Povestea marcantă a Simonei Biles – gimnasta de 19 ani care face senzaţie la RIO pentru SUA

Simone Biles SUA

S-a născut într-o familie vulnerabilă, a fost abandonată de tatăl ei, iar primii ani din viaţă i-a trăit cu o mamă dependentă de droguri. A fost adoptată de bunicii ei, care au încurajat-o să facă gimnastică. De la bunici a învăţat şi dragostea pentru Dumnezeu, iar acum face senzaţie la RIO2016. Simone Biles este gimnasta care a şocat presa internaţională şi a adunat deja un număr record de medalii pentru SUA.

„Cea mai bună”, „Un 10 perfect”, „Cea mai bună gimnastă din istorie”, „Uimitoare”, „Uluitoare” „O legendă în devenire” – acestea sunt câteva moduri în care Simone Biles a fost descrisă de adversarii săi, chiar înainte de debutul său olimpic. Biles, o gimnastă în vârstă de 19 ani, care reprezintă echipa din SUA, este deja cea mai decorată câştigătore a medaliei de aur în istoria lumii la campionatul de gimnastică. La Rio de Janeiro, ea se află pe o treaptă mai avansată pentru a ajunge cea mai bună gimnastă din lume, şi iarăşi, fiind candidata preferată pentru a aduce acasă nu mai puţin de cinci medalii de aur.

Biles, poate cu uşurinţă să realizeze mişcări la care alte gimnaste ar putea numai visa într-o lume nelipsită de legile gravitaţiei. Programul şi săriturile ei de pe bară sunt atât de complexe şi atât de rar întâlnite la competiţii, încât juriul le numeşte în cinstea ei.

Simone este pe cale de a aduce glorie SUA pe arena internaţională, cu un nume recunoscut de milioane, şi care semnează oferte profitabile în valoare de zeci de milioane de dolari.

Şi să-ţi imaginezi ca niciunul din aceste lucruri n-ar fi posibile fără adopţie.

Biles şi fraţii ei s-au născut într-o familie fără tată, unde se consumau droguri în mod abuziv şi care mai târziu au fost plasaţi într-un centru de asistenţă parentală. Când am întrebat-o ce îşi aminteşte din acele zile, Biles a menţionat că într-un centru de plasament au avut o trambulină, pe care li se permitea să se joace.

Creşterea ei a fost haotică. Până la vârsta de 6 ani, Biles mergea de la orfelinate la centre de plasament şi vice versa. În 2001, bunicii ei, Ron şi Nellie Biles, au luat-o în adopţie pe ea şi pe sora ei (Adria), şi s-au mutat cu traiul în Spring, Texas. Simone şi-a amintit de acel moment în care Ron şi Nellie i-au devenit tată şi mamă.

La început, surorile le spuneau „bunicul” şi „bunica”, dar într-o zi Nellie a chemat pe Simone şi Adria la o discuţie. „Ea (Nellie) a zis: ‘Depinde de voi, dacă doriţi puteţi să ne numiţi tată şi mamă’”, şi-a amintit Simone.

„M-am urcat pe scări în camera mea şi am început să mă antrenez în oglindă: „Mamă, tată, mamă, tată”. Apoi am coborât pe scări şi ea (Nellie) era în bucătărie. M-am uitat la ea şi i-am spus: „Mamă?”, ea a răspuns „Da!”.”

Iată ce a scris Simone despre părinţii săi la Ziua Tatălui (în SUA se sărbătoreşte în a III-a duminică din luna iunie) şi Ziua Mamei (se sărbătoreşte a II-a duminica din luma mai):

Ron şi Nellie au fost primii care i-au făcut cunoştinţă cu gimnastica. După un an de studiu la o şcoală de gimnastică din Texas, Biles a fost observată de Aimee Boorman, o antrenoare de gimnastică şi o fostă gimnastă competitivă, care a supravegheat în tot acest timp creşterea fulminantă a lui Simone.

Părinţii ei de asemenea au fost cei care au îndrumat-o spre credinţa creştină. În fiecare duminică, când nu are competiţii, ea participă la mesă împreună cu familia ei. Simone se roagă în mod regulat şi poartă un rozariu pe care i l-a dăruit mama sa.

Credinţa puternică şi dragostea din familie au ajutat-o pe Simone să ajungă la astfel de înălţimi superumane. Programul perseverent de formare sportivă totdeauna a fost susţinut de mama şi tatăl său, care sunt cu ea la fiecare pas de pe cale.

Sursa: Sunday Adelaja’s

Adaugă comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.