Biserica din Anglia se roagă pentru William şi Kate

Biserica din Anglia a publicat o rugăciune pentru ducele şi ducesa de Cambridge în urma veştii că aceştia aşteaptă un copil, ne informează Christian Today.

Dumnezeule, creatorul nostru,
Îţi mulţumim pentru minunăţia vieţii noi
şi pentru misterul dragostei umane!
Ne rugăm pentru William, duce de Cambridge, şi Catherine, ducesă de Cambridge,
care se pregătesc să primească darul copilului lor.
Îţi mulţumim că suntem cunoscuţi Numelui Tău
şi iubiţi de Tine din veşnicie,
prin Isus Cristos, Domnul nostru! Amin.

În această săptămână, ducesa a fost internată la spitalul King Edward VII din cauza unei boli acute de dimineaţă, şi i se administrează lichide suplimentare şi nutriţie. Se aşteaptă ca ea să rămână în spital câteva zile.

S-a raportat faptul că cuplul nu a avut de gând să publice vestea despre sarcină înainte de stadiul de 12 săptămâni, dar a decis să o anunţe când ducesa a fost internată în spital.

Un purtător de cuvânt pentru Palatul St. James a declarat: „Alteţele lor regale, ducele şi ducesa de Cambridge, sunt foarte încântaţi să anunţe că ducesa de Cambridge aşteaptă un copil. Regina, ducele de Edinburgh, prinţul de Wales, ducesa de Cornwall şi prinţul Harry, precum şi membrii celor două familii sunt bucuroşi de veste.”

Adaugă comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.