Creştinii din Liban: locuirea aproape de un vulcan (interviu documentar)

Un zid de sârmă spiralată străjuieşte intrarea Bisericii Evanghelice Road din centrul Beirutului. Acest gard nu există pentru a proteja biserica, ci pentru a controla accesul la clădirea guvernamentală construită peste drum. Deci Biserica Evanghelică Naţională, de la care strada își ia numele, se află la numai câțiva metri distanță de inima guvernului.

via wazala.org

via wazala.org

Probabil nu este suprinzător faptul că reverendul dr. Habib Badr, pastorul senior al bisericii, este conştient de tensiunile ţării şi de poziţia sa fragilă în regiune. La 65 de ani, el a fost martor al amarului război civil de 15 ani (1975-1990), la războiul din 2006 cu Israelul, când “ţara noastră a fost aproape distrusă” şi a văzut decenii de emigrare. Astăzi, el vede ţara luptându-se cu presiunile generate de creşterea fundamentalismului şi de riscul ca războiul din Siria să treacă dincolo de graniţele Libanului.

via wazala.org

via wazala.org

“Adesea am descris situaţia noastră ca fiind similară cu cea a oamenilor care trăiesc în apropierea unui vulcan”, a spus dr. Badr. “Vulcanul poate să nu erupă ani la rând, dar niciodată nu poţi avea o stare de linişte, pentru că poate erupe oricând. Iar când erupe, trebuie să fii atent să nu te ajungă.”

Ultima erupţie a avut loc în urmă cu vreo zece zile, înaintea acestui interviu, când un atentat sinucigaş dublu dintr-o suburbie a sudului Beirutului a făcut 43 de victime. “Ne aşteptăm la altele”, spune dumnealui, “dar sunt încrezător, pentru că nu măsor în numere, ci în prezenţă de calitate.”

Prin “prezenţă de calitate”, Badr înţelege mărturia holistică a creştinilor din societatea libaneză. Când biserica păstorită de Badr a fost fondată în 1848 – devenind cea mai veche biserică evanghelică de limbă arabă din Orientul Mijlociu – a fost una din vastele slujiri aduse de bisericile protestante. Acestea au inclus spitale, şcoli, seminarii şi universităţi (prestigioasa universitate americană din Beirut a fost fondată de misionari protestanţi).

Dr. Bard vede educaţia ca fiind vitală pentru slujirea bisericii şi existanţa ei în regiune. “Cu cât noi, creştinii, pierdem controlul asupra serviciilor educaţionale, cu atât mai mult riscăm să fim smulşi afară din regiune”, spune acesta. Pe de altă parte, “Văzând creştinii încă sperând să deschidă mai multe şcoli, spitale şi văzând slujirea televiziunii SAT-7, asta mă face optimist şi să aştept vremuri mai bune pe viitor.” “Educaţia este extrem de preţioasă în situaţia în care Orientul Mijlociu se confruntă cu fundamentalism, generaţii needucate, tensiuni între musulmanii sunni şi shia; se pare că oricât am face, tot nu e de ajuns.”

Libanul este o ţară a contrastelor. De exemplu, sudul Beirutului este sub controlul grupării Hezbollah, pe când viaţa de zi cu zi din multe alte districte este occidentalizată şi seculară. Asta înseamnă că cele 18 grupări etnice şi religioase au propriile lor sisteme juridice pe lângă sistemul de stat secular. Legile traficului, legea de proprietate – majoritatea fiind legi infracţionale – sunt seculare, dar legea moştenirii, a căsătoriei, a divorţului sau a custodiei copilului variază în acord cu diferitele confesiuni. Parlamentul este, de asemenea, compus în mod proporţional acestor confesiuni, lucru despre care Badr spune că oferă tuturor „un sentiment de împărţire a puterii”. Protestanţii – cam 1% din populaţie – au un membru în Parlament şi uneori un ministru, pe când preşedintele este de obicei creştin maronit.

În multe privinţe, susţine dr. Badr, a funcţionat păstrarea păcii în societate şi permiterea unei “revărsări de idei şi înţelegere”, lucru rar în regiune. Libanul este singura ţară arabă în care există libertate de religie şi un musulman poate deveni creştin şi vice versa. Dar schimbarea confesiunii devine un “eveniment dramatic” pentru că în acest fel îţi tai privilegiile, de exemplu, în privinţa custodiei copilului, privilegii pe care le-ai avut în religia anterioară.

Întrebat cum vede viitorul pentru creştinismul din regiune, dumnealui spune: “Întotdeauna am asemănat situaţia noastră cu acele câteva ore din Joia Mare, înainte ca Cristos să fie prins. Unii dintre noi am adormit la fel ca cei nouă ucenici. Cred că unii dintre noi sunt pe jumătate adormiţi şi sunt constant treziţi de Cristos, care spunea: “Fiţi treji şi vegheaţi”. Asta facem, ştiind că vremurile nu sunt uşoare. Sunt pline de primejdie, lucruri rele se vor întâmpla, dar suntem cu Cristos, aşa că avem griji, dar nu frică.”

O producţie SAT-7 tradusă cu permisiune de Ştiri Creştine

Adaugă comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.