Separatişti pro-ruşi îi persecută pe evanghelicii din estul Ucrainei

IMG_32141… ei ne-au spus foarte clar: „Noi sprijinim doar Biserica Ortodoxă. Voi protestanţii nu aveţi ce căuta aici”.

În Donetsk, principalul oraş rebel din estul Ucrainei, separatiştii pro-ruşi consideră suspicioasă orice idee sau practică care are de-a face cu Occidentul şi cu Statele Unite în particular. De mai bine de un an, în această regiune, are loc un război civil. Ca şi consecinţă, în această zonă, creştinii evanghelici sunt acuzaţi de a fi spionii Statelor Unite.

Conform separatiştilor pro-ruşi, creştinii evanghelici au intenţia de a boicota prin orice mijloace aşa zisa Republica Populară Donetsk, de orientare pro-rusă. Drept urmare, guvernul rebel a ilegalizat toate bisericile protestante, lăsând să funcţioneze legal doar patru credinţe: Biserica Ortodoxă Rusă, Biserica Catolică, Iudaismul şi Islamul.   

Separatiştii pro-ruşi revendică faptul că în aceste biserici protestante, ce au avut de-a lungul timpului o creştere semnificativă în Statele Unite, se află numeroşi simpatizanţi a cauzei americane şi au ca obiectiv boicotarea cu orice mijloace a noii republici autoproclamate în estul Ucrainei, ce beneficiază de sprijinul neoficial al surorii mai mari, Rusia.

Singurul motiv dat de către politicieni pentru a-şi justifica această măsură este că „au dorit să facă ordine” în religie.

Universitatea Creştină din Donetsk, a fost ocupată de separatiştii pro-ruşi în luna iulie 2014. În martie 2015, un grup de ziarişti ce întocmeau un reportaj despre congregaţiile protestante locale, au vizitat „Biserica lui Isus Hristos”, al cărui edificiu a fost ocupat de armată, credincioşii fiind obligaţi să se întrunească din acel moment de formă clandestină, în diferite locuri, în special în casele lor.

Este dificil să vorbeşti cu oameni înarmaţi ce nu au nici o intenţie de a dialog”, a explicat pastorul Leonid Kryzhanovsky. „Erau bărbaţi înarmaţi ai Republicii Populare Donetsk. Ei ne-au spus foarte clar: Noi sprijinim doar Biserica Ortodoxă. Voi protestanţii nu aveţi ce căuta aici”.

Biserica Ortodoxă „marca Rusia

Marea majoritate a populaţiei din regiune este de credinţă ortodoxă. În Donetsk, cunoscuta influenţă  a simbolurilor vechii Uniuni Sovietice, se văd unite cu puternica adeziune la creştinismul ortodox al Patriarhiei Moscovei. Unele batalioane se referă direct la credinţa lor numindu-se Armata Ortodoxă Rusă. Figuri religioase de primă mână sunt întâlnite peste tot şi au legături cu un curent panslav al Sfintei Mame Rusia, protectoarea popoarelor slave. „Ortodoxia este una dintre condiţiile ce ne identifică ca şi Stat”, spun separatiştii.

Cu toate acestea, comunitatea evanghelică din Ucraina a crescut constant de la dezintegrarea Uniunii Sovietice în 1991. Chiar dacă nu se cunoaşte cu exactitate dimensiunea acestora, experţii estimează că există peste 10 000 de congregaţii evanghelice în toată Ucraina, ce presupune un procent între 2 % şi 3 % din populaţie, depăşind numeric pe catolici, musulmani şi evrei (cifrele sunt anterioare anului 2013).

Portalul Wikipedia, care citează informaţii de la Departamentul de Stat pentru Culte al Ucrainei, raportate la nivelul anului 2003 (informaţii puţin relevante astăzi), prezintă următoarele informaţii referitoare la creştinii protestanţi din Ucraina: „Creștinii protestanți formează și ei 2,19% din populație. Numărul protestanților a crescut mult după independența Ucrainei. Uniunea Evanghelică Baptistă din Ucraina este cel mai mare grup, cu peste 150.000 de membri și aproximativ 3000 de clerici. A doua biserică protestantă ca mărime este cea penticostală cu 110.000 de membri, peste 1500 de biserici locale și peste 2000 de clerici, dar există și alte grupuri și uniuni penticostale care împreună numără peste 300.000 de credincioși, cu peste 3000 de biserici locale. Sunt și multe școli penticostale cum ar fi Seminarul Teologic Penticostal din Liov și Institutul Biblic Kiev. Printre alte grupuri se numără calviniștiiluteraniimetodiștii și adventiștii de ziua a șaptea”.

Sursa: Protestante Digital
Pentru Știri Creștine, Beni Drădici

2 Comentarii

  1. Nume* Rodica S. 26 septembrie 2015
  2. Nume* Anca 26 septembrie 2015

Adaugă comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.