O femeie condamnată la zece lovituri de bici pentru că a condus o maşină în Arabia Saudită

O femeie din Arabia Saudită a fost găsită vinovată pentru că a condus o maşină, lucru interzis în această ţară. Conform legilor, aceasta a fost condamnată la zece lovituri de bici.

Shema a fost găsită vinovată pentru conducerea unei maşini în oraşul Jeddah, zonă în care şofatul este interzis prin lege femeilor.

Potrivit grupului Women 2 drive, care a lansat o campanie prin care se cere ca femeilor să li se acorde drept prin lege şofatului în Arabia Saudită, Shema ar fi contestat decizia în apel.

Zeci de femei s-au mobilizat în mai multe oraşe saudite, urcându-se la volanul maşinilor, în semn de protest şi în încercarea de a face presiune asupra monarhului să schimbe legea, acordându-le şi lor acest drept. Sentinţa a fost dată la două zile după ce regele Abdullah a anunţat că femeile vor avea drept de vot, pentru prima dată, în 2015.

Deocamdată, în privinţa şofatului, se pare că lucrurile nu se schimbă. În perioada următoare alte două femei vor apărea în faţa judecătorilor, sub aceeaşi acuzaţie, relatează Libertatea.ro

Arabia Saudită este singura ţară din lume în care femeile nu au voie să conducă o maşină. Însă mai multe activiste ale unor mişcări feministe au declanşat pe internet o campanie intitulată “Women 2 Drive”. Aceasta constă într-o zi de nesupunere prin care  femeile pot conduce autovehicule. Ziua aleasă a fost chiar cea de azi.Astfel, femeile cu permise de conducere obtinute în străinătate, pentru că în ţara lor este imposibil, au hotărât să folosească maşinile pentru a-şi duce copii la şcoală sau pentru a face cumpărături. După mai multe proteste individuale, este pentru prima oară când revendicările se manifestă colectiv, în cadrul acestei campanii pregătite din timp şi lansate pe Facebook. Inspirate de revoltele din Egipt şi Tunisia, iniţiatoarele protestului au stabilit reguli clare şi le-au recomandat femeilor să respecte poarte haine tradiţionale, pentru a nu crea un motiv de conflict cu autorităţile, comunică Reporter NTV.ro

Să ne rugăm pentru problema tot mai acută care ia amploare în rândul femeilor fără drept de a conduce o maşină, lucru care în zilele noastre a devenit o necesitate. Să ne rugăm pentru oamenii de la conducerea ţării, să conducă  poporul arab cu multă înţelepciune.

4 Comentarii

  1. Alina Iova prin Facebook 29 septembrie 2011
  2. Emanuel Tosun prin Facebook 29 septembrie 2011
  3. Schipor Mirela Daniela prin Facebook 29 septembrie 2011
  4. Schipor Mirela Daniela prin Facebook 29 septembrie 2011

Adaugă comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.