Aproape de cei persecutați din Mexic

dscf4996

Mexic:

-Se află în America de Nord.
-Are o populaţie de 125,2 milioane locuitori, din care 120,1 milioane sunt creştini.
-Este pentru prima dată inclus în clasamentul ţarilor cu persecuţii, ocupând locul 38.
-Forţele principale de persecuţii sunt : corupţia sistematică,tribalismul exclusivist şi secularismul agresiv.
-Organizaţiile criminale şi cartelurile de droguri constitue cea mai mare ameninţare pentru creştinii din Mexic.

Biserica din Mexic se ocupă de reabilitarea persoanelor dependente de droguri şi alcool şi militează public pentru o viaţă creştină, astfel biserica a ajuns să fie ţinta cartelurilor de droguri.

Bisericiile care refuză să plătească o ,,taxă de protecţie” cartelurilor de droguri, sunt forţate să se închidă sau se confruntă cu persecuţii severe din partea grupărilor criminale. Doar în ultimul timp au fost ucişi cel puţin 15 creştini, iar în oraşul Matamoros au fost ucişi 6 lideri creştini.

Din 2007 pâna azi, mai mult de 100.000 de oameni au fost ucişi în Mexic în conflicte legate de cartelurile de droguri.
-Anumite state din Mexic sunt guvernate de legiile,obiceiurile şi tradiţiile indigene. În aceste state mai muţi creştini au fost amendaţi,închişi,bătuţi sau ucişi pentru că nu acceptau legiile, obiceiurile şi tradiţiile indigene.
-Organizaţii multilaterale şi ONG-uri fac presiune pentru a elimina toate valorile creştine din domeniul public şi din înăţământ.
-Violenţă,răpiri,violuri, biserici distruse,crime etc sunt câteva forme de persecuţii cu care se confruntă creştinii din Mexic.

Haideţi să ne unim în rugăciune şi să ne rugăm pentru fraţii noştri care împărtăşesc aceaşi credinţă ca şi a noastră, dar nu şi aceaşi libertate. Dumnezeu ne-a oferit harul ca noi să ne rugam pentru ei, şi nu ei pentru noi.
Să ne rugăm pentru creştinii persecutaţi, pentru misionarii care duc Evanghelia în aceasta ţară, dar şi pentru persecutori, ca să-L întâlnească pe Isus

Un comentariu
  1. Nume* Rodica S. 10 august 2015 Reply

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.