Povestea lui Nadeem Masih, un pakistanez creștin

nadeem-masih-4x3Barnabas Fond scrie despre Nadeem Masih, un pakistanez creștin care lucra la o fabrică de cărămizi. El s-a înțeles cu patronul creștin la o plată de 962 de rupii la 1000 de cărămizi făcute. În cele din urmă patronul l-a plătit numai cu 800 de rupii la 1000 de cărămizi.

După un an, Nadeem a cerut banii pe care patronul i-i datora. Plin de mânie, patronul a refuzat să îi dea banii și a chemat doi supervizori musulmani care l-au ajutat pe patron să îl bată pe Nadeem, după care ei i-au ras capul, sprâncenele și mustața pentru a-l umili.

L-au obligat apoi să stea timp de cinci ore într-un picior, în căldura arzătoare a soarelui; ori de câte ori piciorul lui atingea pământul, bărbații îl băteau din nou.

Nadeem a încercat să facă plângere la Poliție, dar patronul l-a amenințat că dacă va face acest lucru îl va acuza, pe nedrept, de abuz sexual sau îl va omorî. Mulți pakistanezi creștini lucrează aproape ca niște sclavi în fabrici de cărămizi, alături de unii musulmani, însă creștinii sunt în mod special vulnerabili în fața abuzurilor.

Rugați-vă ca ei să rămână plini de nădejde chiar în mijlocul suferințelor, știind că va veni ziua în care nu vor mai fi nevoiți să lucreze pentru patroni plini de cruzime, ci Îl vor sluji pe Dumnezeu în ceruri, iar atunci „nu le va mai fi nici foame, nici sete şi nu va mai cădea peste ei arşiţa soarelui, nici vreo altă căldură arzătoare” (Apocalipsa 7:16).

Care e părerea ta?

Adaugă comentariu

Abonează-te la buletinul nostru de
știri creștine