Baptiștii din România - Pionierii - Mihai Ciucă

Conferința ProLider 2 – “Dezvoltarea unei echipe de conducere”

prolider2

Cu deosebită plăcere vă aducem la cunoștință organizarea de către ProLider, împreună cu Departamentul de Învățământ al Cultului Creștin Penticostal din România, a celei de a doua conferințe, ProLider 2 – „Dezvoltarea unei echipe de conducere”, dintr-o serie de astfel de evenimente.

Conferința se adresează liderilor bisericilor locale (pastorii și echipele lor de slujire) care sunt invitați în perioada 28 septembrie – 1 octombrie 2016, la Tabăra Creștină Harghita, Șos. Ciucului km 106, Vlăhița, Harghita, 535800. Conferința începe cu înscrierea, în ziua de miercuri, 28 septembrie, între orele 12:00–17:00 și se încheie sâmbătă, 1 octombrie, cu masa de prânz.

Scopul conferinţei: Dorim să asistăm bisericile locale să-și evalueze situația prezentă, apoi să elaboreze un plan pentru dezvoltarea echipei de conducere. Conferința este mai mult decât întâlnirea de la Vlăhița. Ea va fi urmată de aprofundare în cadrul echipelor din bisericile locale, în cel puțin alte 4 întâlniri, când se va lucra la proiectele de la sfârșitul fiecărei lecții. Scopul este ca bisericile participante să elaboreze și să implementeze un plan de transformare a conducerii bisericii locale într-o echipă care conduce și lucrează împreună.

Echipa care a lucrat la pregătirea materialelor este formată din: Corneliu Constantineanu, Doru Cîrdei, Victor Cîmpean, Laurențiu Funieru, Flaviu Coman, Lucian Rotaru, Emil Meștereagă, Ghiță Rițișan, Dinu Burzo, Claudiu Amarie, Adrian Vlad, Silviu Cornea, Mihai Dumitrașcu și alții.

Conținutul conferinței: 1. Baza biblică pentru conducerea şi lucrul în echipă; 2. Identificarea domeniilor de conducere; 3. Organizarea echipei de conducere; 4. Împărtăşirea conducerii; 5. Provocări şi deficienţe ale echipei de conducere: conflictele și mentalitatea de grup. 6. Concluzii.

Taxa de participare: variază în funcție de confortul camerei și va acoperi integral cazarea, masa, pauzele de cafea și materialele tipărite. Puteți alege una dintre următoarele opțiuni: cameră cu 20 de locuri, 220lei/persoană; cameră cu 10 de locuri, 230lei/persoană; cameră cu 6 de locuri, 240lei/persoană; cameră cu 5 de locuri, 250lei/persoană; cameră cu 4 de locuri, 270lei/persoană; cameră cu 3 de locuri, 290lei/persoană; cameră cu 2 de locuri, 310lei/persoană. Înainte de o opta pentru o anumită cameră, vă rugăm să sunați la Adi Vlad 0766.565287, pentru a vă asigura că acel tip de cameră mai este disponibil. Pentru cine se înscrie după 1 septembrie prețurile vor crește cu 15%. Taxa se va achita cu titlul de donație către:

Asociația Proveritas – Adevărul te face liber

Cont RON: RO27BTRL01801205G57817XX

Banca Transilvania

După depunerea banilor, depunătorul va completa formularul: http://goo.gl/forms/1S8E92Vap5j3gejU2 sau va trimite o confirmare a plăţii pe adresa de e-mail: vladadrian86@yahoo.com, în care va menţiona: numele și prenumele persoanei pentru care a plătit, biserica de care aparține, slujba, numărul de telefon, adresa de e-mail, adresa, pentru ce tip de cameră a plătit, data depunerii sumei, numele depunătorului, filiala Băncii Transilvania unde au fost depuşi banii, suma depusă. Participanții se vor considera înscrişi NUMAI DUPĂ ce vor primi confirmarea înscrierii lor prin email de la Proveritas. Deoarece ProLider nu are încă personalitate juridică, vom folosi datele Asociației Proveritas pentru logistica acestei conferințe.

Încurajăm Bisericile să susțină cheltuielile necesare participării la acestă conferință.

Temenul limită de înscriere este 1 septembrie 2016.

Pentru mai multe informaţii, îl puteți contacta pe Adi Vlad (vladadrian86@yahoo.com, 0766.565287).

Puteti viziona programul conferintei în Invitatie prolider 2!

Baptiștii din România - Pionierii - Mihai Ciucă

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.