Pledoarie pentru Creator – un documentar video de Lee Strobel

descarga-91Un jurnalist investighează dovezile ştiinţifice care indică spre Dumnezeu.

Lee Strobel, şi-a luat masteratul în drept la Yale şi este fostul redactor juridic de la Chicago Tribune. Este cel mai bine vândut autor al câtorva cărţi care explorează dovezile în favoarea credinţei creştine

În 1972 Lee Strobel s-a căsătorit cu Leslie Hurdler. Cinci ani mai târziu, Leslie, o agnostică a devenit creştină.„Mi-am zis: asta înseamnă divorţul. O să fie sfârşitul căsătoriei noastre. Însă toate lucrurile negative care aşteptam să se întâmple în ea, ca rezultat al noii ei credinţe, nu s-au întâmplat. În loc de asta, am văzut schimbări pozitive în valorile ei, în caracterul ei, în felul în care se purta cu mine şi cu copiii. Mi-am zis: stai niţel. Ea spune că motivul ar fi Dumnezeu, dar eu nu cred că Dumnezeu există! Acesta a fost motivul principal care m-a făcut să spun: poate că ar trebui să investighez asta şi să-mi dau seama dacă există vreo cale raţională de a crede că acest Dumnezeu chiar există  şi produce o aşa transformare într-o fiinţă umană. Aşa că am hotărât să mă folosesc de pregătirea mea în drept, în jurnalistică, curiozitatea mea ştiinţifică pentru a investiga sistematic: există vreo credibilitate în legătură cu credinţa creştină?”

Strobel a pornit la investigarea dovezilor majore din biologie, chimie, cosmologie şi fizică. Studiul său a durat mai bine de 20 de ani şi a inclus interviuri cu cercetători şi savanţi căutând să afle pentru sine cum afectau aceste descoperiri realitatea unui Creator.

Pentru Știri Creștine, Beni Drădici

Scrie un comentariu

Adaugă comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Abonează-te la buletinul nostru de
știri creștine