Cu siguranță putem spune că Papa Francisc este un om al păcii: el vrea să elimine războiul de pe pământ. Și pentru aceasta este de admirat și de felicitat. Sunt puțini oamenii care, ajunși în vârful piramidei (indiferent din ce-i construită), își păstrează modestia și bunătatea. Francisc, și le-a păstrat din plin,și după ce a ajuns la vârful piramidei autorității și a puterii!
Cea mai dificilă sarcină care ar putea să și-o imagineze cineva este să facă pace între islamiști si restul lumii. Sarcina pe care le-a dat-o Mahomed,întemeietoruil lor, a fost să răspândească învățătura lui cu forța, ”cu sabia”, să ucidă pe toți cei ce nu o acceptă, sau, în cazul creștinilor și al evreilor, să-i facă robi, impunându-le o viață de cumplită mizerie. Noi românii, care am trăit sub islamiștii turci timp de patru secole, știm se înseamnă viața sub asemenea robie.
După primele trei secole de cuceriri, între aproximativ anii 700-1.000 d.Cr., islamiștii s-au așezat în zonele pe care le-au cucerit și se părea că dorința de a cuceri restul lumii a fost stinsă. Dar Ayatolahul Khomeni, după ce a luat conducerea supremă în Iran în 1979, a relansat mișcarea de cucerire a lumii. Interesant e că militanții islamiști atacă nu numai pe ”necredincioși”, ci și pe islamiștii care se deosebesc de ei în detalii minore (șiiții îi omoară pe suni, suni pe șiiți, etc.). Răutatea și cruzimea manifestate de acești fanatici este de-a dreptul înspăimântătoare.
Cum să-i faci pe acești fanatici urmași ai lui Mahomed să renunțe la visul lor? Aceasta este intenția și dorința Papei Francisc.
Ideea lui Francisc este să-i convingă pe islamiști (și pe noi toți!) că Dumnezeul lor și Dumnezeul nostru este unul și același Dumnezeu și deci, nu mai e nevoie să impui cu forța o credință asupra alteia. Ideea Papei nu ne poate convinge pe noi, cu atât mai puțin îi convinge pe acești feroce nebuni după dominație și după stăpânire peste toată omenirea!
Papa Fancisc greșește (noi nu credem în infailibilitatea lui!) din trei puncte de vedere:
1. Ideea că Dumnezeul creștinilor și Alah este același Dumnezeu;
2. Ideea că dacă i-ai convinge pe militanții islamici că Alah și Dumnezeul nostru este același Dumnezeu i-ar face să înceteze războiul; și
3. Ideea că identificarea Dumnezeului nostru cu Alah ar face vreun bine creștinismului și omenirii.
Să le analizam pe scurt. Teoria lui Francisc este falsă: Alah nu este Același cu Dumnezeul creștinilor. Alah este invenția săracă și naivă a lui Mahomed. Dumnezeul nostru este cel numit de apostolii Petru si Pavel cu numele de ”Tatăl Domnului nostru Isus Cristos”, sau Dumnezeul căruia Isus din Nazarel Îi spunea ”Aba”, adică ”Tată!” (sau ”Taticu”). Isus din Nazaret, care este una cu Dumnezeu-Tatăl, este întruparea Fiului lui Dumnezeu și ”întipărirea în materie a Ființei lui Dumnezeu” (Evrei 1:3) și singurul care, cunoscându-L pe Dumnezeu prin unire organică, a fost în stare să ni-L descrie pe Dumnezeu. Și când Isus ni-L descrie pe Dumnezeu, El ne descrie de fapt relația dintre Dumnezeu Tatăl și Dumnezeu Fiul și apoi relația acestor doi cu Duhul Sfânt, în sânul aceleiași Ființe a lui Dumnezeu. Această descriere nu putea veni din imaginația unui om.
Descrierea unui Dumnezeu trinitar, a trei ființe aflate în relații de bunătate, de iubire și de dăruire de Sine unul altuia, face ca Acest Dumnezeu să fie absolut Unic. Alah, fiind unul singur, nu ar fi putut cunoaște ce-i bunătatea și ce-i iubirea. Singurătatea naște răutatea.
Islamiștii care vor să stăpânească lumea, au crescut recitând Coranul și devenind, astfel, roboți motivați de ură și guvernați de răutate. Ei nu gândesc; ei execută gândirea lui Mahomed. Argumentele lui Francisc nu-i pot atinge!
Papa Francisc este capul încoronat al unui miliard de credincioși. De dragul pacificării islamiștilor (ideal iluzoriu), Papa distruge imaginea Dumnezeului revelat al Sfintei Scripturi în mințile unei mari mulțimi dintre acești credincioși. Răul spiritual care li-l face este imens și este tragic.
Noi, protestanții, nu credem în autoritatea Papei. Dar argentinianul acesta ne-a cucerit prin smerenie și prin dorința lui de pace. Ne pare rău, dar trebuie să spunem tuturor credincioșilor, inclusiv celor catolici: Luați ce este bun de la acest Papă, dar când este vorba de cunoașterea lui Dumnezeu, să mergem la învățăturile lui Isus din Nazaret: El este Învățătorul nostru infailibil!
Iosif Ton
Sursa: family2fam.com
Mă bucur,sincer mi se bucura inima in mine ca un uns al Domnului a putut sa spună adevarul Scripturii in relația cu cele spuse de Papa.Doamne Isus arată-Ți salva si gloria amin.
Intotdeauna a fost si este ca membria de rind a bisericilor apostaziate apara mai repede spusele conducatorilor spirituali decit ce spune biblia ; de ce ?
toti care apartin acestor formatiuni religioase nu stau pe picioarele lor si nu au o convingere personala asupra doctrinelor biblice ci sunt influientati si manipulati ierarhic prin cei care prezinta cuvintul adevarului amestecat cu neadevar …! Motivatia declaratiei lui Francisc este buna ca metoda de folosire cu cineva care nu poate intelege mai mult ( asa cum a facut Pavel – s-a apropiat de oameni ca sa-i cistige la Hristos ) si este adevarat ca Dumnezeul crestinilor este acelasi cu al musulmanilor prin creaţie (si unii si altii au fost creati de un singur Dumnezeu ) dar prin partea doctrinala si spirituala poate fi la fel numai ca este un alt dumnezeu , daca si unii si altii nu respecta conditiile care le cere Dumnezeul adevarat înseamna ca toti se închina unui dumnezeu strain care vrea cu adevarat razboi . Profetia arata ca o alianta se va ridica sa puna la punct sistemul mondial din toate domeniile si sa impuna legi si decrete pt a aduce populatiile la supunere si respectarea acestor legi facute de oameni care vin in opozitie cu legile lui Dumnezeu si atunci se va declansa persecutii si martiraj asupra celor care vor ramine fideli adevarului biblic in totalitate . Acest timp nu este departe conform profetiilor si semnelor din matei 24 . Sa lucrat de mult si se lucreaza pt formarea babilonului spiritual modern – pt a intelege ca istoria se repeta studiati ce legi si decrete a folosit babilonul antic pt a aduce omenirea la un singur fel de închinare falsa nu adevarata ( vezi Daniel cap 2-5 )
Bisericile si confesiunile religioase care nu au înteles cartile profetice Daniel si Apocalipsa sunt în pericol in ce priveste interpretarea profetiilor si nu pot avea succes in întelegerea adevarului in totalitate …!
Nu uitati ca toata istoria este confirmata de profetie !
Asa cum venirea lui Mesia a fost profetizata chiar din Genesa 3.15 pina la Maleahi 3.1 Noi dorim ca cei interesati de cunoasterea adevarului prezent sa faca o reforma in stilul de viata in toate aspectele si apoi vor avea o intelegere mult mai clara data de Duhul Sfint in urma respectarii conditiilor cerute de Dumnezeu . Mult succes si binecuvintari din belsug .
analist indep – dispus la dialog
N-a demonstrat nimeni ca exista niciuna dintre entitati, mare pacat, ca multa nevoie aveam de ei