13 ţări aplică pedeapsa cu moartea pentru ateism

ateismUn raport dat publicităţii de către International Humanist and Ethical Union (IHEU) confirmă faptul că ateii care trăiesc în 13 ţări riscă sa fie condamnaţi la moarte pentru credinţa – sau mai bine zis necredinţa, lor. Conform raportului IHEU, toate cele 13 ţări în care ateii riscă moartea au populaţii majoritar musulmane, relatează The Wire.

Ţările care impun aceste pedepse sunt marcate pe harta din imagine în negru: Afganistan, Iran, Malaezia, Maldive, Mauritania, Nigeria, Pakistan, Qatar, Arabia Saudită, Somalia, Sudan, Emiratele Arabe Unite şi Yemen. Cu excepţia Pakistanului, toate aceste ţări au în legislaţie pedeapsa capitală pentru apostazie, adică renunţarea la o religie. Pakistan, în schimb, impune pedeapsa capitală pentru blasfemie, ceea ce include şi lipsa credinţei în Dumnezeu.

Harta interactivă realizata de IHEU marchează ţările în care se pedepsesc apostazia şi blasfemia cu moartea în negrucu închisoarea (în roşu) sau îm care se impun restricţii legale asupra libertăţii de exprimare şi a celei religioase, în galben. Raportul este o versiune mai cuprinzătoare a unui studiu similar dat anterior publicităţii. Rezultatele arată că majoritatea ţărilor nu respectă drepturile ateilor şi ale liber-cugetătorilor, menţionează studiul.

De asemenea, se precizează şi faptul că legile din anumite ţări nu permit ateilor să se căsătorească, să aibă dreptul de a studia în şcolile publice, să deţină un post public sau chiar să existe. Autorii, citând un studiu Gallup, estimează că aproximativ 13% din populaţia planetei este atee, iar 23% dintre persoane se identifică drept “nonreligioase”.

Pentru Știri Creștine, Dana Dobre

 

 

1 comentariu

  1. sorin 23 februarie 2014

Adaugă comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.