Cu recunoştinţă, eu.

             1459729_730901710255671_1073651018_n

       Mai ţii minte Tată, când?

     Când Te-am cunoscut, am ştiut că e cel mai bun lucru pe care l-am putut face, şi totuşi l-am făcut doar prin harul Tău. Am ştiut de la bun început că Tu, Dumnezeule, îmi vei schimba viaţa. Am simţit-o, aşa cum simţi de la distanţă că se apropie persoana iubită.

      Când Te-am perceput pentru prima oară aşa cum eşti Tu, un Tată iubitor care-şi strânge la piept copila, am prins un drag de Tine, sinonim cu dependenţa. În fiecare dimineaţă îmi repetam cu zâmbetul pe buze: „Dumnezeu e tatăl meu!”. Şi o tot repetam, şi parcă de fiecare dată aveam fiori în suflet.

   Când Te-ai aşezat în faţa mea şi mi-ai spus că eşti Prietenul meu, am lăsat privirea în jos. „Eu, prietena Ta? Eu, să-ţi spun Prieten? Eu??”. Mi-ai ridicat cu blândeţe capul şi mi-ai spus „Da, tu! Pentru că eşti tu!”.

     Când am căzut obosită la pământ, Te-ai aşezat lângă mine şi ai stat acolo atât cât a fost nevoie. Ai stat cu mine. Lângă mine. Apoi, mi-ai întins o mână şi m-ai ridicat. „Poţi totul în Mine, care te întăresc” mi-ai spus.

   Când aveam mii de întrebări şi alergam dintr-o parte în alta, frământându-mă, m-ai oprit. „Linişteşte-te. Eu sunt răspunsul. Eu şi atât” ai şoptit cu înţelegerea unui părinte.

    Când, flămândă de iubire, m-am agăţat de oameni şi am avut aşteptări de la ei, Tu m-ai luat de mână şi mi-ai spus doar atât: „Eu îţi sunt îndeajuns!”

    Mulţumesc. Mulţumesc pentru răbdare. Pentru dragoste. Pentru iertare. Pentru că Tu eşti Dumnezeu.

   Cu recunoştinţă,

            Eu.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Notice: ob_end_flush(): failed to send buffer of zlib output compression (0) in /home/stiric/public_html/wp-includes/functions.php on line 4757