Misiune Madagascar: Femeie oarbă din satul Anara vindecată

DSC_6565-e1471997697471

În luna martie am zburat împreună cu echipa din Franța – Ionuț Lung și Mihai Popescu, în satele din zona de junglă.

În satul Anara, povestind cu Rabe, unul dintre evangheliștii care se ocupă de biserică acolo, mi-a arătat o femeie. Mi-a spus că Dumnezeu a făcut un miracol cu ea.

Această femeie a fost oarbă, dar Dumnezeu a vindecat-o cu o lună înainte de a ajunge noi acolo.

Cum s-a întâmplat?

Unul dintre prietenii noștri misionari, Nate Lashway, a fost promovat de AOG Mission ca și coordonator regional peste 5 țări din Africa de Est. Însă înainte de a părăsi Madagascarul, a mai făcut un zbor în jungla din Manakara, împreună cu soția și fiica lor. A fost un zbor de evanghelizare a câtorva sate, dar și o ultimă privire asupra unei lucrări care îi era dragă lui – misiunea în junglă.

După predică, la rugăciunea pentru oameni, el s-a rugat și pentru această femeie, ca Dumnezeu să o vindece. Apoi s-a întors la Antananarivo.

Dumnezeu a vindecat acea femeie în următoarele zile, iar ea și-a recăpătat vederea complet.

Și-a predat viața întreagă lui Dumnezeu, iar cu prilejul botezului care s-a făcut în Anara, atunci când am fost și noi, ea a intrat în legământ cu Dumnezeu.

Mai multe detalii despre lucrarea din Madagascar a familiei Șaitiș găsiți pe site-ul misiunemadagascar.ro

Scrie un comentariu

Adaugă comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Abonează-te la buletinul nostru de
știri creștine