Creștinismul are cu adevărat sens spune un ex-ateu

ordway-hollyHolly Ordway era o femeie ce se bucura de o educaţie înaltă, drept pentru care se considera atee, iar pentru ea creştinismul nu era altceva decât „o curiozitate istorică”, ori poate „o pată pe civilizaţia modernă”, sau ambele.

Oamenii inteligenţi nu se convertesc la creştinism”, gândea Holly, aşa cum reiese dintr-un interviu oferit celor de la Biola University în timp ce studia acolo un al doilea master în Apologetică Creştină. Viziunea ei despre lume a început totuşi să se schimbe la 31 de ani. Ea îşi relatează călătoria de la ateism la creştinism în cartea Not God’s Type: A Rational Academic Finds a Radical Faith

Nu este o chestiune de lumină să-l găseşti pe Dumnezeu, după ce l-ai negat o viaţă întreagă”, scrie ea în carte. „Ajungerea la El a fost doar începutul. Pot să indic ziua, ora şi locul convertirii mele dar de atunci încoace am ajuns să înţeleg că El mă cheamă la o convertire nouă în fiecare zi”.

Ordway, profesoară de Limba şi Literatura Engleză într-o şcoală publică din San Diego, nu a fost educată în nici un fel de credinţă religioasă. Ea nu a rostit nici o rugăciune în viaţa ei şi nu a participat niciodată la vreun serviciu religios. Contactul ei cu creştinismul în copilărie şi tinereţe a fost minim şi puţinele ei întâlniri cu creştini au fost prin intermediul tele-evangheliştilor şi ai predicatorilor ce se focalizau pe focul şi pedeapsa veşnică.

Religia mi se părea ca o istorie pe care oamenii şi-o povesteau lor înşişi, şi eu nu aveam probe împotrivă”. Pentru ea Biblia era o colecţie de mituri şi poveşti populare – cu nimic deosebite de Zeus sau Cenuşăreasa. „Eu eram o profesoară universitară, logică, intelectuală, raţională şi atee”, spune Ordway.

Chiar dacă nu ştia aproape nimic despre creştinism, a început să batjocorească şi să dispreţuiască credinţa, inteligenţa şi caracterul creştinilor. „Era foarte distractiv să te consideri superior celor neluminaţi, maselor superstiţioase şi să faci comentarii sarcastice asupra creştinilor”, scrie profesoara.

Ea era convinsă că credinţa era prin definiţie iraţională. Invitaţiile evanghelice precum „Vino la Isus şi primeşte Viaţa Eternă” îi sunau ca şi „a crede în ceva iraţional pentru a obţine un premiu”.

Gândeam că ştiu cu adevărat ce este credinţa aşa că am refuzat să privesc mai departe. Sau probabil că îmi era frică că ar putea exista ceva mai mult decât eram eu dispusă să-i acord credit şi eu nu doream să lupt cu aceasta. Era atât de simplu să citesc doar cărţi atee ce îmi spuneau ceea ce eu doream să aud – că eu sunt mult mai inteligentă, onestă intelectual şi superioară moral, săracilor creştini păcăliţi. Mi-am construit o fortăreaţă din ateism, sigură împotriva tuturor atacurilor credinţei iraţionale. Şi eu locuiam singură în ea”.

Ordway nu-l căuta pe Dumnezeu. Ea nu credea că El există. Dar ea a început să fie atrasă de chestiunile legate de credinţă. Unul din motivele interesului ei era că „viziunea naturalistă asupra lumii era insuficientă pentru a explica natura realităţii într-o manieră coerentă: nu putea explica originea universului şi nici nu putea explica moralitatea”.

„Pe de altă parte, cosmoviziunea teistă era în acelaşi timp coerentă şi puternic explicativă: oferind o explicaţie convingătoare, consistentă raţional şi logică pentru tot ceea ce viziunea naturalistă nu poate explica”.

După o serie de conversaţii cu un mentor şi contactul ei cu scrierile unor autori precum J.P.Moreland şi William Lane Craig, Ordway a trecut de la a-l respinge pe Dumnezeu, la a se preda ea însăşi lui Hristos.

Am fost surprinsă să găsesc că teismul creştin avea o putere explicativă semnificativ mai mare decât naturalismul ateu, în termenii care explică de ce lumea este cum este şi cum se încadrau propriile mele experienţe în această lume. Am învăţat mai multe apoi despre Întrupare şi despre Dumnezeu, despre Sfânta Treime, mi-am întărit încrederea că creştinismul are cu adevărat sens în această lume într-o formă în care nici o altă viziune asupra lumii nu o are”.

Ea şi-a dat seama apoi că „Declaraţia sinceră a Sfântului Pavel despre faptul că învăţătura creştină se bazează pe fapte istorice, fiind martori ai morţii şi învierii lui Isus” şi că teologia şi filosofia oferă răspunsuri reale întrebărilor ei şi nicidecum face apel la o credinţă oarbă. Orgoliul ei de intelectuală s-a frânt şi s-a simţit umilită de bunătatea lui Dumnezeu, când a început să se vadă pe ea însăşi ca pe o păcătoasă.

Eu nu cred pentru că îmi place ideea şi vreau să fie adevărată. Eu nu cred pentru că gândesc că creştinismul are sens din punct de vedere intelectual (chiar dacă acest lucru era o bază necesară pentru credinţa mea). De fapt eu nu aş spune că cred în Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, sau că cred că eu am o relaţie personală cu El. Eu aş spune că sunt convinsă de aceste lucruri că sunt adevărate”, a declarat fosta atee în blogul ei personal.

Acum ea speră că ceea ce a scris în cartea sa să fie de ajutor creştinilor – ce ar putea să fie familiarizaţi cu ideea că ateii cred, dar nu înţeleg ce semnifică să creadă în aceste lucruri. Oferă unele sfaturi celor ce se apropie de atei spunând în acest sens: „De fapt nu este important dacă ne place sau nu creştinismul, ceea ce este important este să ştim – este acesta adevărat? Acest mod de a vedea lucrurile, poate nu este în acordul tuturor, dar a fost cel ce mi-a deschis mie poarta”.

Pe de altă parte, ucenicia este fundamentală, a mai adăugat Ordway.

Cred că unul din elementele centrale din propria mea ucenicie au fost pastorii mei centraţi în Cruce. Calea lui Isus este calea crucii. Este teribil de dureros să renunţi la păcate şi la voinţa ta proprie pentru a permite vechiului tău EU să fie crucificat împreună cu Isus. Dar drumul crucii este de asemenea drumul vieţii şi al păcii”.

Pentru Știri Creștine, Beni Drădici

Adaugă comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.