Ce să vorbim cu Domnul Isus?

360Când eram copil şi mergeam la o biserică de ţară se cânta destul de des o cântare care-mi revine în memorie în momentele grele ale vieții: Să-i spui lui Isus orice durere/Ce câteodată te-apasă greu/El te ajută și-ți dă scăpare/El te păzește de orice rău.

Este un cântec frumos și încurajator, dar reflectă în mare măsură modul în care cei mai mulți oameni se raportează la divinitate. Noi îi spunem „durerile noastre, nevoile , aspirațiile și dorințele noastre”, El ne ascultă cu atenție și apoi trebuie să intervină pentru a ne rezolva cazul fiecăruia în parte. Adevărul este că un mare procent din rugăciunile credincioșilor – conversația lor cu Dumnezeu – se rezumă la „cereri și oferte!”

Nu mă înțelegeți greșit! Nu spun sub nici o formă că nu trebuie să vorbim cu Domnul despre trăirile și nevoile noastre, despre ceea ce ne frământă și se află în adâncul inimii noastre, doar că se pune prea mare accent pe om în toate acestea! Ce ar discuta Domnul Isus cu noi dacă ar fi pe pământ?

Este interesant de observat care a fost subiectul de discuție între Isus și ucenicii Săi, după înviere: „După patima Lui, li S-a înfățișat viu, prin multe dovezi, arătându-li-se deseori timp de patruzeci de zile și vorbind cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăția lui Dumnezeu. ” (Fapte 1:3).

În versetul de mai sus găsim o informație de mare valoare: Mântuitorul dorește să vorbească despre „lucrurile privitoare la Împărăția lui Dumnezeu.” Cu siguranță dacă am aborda astfel de subiecte în conversația noastră cu Domnul, rugăciunea ar fi mult mai plină de viață și mai puțin sterilă! Cât de bine ar fi să vorbim cu Domnul despre „sărăcia în duh”, despre smerenie, despre foamea și setea după dreptate, despre suferința de dragul Numelui Său, despre blândețe, despre bunătate și facerea de bine, despre inima curată pe care trebuie să o păzim de păcat în fiecare zi, despre pace între oameni și pace cu Dumnezeu…

Vorbim prea mult despre împărăția acestei lumi (politică, bani, entertainment etc.) și prea puțin despre subiectul care-l pasionează pe Domnul Isus: Împărăția lui Dumnezeu! Nu e de mirare că până și în rugăciunea Tatăl nostru Mântuitorul ne-a învățat să spunem zilnic „Vie Împărăția Ta!” Acesta este adevăratul subiect de discuție! Ne mirăm de ce secularizarea acoperă ca o lepră Europa și țara noastră? Pentru că vorbim prea puțin despre Împărăția Domnului și valorile ei! Este nevoie de o schimbare. E nevoie de un nou accent, zi de zi! Să vorbim cu Domnul despre Împărăția Sa! Să vorbim cu oamenii tot despre Împărăția Sa! Este vremea să schimbăm discuția!

Pentru Știri Creștine, Pastor Costel Ghioancă

1 comentariu

  1. Poet Paul 28 mai 2014

Adaugă comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.