Recenta inaugurare a primului templu pentru închinarea la Lucifer, a provocat o mare teamă și îngrijorare în rândul oamenilor din orașul Calarca, ne informează portalul Acontecer Cristiano. Omul care a reușit construirea acestui templu satanist este Damian Victor Rozo, el susține că proiectul a devenit o realitate datorită ajutorul financiar a suporterilor din întreaga lume.
Structura construită este situată la “La Aguacatal” în Calarca, Quindio. Colonelul Ricardo Suarez, seful poliției de acolo, a declarat că deschiderea acestui templu, a provocat multă teamă printre oameni, pentru ceremonii și practicile care vor fi făcute. El a adăugat că, în ciuda fricii generate de acest eveniment, trebuie să respecte credințele, pentru că în Columbia există libertate religioasă. Comandantul Suarez, de asemenea, a spus că tot ce pot face este să verifice dacă au permisiune și documente necesare pentru funcționarea acestui templu.
Cultul satanic crește în lume, în special în America, unde un templu a fost deschis în orașul Detroit, cu o statuie a lui Satan mai mare de doi metri, care cântărește o tonă și jumătate.
Biblia vorbește despre Satan ca un înger căzut, care s-a opus și a vrut să fie egal cu Dumnezeu. (Isaia 14: 12-1 5). O ființă care caută distrugerea omului și caută ca omul să i se închine. Apostolul Petru avertizează pe creștini să fie atenți împotriva lucrările întunericului. “Fiți treji și vegheați! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcnește și caută pe cine să înghită.” (1 Petru 5: 8)
Teama si ingrijorare ??? De ce ? La ce Dumnezeu mare avem si puternic !!! Cine are teama inseamna ca.i departe Dumnezeu!
Va rog cu respect sa recititi 1Petru1:1-9,13-22 …Voi ,cei alesi si spalati in sangele lui Isus Hristos,sunteti paziti de puterea lui Dumnezeu, ptr.mantuirea gata sa fie descoperita in vremurile de apoi. Dumnezeu este Cel ce ne-a chemat,suntem alesii Lui,suntem lucrarea Lui; Efeseni 2:8-10. Caci prin har ati fost.mantuiti,prin credinta. Si aceasta nu vine de la voi,ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte,ca sa nu se laude nimeni. Caci noi suntem lucrarea Lui,si am fost creati in Hristos Isus ptr.faptele bune pe care le-a pregatit Dumnezeu mai dinainte,ca sa umblam in ele. Doamne,mareste-ne credinra. Ajuta-ne sa ne incredem in credinciosia Ta si in promisiunile Tale. Cine ne va putea desparti de dragostea Ta?
Romani 8:28-39 Ajuta Doamne necredintei mele,tine-ma de mana sa nu ma abat de pe calea credintei primita in dar dela Tine. Satana a fost condamnat de Domnul Isus la Golgota,inca n-a fost legat,mai racneste sa sperie pe cei ce nu vegheaza. Vegheati,fiti tari in credinta,fiti oameni,intariti-va! 1Corinteni 16:13,14 ; 1Petru 5:6-11 Sa ne hranim cu Cuvantul lui Dumnezeu si diavolul nu v-a avea puteri asupra alesilor lui Dumnezeu.
Cine este nascut din Dumnezeu este a lui Dumnezeu dar cine nu întrebarea mea a cui sunt ? Deci templul este ca un fel de etichetă cum e la un suc, dar oamenii care nu fac voia lui Dumnezeu și nu vrea sa se comverteasca adica să îl accepte pe Iisus Hristos ca Domnu în viața lor adica să incheie un legămînt la maturitate cu Dumnezeu Satan îi pote folosi nu în favoare binelui ci în favoarea raului.
Biblia a fost lăsată sa fie citită de fiecare om de rând , eu zic sa mai citiți măcar din curiozitate pentru ca nu are lacat,si sa nu ne mai lăsam învătați si îndoctrinați cu minciunile spuse de preoți. Eu nu am gasit nicăieri în biblie Isus scris cu doi de i …
Domnul Isus ne-a spus foarte clar despre semnele sfarsitului ; noi trebuie sa fim tari , neclintiti , sa sporim in lucrul Domnului caci stim ca osteneala noastra nu va fi zadarnica.Noi il asteptam pe Domnul si cand ne trezim si cand ne culcam gandul acesta sa ne insufleteasca. In ceea ce priveste opiniile care deseori ne pun piedici in slujire , doresc sa spun ca afara sunt poate milioane de oamenii care trebuie salvati. Aceasta ne-a invatat Domnul Isus duceti-va in toata lumea si propovaduiti Evanghelia. Prin viata noastra , prin fapte de credinta , prin cuvant oamenii vor veni la Domnul Isus.
Satana e un caine legat spunea un intelept asa ca nu intra pe teritoriul lui.