. Oricare dintre deţinuţi poate ieşi în faţă, poate să îngenuncheze şi să-L accepte pe Isus. Azi ascultătorii preferă totuşi să sară peste partea asta, deşi unul dintre condamnaţi pare a fi convins. Omul spune că L-a auzit la un moment dat pe Dumnezeu vorbindu-i în vis. Că i-ar fi zis să nu mai scrie prostii într-un caiet, mai bine să copieze ce scrie în Biblie, cuvânt cu cuvânt.

„Dumnezeu să vă binecuvânteze”, are consilierul spiritual Tomiţă ultimul cuvânt. O rugăciune care îndeamnă la pocăinţă pecetluieşte totul. Se scot, dintr-o plasă, câteva copii din „Noul Testament” ce încep să circule, rapid, prin toată încăperea. Apoi vizitatorii pleacă.

Peste câteva minute, în urma lor, printre obiectele fabricate la orele de „hobby” de condamnaţi – o casă mică din lemn, nişte coşuleţe sau un om de zăpadă din hârtie – un deţinut deschide un geam şi aprinde o ţigară.

LA SECŢIE, CU BIBLIA

Cum s-a pocăit un poliţist amator de materialism dialectic. „A fost o întâlnire frumoasă, în care deţinuţii au fost ascultători”, e de părere, după întâlnirea din penitenciar, Costel Ivaşcu. Evident, au avut oamenii „nişte întrebări”. „Dar eu zic că a fost o întâlnire binecuvântată”, insistă comisarul pocăit.

De fapt, dacă e să se gândească bine, cam aşa e de fiecare dată când pe la penitenciar află puşcăriaşii că sunt şi poliţişti printre misionari. Se naşte mai mereu ceva între „un fel de respect” şi o oarecare ură. „Unii în adâncul sufletului se gândesc: «Ooo, cred că am fost arestat de un comisar şi-l urăsc pe ăsta», aşa, între ghilimele. Dar întotdeauna încerc să le arăt că şi eu am fost nu deţinut, dar am călcat grav în păcat şi Dumnezeu m-a reabilitat”, zice Ivaşcu. Ca să exemplifice plastic, găseşte o comparaţie cu lepidopterele: „Eram o omidă, dar Dumnezeu m-a făcut fluture”. Comisarului Ivaşcu pare că-i plac mult expresiile astea. Spune că aşa a fost el mereu, „o fire meditativă”.

„La oraş am început să trăiesc altfel”

Copil de la ţară, „înnebunit să vadă Calea Lactee”, primul din cinci fraţi, poliţistului creştin Ivaşcu i-a luat ceva timp până „să se întoarcă la credinţă”. A fost „un visător” – „Am scris şi poezie”. Dar care „paradoxal, a devenit miliţian”. Mulţi îl întreabă ce l-au întrebat şi puşcăriaşii, cum de se potrivesc toate astea. Pentru Ivaşcu e simplu: „Îmi place să fac ceea ce fac acum”.

Bunicul său era dascăl la biserică. Dar nu făcea mare lucru, mărturiseşte comisarul. Se ducea, mătura prin biserică, zicea un „Aleluia” şi gata. Aşa că Dumnezeu nu a venit pe urmele comisarului prin familie, ca să zică aşa. Ci după o viaţă zbuciumată trăită ani de zile, „la oraş”.

„La oraş am început să trăiesc altfel”, povesteşte comisarul. „Am dat examen la Câmpina, acolo m-am întâlnit cu materialismul dialectic. Mi-a plăcut enorm! Citeam orice. Am devenit secretar de partid, secretar de UTC. Apoi am fost repartizat la Bucureşti, la Secţia 10, o secţie rea, cu renumitele străzi Covaci şi Lipscani şi a fost şi mai urât, că m-am adâncit şi mai mult în şmecherie. Trebuia să am metode ca ale lor. Cunoşteam jargoane şi argouri specifice. La miliţie era cu bastonul pe atunci. Eu nu mint cu nimic. Rar de tot am avut ocazia să lovesc în cineva. Foarte rar. Dar m-am întâlnit cu viaţa asta, cu alcoolul, imoralitatea, femeile…”, zice Costel Ivaşcu. Avea o garsonieră, zice, unde invita mereu alte şi alte fete. „Şi în inima mea se făcea un gol din ce în ce mai mare”, zice Costel Ivaşcu.

„Băi, ăla care stai în bancă…”

A trăit aşa, notând prin jurnale că nu-l mulţumea viaţa asta, până prin 1992. „Atunci am avut revelaţia”, spune comisarul. A intrat într-o adunare creştină, pastorul vorbea şi a auzit ceva de genul: «Băi, ăla care stai în bancă. Cât îl mai ţii pe Isus între cer şi pământ? ».

„Şi m-am uitat în stânga, în dreapta şi mi-am dat seama că vorbeşte inima mea. Dar a zis pastorul: «cine vrea să se întoarcă la Dumnezeu? ». Şi era o voce care spunea: «Tu eşti poliţist, ce cauţi aici? Du-te în banca ta». Totuşi am lăsat totul la o parte, m-am dus în faţă, am îngenunchiat şi am simţit tot! Săream efectiv într-un picior, am dat totul la o parte. Atunci a început viaţa mea adevărată, am început să fac bine la oameni, să-i înţeleg. A fost o schimbare radicală”, susţine poliţistul creştin.

Biblia şi dinozaurii

De atunci, când mai are o investigaţie le mai vorbeşte infractorilor despre Biblie. Unii i-au mulţumit. Dar ziceau „Uite, o să mă arestezi acuma!”. Au fost mulţi care i-au spus „sectantul” sau „fratele”, cumva cu răutate. Ivaşcu pare să nu fie interesat de toate astea. Zice că, la birou, e „recunoscut pentru onestitate”. „Că îmi mai spunea șeful să răspund la telefon şi să spun că nu e la birou, dar eu nu puteam să mint”, spune poliţistul.

Se împacă bine munca asta, deseori dură, cu credinţa, milostenia creştinească? Ivaşcu zice că a început să aibă ceea ce el numeşte „fler de credincios”. Şi că nu, nu-l apucă uneori accese de milă să elibereze vreun păcătos, că legea-i lege. „Pot să fac legături cu cei pe care îi anchetez. Le zâmbesc, iar pe cei care sunt împotriva a ceea ce le spun îi las în pace. Nu am folosit niciodată forţa vorbirii. Dar nu pot să dau drumul unui infractor, n-am cum. Un infractor trebuie să suporte legile. Nu am fost niciodată tentat să-i dau drumul. Ci să-l îmbărbătez, mă gândeam cum să-l ajut”, zice poliţistul.

De fapt, sugerează că Biblia însăşi, după care el îşi ghidează viaţa, nu l-ar lăsa să treacă cu vederea când cineva face rău. Acolo e litera de lege, din câte spune. Deşi, unele aspecte ar putea fi supuse măcar unei dezbateri sumare. De exemplu, Costel Ivaşcu lasă să se înţeleagă că nu crede în existenţa dinozaurilor, pentru că nu scrie nimic de ei în „Cartea Sfântă”. „Subiectiv vorbind, nu cred. În Biblie scrie despre animale mari, enorme, dar nu ştiu. Acolo e altă fază…”.Activitate. Puşcăriaşii se adună în jurul Bibliei, când vin misionarii!

FOTO: Vlad Stănescu

OPINII DIN CELULĂ

„N-are ce să ne înveţe pe noi un poliţist”

Deţinuţii au privit cu oarecare reţinere gestul creştinesc al poliţistului Ivaşcu. Deşi, spun ei, slujbele şi cărţile religioase îi mai ajută să-şi aline pedepsele. Iancu Marian are 33 de ani şi a luat zece ani pedeapsă pentru trafic de droguri. Mai are vreo trei de tras. E pentru prima oară la o şedinţă de pocăinţă, a fost şi el curios. Zice că, în mare, „i s-a părut OK”. „Am văzut lumea care a fost, că până acuma n-am fost scos, mai ales la cursuri d-astea de Evanghelie. Eu sunt aici la club şi e o activitate care mă ajută la dosar. Dar mă mai şi interesează. Eşti altfel, te simţi altfel după asta”, zice bărbatul. A fost totuşi un moment când s-a simţit „aiurea”, adaugă. Când a văzut că a venit un poliţist să-i vorbească despre Dumnezeu. „Pentru că e aiurea el ca poliţist să fie pocăit. Pentru că şi ei, la rândul lor, bate lume, forţează lume ca să recunoască anumite fapte sau ce are de făcut dânşii”, spune deţinutul. Dacă e să fie totuşi obiectiv, „depinde şi cu poliţiştii ăştia”. „Că e alţii care îşi face treaba corect, alţii care nu-ţi face treaba corect”, explică Marian.

Credincios, „în sinea mea, ca om”

Constantin Tudorache, 52 de ani, e închis pentru o faptă pe care el nici măcar nu o consideră infracţiune. „Complice la o tentativă de înşelăciune pe care n-am comis-o. Un anumit individ mi-a dat două copii xerox la două contracte de vânzare-cumpărare şi, după ce a zis el, justiţia din România m-a arestat şapte ani. Eram om de afaceri afară. Mi-a dat şapte ani. Incorect.”, susţine puşcăriaşul.

Despre slujba care tocmai s-a încheiat, zice atât: „A fost benefic pentru cei care mai mult sau mai puţin cred sau nu cred”. El unul e credinicios. „Dar în sinea mea, ca om”, spune. A avut şi el o tresărire când a văzut un poliţist propovăduind. Şi-a format, scurt, şi o părere despre el. „Eu cred că a greşit prea mult şi a găsit un refugiu în credinţă. Asta este ideea. A zis: unde să mă duc, ca să nu fiu văzut de anumiţi indivizi pe care i-am arestat, pe care i-am bătut? Undeva în credinţă. Cred că ideea lui a fost: Merg pe mâna lui Dumnezeu, că am greşit până acum”, zice Constantin. Apoi adaugă, serios: „N-are ce să ne înveţe pe noi un poliţist”.

„M-am spălat de sânge”

Gheorghe Leurzeanu e ceva mai rezervat. Susţine că lui i-a vorbit Dumnezeu, că doar de aia se află aici. De asta s-a şi ridicat în picioare în faţa predicatorilor şi le-a explicat cum s-a „spălat de sânge”. E închis pentru omor, dar e de părere că s-a mântuit.

„Eu practic cârcoteam în privinţa credinţei. Problema e că din întâmplare şi la necaz m-am gândit la drăguţul Dumnezeu, să mă ajute şi pe mine cu salvarea mea. Încet-încet, uşor-uşor, venea de la sine, a început să-mi răspundă cu semne. În vis mi-a apărut sau chiar îmi vorbea! Atunci când aproape să mă trezesc îmi spunea o voce câte ceva”, spune puşcăriaşul. A rămas impresionat. A zis că i s-a părut, iniţial. Ba chiar s-a gândit că e nebun. Dar acum e convins: „Prezenţa Lui a venit în sufletul meu. M-am rugat mult mai mult, am început să postesc, să caut din Biblie, din Noul Testament legile care sunt acolo. M-am lăsat de fumat, m-am lăsat de toate relele. Nu mai urăsc, nu mai judec pe nimeni, pentru că nu e bine. Am văzut că e rău.”, mărturiseşte Constantin. Despre poliţistul cu mesaj de la Dumnezeu, el are o părere mai puţin radicală decât colegii săi mai sceptici. E loc de credinţă şi în munca lui, spune. „Dumnezeu cu partea Lui, legea, codul penal sau ce mai este, cu partea lor”.

„Cineva mi-a spus că Dumnezeu are un plan, de aia mă ţine aici. Dacă are un plan să stau vreo 20 de ani, ce mai fac eu?“

RUGĂCIUNEA DUPĂ GRATII

„Importantă e recuperarea omului”

Participarea la activităţi ca întâlnirile religioase aduc puncte pentru „bună purtare” deţinu­ţilor care speră la eliberare con­diţio­nată. Reprezentanţii penitenciarului insistă însă că nu e vorba de un gest făcut „din complezenţă”. În ultimii ani, o serie de deţinuţi cu renume ar fi luat „Calea Domnului”.

De exemplu, Alexandru Ilie, cunoscut mai degrabă drept interlopul Sandu Geamănu, s-a „pocăit” în urmă cu doi ani. A început să predice prin penitenciar şi, afară, şi-a pus la dispoziţia enoriaşilor baptişti casa pentru a fi oficiate slujbe.

Johana Popescu, educatoare la Penitenciarul Rahova, spune că religia printre deţinuţi e o activitate destul de populară. În special printre cei singuri, pe care nu-i mai vizitează familia.

Preotul ortodox Paul Muşescu, de la capela din curtea penitenciarului, spune că aici, după gratii, diferenţele dintre culte pălesc în faţa speranţei că puş­căriaşii vor fi cumva reabilitaţi. „Vin şi la mine, se duc şi la ei (culte protestante – n.r.). Cred că fiecare, în felul nostru, putem să contribuim la integrarea lor în societate. Importantă e recuperarea omului şi reintegrarea lui. Că vin şi îi ajută ar trebui să primeze în faţa diferenţelor cultice dintre noi. N-au existat cazuri de prozelitism”, spune preotul.

Sursa: EVZ.ro

Adaugă comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.