10 lucruri pe care le putem învăța de la Nabeel Qureshi despre Islam

nabeel-qureshiSăptămâna trecută citeam autobiografia apologetului Nabeel Qureshi, “Căutându-l pe Alah, L-am găsit pe Isus”, când am verificat Facebook-ul și am aflat teribila veste că a fost diagnosticat cu cancer la stomac în fază avansată, cu prognoză nepromițătoare. El le cere creștinilor să se roage și să postească pentru vindecarea sa, scrie Heather Thomlinson pe Christian Today.

Nabeel este un musulman convertit la creștinism, acum fiind un misionar eficient și în același timp o sursă de inspirație. După cum declară el: pe măsură ce ne rugăm pentru el, să și învățăm de la el. Putem învăța multe din mărturia lui. Mai jos sunt câteva învățături prețioase pe care le-am extras din cartea lui, despre care spun că este esențial să fie citită de către orice creștin:

1. Convertirea include o schimbare radicală în cultură, viziunea asupra lumii și identitate

Islamul este filtrul prin care Nabeel a înțeles lumea, a evaluat adevărul și s-a umplut de respect și mândrie pentru Mahomed. Dubiile au început să apară după multiple discuții ce sprijineau exactitatea Bibliei și raționalitatea credinței creștine. Aceasta l-a determinat să se întrebe dacă Coranul este adevărat, și dacă ce știa el despre Mahomed este adevărat.

2. Musulmanii își învață adepții despre creștinism într-un fel în care creștinii nu sunt învățați despre islam

Lui Nabeel i-au fost spuse foarte multe lucruri despre creștinism. Necredința în divinitatea lui Isus și în Trinitate este “țesută” în doctrina islamică. Nabeel a crezut că Isus nu a murit pe cruce și că Biblia a fost schimbată (deși credea alte versete din Biblie despre care i s-a spus că susțin islamul). Când creștinii îi vorbeau de credință – ceea ce se întâmpla rar – ei nu avea informațiile necesare pentru a-l face să-și pun întrebări cu privire la ideile sale, până când l-a întâlnit pe David Wood și un apologet senior la universitate.

Chiar dacă a fost învățat să adopte o poziție critică față de creștinism, el nu a văzut niciodată aceeași poziție adoptată față de islam.

3. Sunt mai multe diferențe între creștinism și islam decât doctrina și credința

De exemplu, creștinii se concentrează pe înțelesul Bibliei, dar musulmanii văd cuvintele Coranului ca sfinte în sine. Așadar, recitarea Coranului este un act de pioșenie, chiar dacă persoana nu înțelege ce recită. De asemenea, musulmanii nu se așteaptă ca Dumnezeu să le vorbească, altfel decât prin vise. În cele din urmă, în perioada în care Nabeel ivestiga pe larg argumentele raționale pentru creștinism și islam, acceptândul pe cel dintâi, a avut trei vise și o vedenie ce i-au dat siguranță.

4. Părerea unui musulman despre creștini poate fi negativă

Musulmanii din Est au fost adesea învățați că creștinii din Vest sunt promiscui în ce ține de religie – că ei n-ar face distincția pe care ei o fac de obicei între comportamentul creștinilor practicanți, cel al creștinilor culturali și al celor ce nu sunt creștini deloc. El a zis că prima dată când a văzut pe cineva citind Biblia în timpul liber a fost când a împărțit camera cu David.

5. În Vest, Mahomed este de obicei prezentat drept o personalitate iubitoare, pașnică

Nabeel a fost un musulman aparținând sectei Ahmadi, o sectă ce ține la non-violență. El a auzit ca Mahomed a mers la război doar în caz de auto-apărare. Când a investigat informațiile istorice el însuși, a descoperit că asta nu este adevărat. El a fost de asemenea șocat să afle din istorie despre luarea sclavilor sexuali în urma războaielor – tipul de comportament pe care îl vedem astăzi la Isis.

“Practicarea pașnică a islamului se bazează pe interpetări târzii, vestice, ale învățăturilor lui Mahomed, pe când derivațiile violente ale islamului sunt adânc înrădăcinate în ortodoxie și istorie,” spune Nabeel în “Căutându-l pe Alah.”

6. Diferențele cultural merg dincolo de religie

Culturile vestice evaluează adevărul pe baza rațiunii și a gândirii critice, dar Nabeel spune că “oamenii din culturile islamice estice în general evaluează adevărul pe baza autorităților, nu pe baza raținării individuale.” Se pleacă de la presupunerea că bătrânii și liderii au gândit deja lucrurile, că ei știu mai bine și că ei trebuiesc ascultați. Noțiunile de onoare, rușine și simț moral sunt de asemenea foarte diferite.

7. Este dificil să trăiești între două culturi

Ca și copil al unor imigranți în SUA, Nabeel a fost în parte modelat de cultura vestică în așa fel încât a devenit diferit de părinții săi, dar a simțit că este “prea pakistanez” ca să se integreze între prietenii săi americani.

8. Valoarea covârșitoare a cunoașterii lui Hristos

Chiar dacă Nabeel era un musulman devotat și a văzut frumusețe în islam, nimic nu s-a comparat cu a-L cunoaște pe Isus. “Inima mea a fost cuprinsă de o nouă bucurie… bucuria de a-L întalni pe Dumnezeu Însuși,” a spus el. “Am crezut toată viața că Îl cunosc, dar acum că știam cu adevărat cine este, n-am mai avut cu cine să-L compare. Nimeni și nimic nu se compară cu singurul Dumnezeu adevărat.”

9. Pentru un musulman, a-L accepta pe Isus cere un sacrificiu cum niciun creștin vestic nu-și poate imagina

Nabeel a fost crescut cu dragoste într-o familie foarte unită. Știa că acceptarea lui Isus va distruge acest lucru, și că pentru asta ar putea fi izolat de părinții săi pentru totdeauna. A trebuit să cântărească acest lucru când și-a predat viața lui Hristos, deși a fost ghidat de versete din Biblie precum “Oricine își iubește mama sau tatăl mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine.”

După ce a primit vestea convertirii fiului său la creștinism, tatăl lui Nabeel a spus: “Mă simt de parcă mi-a fost smulsă coloana vertebrală.”

10. De ce vrea Dumnezeu să le spunem și altora, chiar dacă asta îi rănește?

Nabeel a fost umplut de disperare din cauza durerii provocate părinților săi. Ce l-a consolat au fost cuvintele lui Dumnezeu: “Aici nu este vorba de tine.” I-a fost arătat că lumea este în nevoie disperată de mesajul lui Isus Hristos, și ca cineva trebuie sa le spună acest mesaj. În cele din urma, se pare că Dumnezeu a considerat acest lucru ca fiind mai important.

Considerăm noi acest mesaj, și nevoia disperată a lumii de a-l auzi, drept cea mai importantă parte a vieții noastre? Care sunt barierele ce ne opresc din a face asta? Dacă Dumnezeu le cere musulmanilor să facă asemenea sacrificii, și chiar să își riște viața – cu siguranță El le cere acelor dintre noi ce au mai puține de pierdut, să ofere și mai mult de dragul Evangheliei.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.